Concursul Național \"Floare de Colț\", ediția a III-a

Motto:
„Floarea de colț este un simbol al dragostei. În trecut, bărbații își demonstrau dragostea, dar și îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitei.
Tinerii romantici din secolul al XIX-lea găseau acest lucru foarte provocator și periculos. În căutarea florii mulți dintre ei și-au găsit moartea. Tragediile și pericolele pe care le înfruntau tinerii îndrăgostiți au făcut această floare subiectul multor poezii și cântece de dragoste; melodia „Floare de colț” din filmul „Sunetul muzicii” este doar unul dintre exemple.
Floarea de colț simbolizează, în același timp, delicatețea și forța. Ea reprezintă talentul ieșit din comun, călit și șlefuit în multe încercări până la puritatea finală.
Floarea de colț mai poartă numele de „floare a regilor și împăraților”.
Din vârful munților, „bijuteria botanicii” împrăștie în lume imaginea purității, a perfecțiunii și a iubirii nemăsurate.
Floarea de colț este deosebită. Dacă cineva ți-a oferit o floare de colț, poți fi sigur că ești cu adevărat special.”
(extras din prezentarea ediției I - 2001 a Concursului Național Floare de Colț).

Pornind de la această semnificație, în anul 2001, printr-un program Phare finanțat de Uniunea Europeană, autoritățile române din domeniu au început să dezvolte un proiect ambițios ca idee, ca finalitate: acela de arăta că în sistemul de protecție a copilului se află copii la fel de frumoși și de talentați precum toți ceilalți copii.
Astfel a luat naștere Concursul Național „Floare de Colț”, destinat copiilor și tinerilor talentați din sistemul de protecție a copilului. Acest concurs oferă celor mai talentați dintre participanți șansa de a se afirma în unul din următoarele domenii:
1. Creație literară (poezie, proză, publicistică)
2. Muzică (vocală, instrumentală)
3. Dans
4. Teatru (actorie)
5. Arte plastice (pictură, desen, sculptură, caricatură)
6. Științe umane (limbi străine, istorie, biologie, geografie)
7. Științe reale (matematică, fizică, chimie, informatică)
8. Sport (practicanți ai unui sport individual sau componenți ai unei echipe)
9. Talent special (design vestimentar, obiecte ambientale, tapiserie, artă populară)
Premiile constau în oferirea, pentru fiecare domeniu, a unei burse lunare (în valoare de 100 euro) pe perioadă determinată de timp: 3 ani (locul I), 2 ani (locul II) și un an (locul III).
Concursul național „Floare de Colț” ediția a III-a s-a desfășurat în toate județele României și în București în perioada 1 aprilie – 16 mai 2005. Finala națională a avut loc pe 31 mai. Atunci au fost evaluați câștigătorii de la nivel local de către jurii naționale formate din personalități din fiecare domeniu înscris în concurs.
Ieri, 1 iunie 2005, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Florii de Colț, după desfășurarea etapei naționale.
În prezent, manifestarea a fost inclusă în campania de educație cu privire la respectarea și promovarea drepturilor copilului, finanțată prin Programul Phare 2002 de către Uniunea Europeană. care se adresează atât copiilor și părinților acestora, cât și tuturor factorilor implicați în creșterea, educația, sănătatea copiilor, mergând până la mass-media și factorii de decizie de la nivelul autorităților centrale.

Aceasta ar fi prezentarea oficială, obiectivă, rece chiar într-o anumită măsură (pentru că dacă ar fi puțin mai pătimașă, nu ar cadra cu solemnitatea autorității statale, și faptul ca atare ar părea neserios în ochii opiniei publice de drept comun).



Datorită unei anume împrejurări, am petrecut două zile pline în mijlocul acestor copii. Două zile după care începi să îți pui anumite întrebări în ce te privește, pe tine copil crescut cu mamă și tată, cu bunici, cu verișori, unchi și mătuși, care de-a lungul vremii au avut grijă să îți caute în coarne (spre a folosi o expresie populară).

Ce m-a frapat în primul rând la acești copii este expresia privirii. Privirea copiilor abandonați, chinuiți, defavorizați, puși la index de către cei ce le-au dat naștere și de către societate, indiferent de vârsta lor, este greu de descris, este o privire plină de tristețe senină, care nu acuză, o tristețe tăcută, care te taie pur și simplu în suflet. Și totuși, în spatele acestei tristeți există ceva care te înfioară. Pentru că simți, aproape organic, patima, efervescența creatoare care așteaptă cel mai mic prilej de a demonstra ce este în stare, voința și puterea de a lupta împotriva propriei condiții de formă în care i-a încadrat mentalitatea socială.

Când eram copil și mergeam în tabere, un anumit număr de locuri era alocat copiilor din casele de copii. În orașul meu, casa de copii era reprezentată de o clădire cenușie, arhitectură de secol XIX, înconjurată de ziduri înalte din beton, care nu îți permiteau să vezi ce se întâmplă în curte. Pentru noi, copiii din familii organizate și iubitoare, casa de copii era Castelul, iar înăuntru erau Castelanii. Rași în cap, îmbrăcați la fel (de obicei în bleumarin și bleuciel), cei mai mulți dintre ei cu tenul închis și sprâncene negre proeminente, cu expresia feței înfricoșătoare pentru un copil de opt ani. Dacă nu eram cuminți și nu ascultam de părinți ori profesori, eram aduși instantaneu pe calea dorită cu amenințarea că ne vor da castelanilor, care ne vor bate, chinui, tortura…ei erau monștrii din anii copilăriei. A fi de la casa de copii era echivalent cu a fi la limita socialului normal și de bun simț socialist, era echivalent cu a fi candidat cu șanse maxime la pușcărie. Așa că imaginați-vă ce frică aveam de acești copii și de câtă respingere aveau ei parte…

Toți copiii care au venit la Floare de Colț au venit cu un singur gând: să câștige! nu să participe, nu să își testeze capacitatea, nu să se antreneze pentru viitor, nu….ci SÃ CÂȘTIGE! După anunțarea câștigătorilor, se întrebau între ei: tu ce ai făcut? eu am pierdut….și eu am pierdut…și era atâta durere…dar instantaneu percepeai că deja depășeau durerea, se mobilizau în sine pentru confruntarea viitoare, viața merge mai departe, iar ei trebuie să se lupte cu ea și să învingă.
Fiecare dintre acești copii este în sine o poveste și o lecție de viață.
Aș da doar două exemple, dintre sutele (și fără exagerare, miile) de astfel de povești și lecții, pe lângă care trecem de cele mai multe ori cu nepăsare și indiferență:
- un băiat abandonat de la naștere, crescut și trecut prin toate instituțiile rezidențiale în vigoare la vremea copilăriei lui, a candidat la categoria arte plastice; nu s-a numărat printre câștigătorii ediției respective; a fost dezamăgit și descurajat, pierzându-și orice speranță; s-a mobilizat și la ediția următoare a participat din nou fiind marele câștigător. În prezent, deși este major, urmează cursurile unui liceu de artă, se pregătește pentru admiterea la facultate, iar lucrările lui se vând relativ bine, atât în țară, cât și în străinătate.
- o fată crescută în centrul de plasament (castelul modern) a siderat pur și simplu membrii comisiei formată din actori consacrați ai scenei românești prin interpretarea sa din opera lui Cehov…”este cea mai bună interpretare a Ninei, nu am văzut așa ceva până acum, fata asta va fi una dintre marile actrițe ale României”.




Privind minunile ieșite din mintea și din mâinile castelanilor contemporani, îmi este imposibil să ignor sentimentul de rușine (pentru care, obiectiv, nu sunt în totalitate vinovată) față de intoleranța și rigiditatea de care am dat dovadă în urmă cu ani. Însă în același timp mă doare că aceeași intoleranță și aceeași rigiditate și aceleași prejudecăți le întâlnesc și astăzi, după 15 ani de tranziție și reformă în toate domeniile vieții, mai puțin în mentalitate.
Pentru că și în prezent încă se întâmplă ca foarte puțini să conștientizeze, să înțeleagă și să accepte faptul că acești copii sunt la fel ca ceilalți copii: respiră la fel, vorbesc aceeași limbă, le plac aceleași formații muzicale, se distrează cu aceeași poftă de viață, trăiesc la fel primii fiori ai iubirii…
Pentru că la fel ca și ceilalți copii, și acești copii reprezintă întruchiparea a ceea ce are mai plin și mai frumos viața însăși.
Și cred că este cel mai mare păcat să fii indiferent, să nu îți pese de Viață...



„…flori de colț,
tinere flori de colț,
între stâncile din noi
parcă-s stele dar sunt flori
de colț

flori de colț
fragede flori de colț,
între noi la fel răsar,
tineri strălucind de har

e vremea ta să înflorești
e vremea ta să faci ce iți dorești
e vremea ta să strălucești
e vremea ta să faci ce năzuiești
e vremea ta lasă-ți gândul să zboare în lume
e vremea ta să spui lumii ce ai a spune

flori de colț
viața noastră a tuturor
va înflori alături de a lor…”

(imnul Floare de Colț – 2005, Sarmalele Reci)