Tu ai venit

E trist si dureros cand realizezi ca poti plange dar si iubi in acelasi timp...

Atâta dreptate în poemul tău frumos spus. Ele vin întotdeauna împreună, iubirea și suferința. Binecuvântarea uneia aduce tristețea celeilalte, inevitabilă.
Prima strofă îmi amintește de liliacul alb din miez de iarnă, la fel de poetic , al lui Mihail Sebastian.
Aș lipi o steluță de titlul tău, însă nu am puterea necesară pentru a o acorda.

Cu respect, Oana Solike

Toata poezia e un dans printre stele. Lumina, alb, albastru... Am plutit usor simtind muzica si tot usor am coborat pe pamant si spun, la fel ca tine:
\"era prea târziu
învățasem a iubi
și a plânge\"
Frumoasa, albastra poveste!

Dara, esti trista.
Uite, in liceu am invatat sa iubesc. Stransesem bani pentru revelion in doi. Toamna s-a terminat, asa ca am cumparat patru tablouri si-o pasta de dinti. In facultate am iubit a doua oara. Tot toamna s-a sfarsit. Mai e putin si vine iarasi toamna. Ma tot intreb, acum ce-o sa mai pierd?

Dara, de ce spui: \'trezindu-mă era prea târziu învățasem a iubi și a plânge\'?
La recitire,
st

...spuneam undeva ca imi este greu sa gasesc cuvinte spre a multumi cuiva pentru un dar (asa cum este acesta pe care mi l-ai daruit voi), cuvintele de multumire de multe ori pot suna a complezenta, ca asa trebuie.
cind trebuie sa multumesc cuiva nu stiu sa o fac, nu stiu decit sa privesc si tot ceea ce simt este scris in ochi.
Acum ochii mei sunt un lac albastru infiorat de emotie...

Dara, permite-i inimii mele să-ți mulțumească pentru că
și-a găsit aici un popas atît de cunoscut. Și ochii mei îți cer iertare, că adaugă stropi minunatului lac albastru.

da, emotionant, sensibil...

mi-a placut foarte mult strofa de mijloc, dara.

ciudat, dar nu sunt trista, dimpotriva...poti iubi si plinge...de fericire.
sunt momente cind sufletul iti este atit de plin de fericire, de senzatia fericirii, si ceea ce simti este atit de dureros de tinut in trup, incit iti dau lacrimile.

cind esti inghetat, cind nu esti bintuit de angoase, nu simti nici dragoste, nici ura, nici caldura, nici frig, nici compasiune, nici bunatate, nici mila...se spune ca linistea iti este netulburata (unii ar spune ca ai fi in echilibru perfect).

Cind ceva iti afecteaza acest echilibru, te afecteaza iremediabil, niciodata nu se mai poate reveni la starea de liniste netulburata, intotdeauna va dainui umbra fisurii, desi ai coase-o si lipi-o cu cel mai puternic adeziv.
Si nu iti ramine decit fie sa accepti si alte fisuri care te ranesc uneori, dar te fac sa traiesti, fie sa alergi toata existenta in van dupa echilibrul perfect (netulburat, dar al dracului de monoton).

Dara, te cunosc? Ceea ce ai spus tu aici este al nabii de adevarat. Esti prima persoana care a ghicit esenta sau doar a subliniat-o sau.. nu mai stiu. M-ai blocat, cum numai Peta m-a blocat mai de mult. Serios te intreb, ne cunoastem?
sorin teodoriu

preferata mea este prima, poate pentru faptul ca strofa de mijloc sunt eu

...dar multi apartinem aceleiasi familii de ginduri, mai mult sau mai putin definite

lacul albastru intotdeauna are nevoie de umbra lunii.
altfel, cum ar si-ar mai gasi loc de popas drumetii?

daca toata lumea ar fi ca tine,toate iernile ar ninge fluturi...albi eventual

...pentru steluta care a curs din iarna mainilor tale.
Si nu invata pe de rost despre iubire; las-o sa curga de la sine plina de lumina si caldura.

si fara ca lumea sa fie ca mine. Ar trebui pentru asta un dram de intelegere, bunacredinta si bunavointa

\"intelegere, bunacredinta si bunavointa\"... mai spune o dată.