Oana Popescu - Cârlova

Și-a aruncat cerceii în bolul cu cereale colorate Avem o înțelegere asupra lipsei de (pre)judecăți Pluteau fluturii alburii cu burțile desfăcute prosecturii Cântece din perioada despărțirii

Nu te condamn. Că ai murit devreme dimineață Fără să vezi cum grima se scurgea În holul de spital recidiva-n albeață Iubirea mea cu ochi de acadea. Și nu te osândesc la preumblare Pe tărgi din

După întâlnirea cu D-na Woolf Te simți sfârșit în râul suicidului tardiv Cu pietre și gravuri în buzunarele mantoului. Ne invităm la ceaiuri în colonii Și dantelele noastre agreabile Apretate

Era o risipă de rugăciuni și crini parfumați artificial Eu urma să nu mă mai scol Îmi înmuiasem definitiv aripile în sentința judecătorească a repatrierii Cineva hotărâse pentru mine schimbarea

Se aude somnul micșorându-se între cei doi El întotdeauna poet de avangardă Dormind pe băncile din episodul-pilot al iubirii Ea sunt eu ce-mi travestesc anul de proveniență a depresiilor Într-o

Și totuși caleștile se întorc din Paris fără metrese De unde o să mai iau una ca tine Îndoliată subversiv în părțile moi Te invitasem în somnul de după-amiază Numai atunci momentul este

E ca și când închei un proces-verbal de predare-primire cu obiect determinat nefungibil dar consumptibil sufletul meu își clonează poziția umilinței de fiecare dată când trenul trece prin stația

Femeile cu cearcăne de abur distilat Pictate neglijent între eu și supraeu Sâmbăta dimineață Când vor fi trebuit să doarmă închise pe divan, dar ele Sătule de situația incertă a

Să nu te miri când o să aleg stația ta de metrou, iubito Pentru demostrația sinuciderii perfecte A saltului de la șapte dimineața Mă săturasem de semnat condica unei prezențe false În

Milu este simplă, fără accent grav sau ascuțit Doar ca fetiță purtase o pălărie Karl Lagerfeld ce i-a subțiat nasul Deja alifiile mirosind a case de modă își pierd efectul asupra ei Acum e

Iar ne tăceam tăcerile ritualic -Dezgolește-ți grima Înveșmântați pentru defilarea lividităților declive Peste pântec și suflete-cadavre Îmbrățișări halucinogene în patul autist de la etaj Acolo

El venea îmbrăcat în negru Și oasele i se crucificau la amiază Pe terasele unde prânzeam cu aplecări desuete Spunându-mi dantelării roase între ceștile cu amor cuminte Sau interzisa uitare

Pe cine am apropiat mâinii mele S-a zidit biserică, poartă sau crâng Pe un țărm cunoscut tălpilor de femeie, Stăpânit de preotul cu o bizară credință În reîntoarceri, reîntâlniri și amor

Eu visez fluturi Lacuri negre în care se scufundă Imenșii fluturi misionari Zbătându-se sub aripile ude Grele și ucigașe aripi. La început a fost lacul Fluturii mari, de colecție Au adormit

Eu scriu un poem ideal Târziu aprind lampa-n sicrie Pe scări e miros de spital O ceață albastră să fie. Întinsă-n salonul oval De mult îl încep și-l tot las Apare ca bietul Nerval Iubite,

Când te preschimbi în călătorul prozelor mele necitite Ai un cufăr, capiteluri fără ornamente pentru baldachin și mi te așezi la tâmple înșirând minunile de vânzare Ce mă înlocuiesc definitiv în

Spune-mi curtezană! când te lipești de fluturiicrin ai trăsurii ce îmi duce resturi umane coapsa mea spre groapa comună Aici prostituatele poartă fantezii deșirate la poalele celor 11 minute și un

Când mi-am înmuiat piciorul în lichidul acela cu gust de neființă pe care tu îl chemi la orice cădere din paharele arsenic neștiut de nimeni al gurii ce eu destăinui unui fum de crack umplându-mi

Atâția fulgi ți-ai prins la coapsă Fazanii toți stau scurși de vlagă Lângă sertarul cu minunile carnale Venite spre târziul nopții, prin vedenii Sau vagi impulsuri onaniste Grădini cu șolduri

Așează-mi sânii în ordinea nemiruită a stranelor Și fă o liturghie cu recviem ultimei noastre spovedanii (citește ore de dragoste) Când ți-ai lăsat fricile împleticite în plasa Ciorapilor mei

III Acum sângerează plantele cu alchimii brodate de concubine ce au trecut peste noi, printre noi cei împreună murind zadarnic, eu vreau să-ți hrănesc aripile somnambule plămânul salubru al

Trage o linie pe frunza aceasta de mai Copiază-mi talpa, traheea, șoldul, sufletul, adormirea Curajului de-a te iubi copil Desen cu umbre urcând spre mine învață-le să moară subit, Nu cer

I Agnus dei se aude, ar fi prins în buchetele reci ale pântecului tău, nelămurită litanie, eu vreau să-ți dorm fantezia femeilor multicolore, numite Alma sau Meda, caligrafiezi cu sfârcul un

De mult mai departe muzicile râdeau Și mâna lor cupidă se înfășura Peste după-amiezile noastre hedoniste Din care negre ceaiuri s-au înfruptat Cu arome de paradis oriental. Necontenit curgeau