Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Incertitudine

cu vise certe

1 min lectură·
Mediu
copil îmi doream ca atunci când cresc
să fiu lumină
de învățătură – îmi spunea bunicul
de sănătate – îmi spunea mama
de dreptate – îmi spuneam eu
de iubire – mi-am completat eu
sănătoasă, învățată, dreaptă
și a dracului de incoruptibilă
până când am călcat pe o piatră colțuroasă
de realitate, rănindu-mi gleznele
ca eternă și curată jertfă
pe altarul luminos multdorit
și am început să șchioapăt
printre frânturi de suflet
mă întreb dacă atunci când am zburat
doar cu mâinile deschise larg în fuga spre nedefinit
și mi-am văzut degetele
cum înhamă pegasul la carul mare
învățându-l să savureze mersul la pas
pe calea lactee
am fost eu sau lumina
poate că am fost ori sunt o clipă
aninată pe marginile a două secunde
întrebându-se debusolată
pe care secundă să o aleagă
să îi fie undă
nu știu, de fapt cred că nu am știut decât
să înot în ochi verzi de pădure
tăind pleoapele în imponderabilitatea unui gând
fericit în propria solitudine
013636
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
165
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Dara Blu. “Incertitudine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dara-blu/poezie/119634/incertitudine

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-stanescuDS
Distincție acordată
Dana Stanescu
Bate uite asa bate un vant de melancolie prin suflete, multi ne scoatem la aerisit amintirile, fotografiile , multi cautam copilul din noi, cautam inceputul , inocenta lui...

Imi place dialogul inserat al gandurilor din prima strofa si usoara ironie.

Urmeaza apoi datul cu capul de praguri. Mai dure sau nu :) si pasitul pe cioburi de suflet.

Apoi incerci sa refaci tu lumea dupa mintea si dorinta ta.

Si iarasi lumina

Bun final. As face ceva cu penultima strofa. Parca e in plus.

Mi-a placut poezia ta de azi, dara

0