Dubla negație

Nu te iubesc. te-am urât din clipa în care ți-am zărit zâmbetul de fiară înghețând o glumă răsuflată lacurile nu mi-au fost tulburate de furtunile de oțel plutind pe Dunărea albastră la un rock party unde nu ne-am întâlnit niciodată nu ți-am vorbit despre ura ce îmi macină celulele de câte ori îmi prinzi palmele în cătușele gândurilor tale te urăsc cu fiecare secundă ce îmi ticăie în sânge apropiindu-mă de durere și neființă nu ești tu hombre de mi vida, acultă-mă când îți zic, povestea noastră nu este basmul băsmit despre domnița în alb și zmeul cu păr ca pana corbului, ce, spulberând happy-end-ul tradițional, și-au jurat că se vor iubi până la începuturi. te urăsc cu fiecare iarnă ce trece cum urăsc lumina trufașă înecându-mi oasele dimineața în încleștarea unei alte zile insuportabile alături de tine La dracu’ cu soarta asta Ce mă ține lipită De singurul dar existențial, Și pe care nu aș schimba-o Pentru nimic!