Poezie
Metro
1 min lectură·
Mediu
„le métro, le métro, le métro
qui passe…
le métro, le métro, métro
qui passe…”
cândva
construiam un metrou
sub o boltă de mâini
într-un parc prăfuit
până când mama
mă chema să îmi scriu
ce nu știa ea
e că doream să te-ating
cu fiecare reluare de cântec
să fiu mai aproape de mâna ta
„le métro, le métro, le métro
qui passe….”
ne țineam strâns de mână
pierduți în tunelul dinamic
lumea din jur nu conta
nu mai scriam,
învățam să trăiesc în mișcare
lângă inima ta
aveam ochi care luminau pentru tine
dar orice oprire mă îndepărta
„le métro, le métro, le métro
passé…
sub pleoape fulgeră gânduri
frânte în țăcănit de șine
cu decor de umbre
în dimineața anostă
de treizeci de secunde între două trenuri
ale unui capăt de viață
pentru care am scris
și la care încă îmi scriu
te aștept la metrou, dragostea mea.
004440
0