Dara Blu

amintind mierea
coboara in ginduri
septembrie

In sfirsit, dupa remedierea motivelor tehnice care m-au impiedicat sa raspund pina acum, am ocazia sa va multumesc tuturor celor care v-ati oprit o clipa pe aceasta frintura de clipa, si celor care ati lasat semn.
Abia asteptam sa se termine concursul, spre a posta acest text de sine-statator.
Poate e un haiku imperfect (ca si forma ii lipseste o silaba), dar ca sens si ca spirit este un haiku autentic, si o spun cu toata responsabilitatea.
Inainte de a a-l scrie, am trecut prin acea stare de liniste si impacare cu sine si cu universul (suna destul de pretios, stiu), asemanatoare poate aceleia prin care Matsuo Basho a trecut cind a scris \"furu ike ya/kawazu tobikomu/ mizu no oto\"[\"vechi lac/saltul unei broaste/al apei zgomot\" - traducere aproximativa, una din cele multele facute pe marginea acestui haiku] - revelatia ca cele mai pline de sensuri sunt lucrurile simple nu numai in poezie, ci si in viata, ca pentru a scrie ceva cum este haiku-ul - (precum clickul aparatului de fotografiat - care imortalizeaza in mai putin de o secunda o imagine ce te urmareste apoi mereu descoperindu-i noi si noi sensuri)trebuie sa intri in rezonanta cu lumea inconjuratoare in toate detaliile ei, sa te eliberezi de toate angoasele si gindurile complicate si negative si sa ramii in acea stare cind totul pare incremenit in timp si singura senzatie perceputa este de liniste, impacare si seninatate, toate la un loc, o senzatie inefabila, si dupa ce revii in timpul real si concret, stii ca ai trecut un prag si ca esti altfel pentru ca nimic nu mai poate fi la fel ca inainte.
Din punctul asta de vedere, pentru mine acest text ori micropoem numit \"haiku\" - este haiku.

\"să ți-o spun în epigramă eu nu pot de fel
rima mi se duce-n grabă și mă simt stingheră
timpul trece clipa mă trădează
fiindcă pun la socoteală
că îți pierzi și mintea
aici pe agonie
gândind
la o altă
Mări(R)e\"
(Maria Prochipiuc)

Cum Maria epigrama de obicei ea nu prea scrie,
(Daca-si pune insa-n cap, epigrama-i poezie)
Ca o molie cam chioara nu rezist tentatiei
De a da o cvasiforma ghiersului si punctuatiei
imi incerc aci novice rima, ritmul sau ce ii
replicii de sus prea albe sa ii fac un capatii:

\"sa ti-o spun in epigrama eu nu prea pot de fel
rima mi se duce-n graba si ramin pe loc stingher
timpul trece, ma tradeaza, fiindca-ti pun la socoteala
piedutul mintii pe-aicea pe un dram de agoni/seala
gândind la altă Mări(R)e, ca o viespe intepatoare
care vine si revine printre rime ametitoare
ca un inger care are in trup coasta cea de drac
ce ma face sa imi pice zi de zi cu mai mult drag\"

p.s. daca am suparat cu ceva, mea culpa, dar nu am putut rezista :)

Stiam ca am mai citit undeva versurile acestea si, da, le-am citit pe francais.agonia.net...si acum, ca si atunci, am avut o senzatie puternica, gindind cite mii si multipli de mii de expresii ale imaginilor ori sunetelor pot fi create doar \"cutreierind prin alfabet\", cutreierind printre 28 de litere (in general), ori 31, in limba romana.
Si nu pot sa nu ma minunez (si sa ramin indeajuns fara cuvinte, nu fara litere) de aceasta magie care leaga deopotriva mintea, inima, litera/semnul, cuvintul.

Acest poem este una dintre cele mai bune variante in limba romana a poemelor scrise in limba franceza. Chiar daca nu as fi stiut textul in franceza, tot atit de puternic ar fi fost impactul asupra mea. Pentru ca acest text in limba romana are o forta de sine statatoare, ceea ce il face total independent fata de originalul in limba franceza si poate de aceea este mai aproape sufletului cititorului de limba romana (nu apare ca o prelungire cvasifortuita a originalului, cum se intimpla uneori).

Multumesc pentru lectura :)

p.s. http://francais.agonia.net/index.php/poetry/83394/index.html

Nu știu, nu știu cum să spun, cum să încep a vorbi despre darul vostru….spuneam cândva, demult, într-un comentariu la un text personal, că îmi este greu să găsesc cuvinte spre a mulțumi cuiva pentru un dar, așa cum este acesta, „cuvintele de mulțumire de multe ori pot suna a complezență, că așa trebuie; când trebuie să mulțumesc cuiva nu știu să o fac, nu știu decât să privesc și tot ceea ce simt este scris în ochi”…
După ce am citit darul, pur și simplu m-am tras puțin la o parte, să beau o cafea cu lămâie pentru luciditate și am căutat în tăcere să mă adun… Și cât de mult am reușit să mă adun, se vede în cele ce urmează.

Nancy, mesajul tău spontan și…și atât de…a fost cel care a dat primii picuri pe lacul albastru…și am început să zâmbesc citind finalul, știam că fac poze bune, deși rar am ocazia să mă desfășor așa cum doresc (digitalmente).

Maria (Tirenescu), ai reușit să redai prin haiku-urile tale (pentru că sunt ale tale, chiar dacă sunt, hmm, inspirate de ale mele), o notă aparte de profunzime și senzație de dincolo de timp, de margine, pe care fiecare dintre noi alegem să o trecem ori să ne întoarcem, și ca exemplu ar fi „parcul invadat
cu flori de nu-mă-uita
și vine vara…” ca margine prea mult pârjolitoare ori ploioasă, extremă a anotimpurilor, căutându-și un echilibru fragil odată cu venirea toamnei, poate cel mai echilibrat anotimp din calendar.

Citind darul Codrinei Verdeș, am avut o senzație ciudată: îmi păreau atât de cunoscute imaginile din versuri, încât în primul moment nu am știut de unde să iau cuvintele respective; parcă erau ale mele, dar nu erau în forma în care le știam. Și pe măsură ce deslușeam misterul, zâmbeam de reacția mea mirată, asemănătoare aceleia a unui copil care știe ceva, dar nu știe de unde știe și e tare contrariat din pricina asta.
Îți mulțumesc, Codrina, atât pentru faptul că mi-am adus aminte din nou cum e să fii copil minunat în fața oricărei noi descoperiri, cât și pentru acest poem atât de frumos alcătuit de tine de sine-stătător.

Mi-aduc aminte, Daniela (Luca), când ne-am întâlnit prima dată la Eliad, că mi-ai dăruit o carte poștală înflorită, înflorită la fel cum e sufletul tău, deși mă întâlneai pentru prima dată. Gestul tău m-a contrariat puțin, poate din cauza unui prea mult și concret realism, care mă face să fiu oarecum circumspectă la primul contact cu altcineva. Am simțit amărăciune în ce mă privește văzându-te pe tine cum îți deschizi inima către toți oamenii, pe care tu îi vezi buni și frumoși, dăruindu-le din suflet din sufletul tău. Știi, ai un aer ușor stingher când ți se mulțumește pentru ceva, parcă nu știi ce să faci, pentru că tu faci, pur și simplu faci și vrei să fie viața tuturora mai frumoasă. Însă în acele momente ochii îți devin luminoși. Citind darul tău în dialog cu mine, mi-a trecut prin minte că într-o zi, poate vom face un dialog real la Eliad, pentru că, într-adevăr
„apele cerului se fac horă
jucând viața pe câmpurilor pleoapelor
înseninate astăzi
de cea mai simplă fericire
a nașterilor”.

De asemenea, mulțumesc celor care au trecut, celor care au lăsat semn, deși, cu avalanșa din ultimele zile de aniversări de Lei grei, mă simt ca o pisică mititică, rătăcită la o sindrofie a marilor feline.
Horia, tare dragi îmi sunt micropoemele tale și ce frumos ne-am jucat de-a haiku-urile de echinocțiu. Iar tu, Trandafiraș (Monica Mihaela Pop), mă faci să zâmbesc de fiecare dată când te citesc, ca și tu de altfel, Ion Diviza, cu spiritul tău mucalit.
Sache, să știi că nu contează că nu ai scris nimic, deși ai fost anunțat, contează că ai avut un gând bun de ziua asta.
Pentru gândul asta bun vă mulțumesc și vouă, Linea, Alma, Elia, Luv, Arhonte (aka Chiron, mai nou), Ana Maria Ozarcevici, Victor Marinescu, vouă celor ce ați lăsat un semn.

Iar tu, Dedal, împreună cu alți oameni dragi de aici, mi-ai dăruit o dimineață frumoasă, cu tort și înghețată, și versuri, și castele, și umbrele în ritm de ploaie-bolero (asta a fost Tay Tay)….

Cât despre tine, Maria (Decembrie), ce aș putea spune? În urmă cu un an când au început primele portrete, mă bucuram pentru fiecare sărbătorit în parte pentru darul făcut de către tine. Și îmi doream ca odată, cândva, să am și eu parte de un astfel de dar. De fapt, nu eseul în sine era ceea ce mă fascina, ci ideea, ideea de a face cuiva o bucurie (deși într-o vreme au fost discuții pro și contra pe tema asta), și cu fiecare portret nu încetez să mă minunez de munca depusă în realizarea acestuia, pentru că este o muncă migăloasă, care presupune multă răbdare, mult timp, multă disponibilitate, multă energie, nu numai sufletească.
Portretele lui Decembrie sunt însă nu numai eseuri, așa cum este cunoscut acest gen, ci reprezintă o altă dimensiune a prieteniei care poate exista într-o comunitate, așa cum este în cazul de față agonia.
Dacă Maria nu ar avea un suflet atât de mare încât să cuprindă fiecare autor de aici, mai mic sau mai mare (ca vârstă sau nivel), portretele sale așa cum le știm, făcute de sine-stătător, ori în colaborare cu alte suflete mari și generoase, nu ar fi existat, și nu ar fi existat astfel o parte importantă a elementelor care unesc comunitatea agonia.
Și personal, mă bucur că fac parte din această comunitate, deși în ultima vreme numai motive de mândrie nu prea au fost; aș aminti doar disputa artificială amplificată de intoleranța și încăpățânarea părților, uneori chiar reavoință, de a-și menține cu orice preț punctul de vedere, ajustat pe ici pe acolo, în esență însă rămânând același, ceea ce a dus la interzicerea pe site a oricăror texte cu caracter ori potențial antisemit ori comunist (a se vedea http://www.agonia.ro/index.php/personals/133477/index.html, ultimul comentariu), ceea ce este o măsură drastică, mușcând din conceptul de libertate de expresie al agoniei, însă necesară, măsură care sper să nu dureze decât atâta vreme cât este nevoie ca celor care le trec prin minte astfel de texte ori acțiuni să se lumineze și să gândească fără ură, fără părtinire, doar cu puțină bună-credință și bunăvoință.
Este păcat să distrugem din inconștiență, indiferență și orgolii acest loc unde fluturii zboară liberi, fără să se simtă constrânși și fără să îi încătușeze cineva pentru că sunt mai mult sau mai puțin acoperiți cu praf stelar mai mult sau mai puțin colorat, armonios ori mai puțin armonios, zgâriind retina.

Pentru a încheia, nu mi se pare nimic mai potrivit decât o replică dată de dimineață lui Dedal, Trandafiraș, Tay tay et co.:

e ziua mea, zi de vară,
a treisprezecea zi a unei zodii solare,
și o petrec printre prieteni,
cu tort de înghețață și șampanie virtuale,
dacă mi-aș fi dorit un dar
uitând că eu însămi sunt o dară
aș închide această clipă
și aș păstra-o ca antidot
pentru o alta amară.

Cind am pasit timid pe agonia printre primele persoane pe care le-am citit aletoriu s-a numarat si Mae Stanescu, la care am revenit de mai multe ori de-a lungul timpului, chiar daca nu s-a vazut sub forma unor semne concrete.
Sa fie fost muzicalitatea cuvintelor? Sa fi fost delicatetea si gingasia imaginilor? Sa fi fost povestile despre vorbele lui Miriam? Sau poate - spus in doua cuvinte - atmosfera de lumina si sensibilitate care se rasfringe din poezia sa, pentru ca proza sa este tot poezie...
Ce ar fi fost, a fost si este si imi place sa pasesc usor, in tacere, in gradinile lui Mae.
La Multi Ani si fie ca soarele sa rasara intotdeauna pe strada ta :)

La Multi Ani, Amadriada!
Pentru mine tu esti unul din motivele pentru care mi-e drag sa vin la Eliad Playground si ma bucur din toata inima ca te-am cunoscut:)
Sa ai parte de tot ceea ce imi doresc eu mie si ceea ce iti mai doresti si tu:)

citind, m-am infiorat reamintindu-mi drama zilei de 7/7/2005 made in London cind am stat cu sufletul cit un fir de par tremurind la fiecare stire, la fiecare imagine...si imi aminteam ca la fel eram si pe 11/9/2001 NY si 11/3/2004 Madrid.
Priveam, martor tertiar, si nu imi venea sa cred ca numerele prime devin simboluri ale mortii. Ce stiam eu despre ele era inalt, era magic, luminos, stiam ca sunt simbol al Iubirii: numere care se impart cu 1 (intreg) si cu ele insele...
Si, desi e cumplit de dureros si adevarat ca \"Pacea este numai intelegera poetica a lumii\", nu vreau sa admit asta; e un adevar pe care nu il accept, un adevar in care nu vreau sa cred, un adevar care trebuie, dar trebuie, invalidat.
Si asta depinde de fiecare om in parte si de toti impreuna!

hei, tinere, tinere, intimplator am dat peste ziua de azi aniversara, intre multiple drumuri de biblioteca si elaborare disertatii (macar de-ar fi pe teme eliadice. Cumva, trebuie sa multumesc acestei imprejurari ca pot fi in zi reala prezenta sa iti zic si eu alea alea de sanatate, intelepciune, joaca, zimbet si iubire :)
Tinere, tinere...fie sa pot/i des sa iti implinesti visele si gindurile cum ti-e vrerea si printre picaturi sa te joci frumos cu versurile in vint :)
La Multi Ani!

Felicitari pentru aceasta poveste de viata!
E incredibil textul, am citit, am vazut aievea, am plins si l-am recomandat si altora, desi demersul meu a parut sugestie in van.
Felicitari inca o data:)
Vreau (insa tehnic nu am cum) sa ofer o steluta, de fapt doua, pentru ca merita cu prisosinta.
Sugerez ca acest text sa fie trecut la recomandate, pentru a fi citit mai atent si de altii.

Tay, ce frumos stii tu a le re-spune, uite, ma fac mica, mica si iti las tie intregul cerc al poetilor, eu sunt doar un punct; atit doar, un punct.
sper ca acest comentariu sa il postezi de sine-statator, pentru ca e pacat sa se piarda in subsolul unui text care nu il merita, fiind mult mai mult, mai inalt si mai frumos decit ideea initiala

Nancy, conducerea aloca foarte mult: si timp si bani si energie si entuziasm, in ciuda piedicilor care i se pun in cale cu voie sau nevoie. Ma refer la conducerea domeniului protectiei si promovarii drepturilor copilului.
Insa, din pacate, ea singura nu poate face absolut totul. Mai este nevoie si de concursul altor conduceri si executivi din alte sisteme sociale: sanatate, munca, educatie, justitie etc. Si un rol absolut esential revine si oamenilor simpli, comuni, care constituie asa numita opinie publica.
Cum poate cineva sa obtina rezultate spectaculoase in termen foarte scurt in domeniul protectiei copilului, daca la educatie se da rasol, sanatatea e cu ambele picioare in groapa, munca izbeste in femeile care vor sa aiba copii pe care sa si-i creasca asa cum ar trebui in sensul bun cind le ataca la salarii (indemnizatia de crestere a copilului este una singura in suma fixa indiferent cit ai cotizat la bugetul asigurarilor sociale), justitia abia se misca conform codului de procedura civila etc? Cum poti sa faci protectie si promovare a drepturilor copilului cind inca avem mentalitatea \"eu te-am facut, eu te omor\" si \"bataia e rupta din rai\", iar vecinii gard in gard cu parintii violenti si iresponsabili stau si se uita si cind apare autoritatea ii pirasc pe acestia, ascunsi dupa anonimatul gardului si al spiritului gregar, dar numai cind apare autoritatea, altfel nu se baga (e problema alora cu copii, nu a lor)?
Asa ca singuri nu putem face un sistem benefic copilului, putem cel mult sa usuram situatia lor cit de cit, dar pentru a o transforma total avem nevoie de intreaga capacitate si disponibilitate institutionala,sociala, si mai ales personala a fiecaruia dintre noi de a face intr-adevar ceva.
Speram insa ca pasii nostri timizi si temerari pe un teren plin de gropi sociale si morale vor fi urmati de alti pasi astfel incit cindva copiii, toti copiii, sa paseasca siguri si fara traume pe aceasta via appia.
Multumesc pentru comentariu:)

La Multi Ani, Ama Elia :)
Sa cresti, sa infloresti si sa te inalti prin vise, ginduri, fapte, inima si minte cit iti doresti.
Numai bine, rabdare, intelegere si fericire :)

Dara (Blu)

am citit si am recomandat si altora textul acesta si nu numai; imi place umorul autorului, chiar daca pentru unele gusturi e cioplit cu barda, pentru mine este perfect: ironic, muscator, sardonic chiar, insa care imi da intotdeauna nu numai o stare de bunadispozitie (sa fie latura salbatica recesiva care se trezeste cind si cind din amorteala, egoismul social controlat care isi cere drepturile negative?), dar care ma face sa si meditez asupra unei vechi ipoteze: \"daca prostia ar durea, ar fi jale generalizata pe Terra\". Pentru ca asta face Joe King: te amuza, te exaspereaza, te enerveaza, te socheaza,te infurie...pentru ca de fapt vrea sa te puna pe ginduri.
Iar cu acest text din punctul meu de vedere a reusit sa puna pe ginduri prin prezentarea unor fapte/cuvinte/versuri din alt unghi, ca si cu lumina, cind ii schimbi unghiul de reflexie/refractie (le-am incurcat intotdeauna, dar cei familirizati mai competent cu fizica inteleg ceea ce vreau sa spun, se schimba si imaginea si sensul si imprejurarea.
Daca as sintetiza un pic cam pretentios si doct as spune despre \"mica caterinca nevinovata\" (de la prima citire iti cam dai seama cam cit de nevinovata este ;))urmatoarele:
\"inocenta e reflectia de bunacredinta in oglinda a parsivitatii\"

p.s. ca offtopic:
de ce a fost sters \"Declaratie de dragoste\"? (era un text foarte bine construit, chiar daca finalul era, hmmm, preluat, insa nu ii stirbea cu nimic din efect si din aerul propriu si personal - parerea mea)

Multumesc (deja suna ca la Oscar si alte asemenea) pentru ideea acestui concurs si pentru locul popular obtinut :)
Sincer, abia asteptam sa se incheie toate etapele acestui concurs, pentru ca ardeam sa postez de sine statator haiku-ul candidat. Era mult prea aproape de sufletul meu si sufeream vazind cit mai am de asteptat pina la momentul x.
A fost o experienta inedita si sunt convinsa ca fiecare dintre noi, care cautam ori ratacim prin spiritul haijin, a invatat multe din acest concurs.
Felicitari tuturor

Tare frumoasa poveste:)
si imi plac printesele astea independente, sigure pe ele, care nu asteapta sa fie salvate de feti frumosi pe cai albi ori negri focosi, ci sunt in stare sa gindeasca singure
Ma gindeam ca basmele ar trebui intr-o masura anume rescrise, adaptate la noile realitati sociale, pentru a stirni magic interesul pustilor crescuti in era jocurilor pe computer, cu razboiul stelelor,ori alte asemenea masinarii care numai cai inaripati nu sunt:)
Felicitari, Dana! pe cind urmarea?

Un copil în parc
Cu mânuțele spre cer
Desenează nori
(Horia Ivascan)

o ploaie de petale
ii joaca pe degete.

Multumesc de gindul bun, Horia:)

Un copil în parc
Cu mânuțele spre cer
Desenează nori
(Horia Ivascan)

o ploaie de petale
ii joaca pe degete.

Multumesc de gindul bun, Horia:)

curg uneori clipele ca si batai de aripi din care sa incropim vise ce se doresc a fi visate, chiar daca acestea nu vor cunoaste poate realitatea.
este de ajuns sa visam, sa privim cu ochii larg deschisi pentru a cuprinde intreaga minunatie si esenta a vietii intr-o singura clipa care poate valora cit toata axa timpului ca intensitate
E singurul lucru care conteaza cind ajungi la rascruce, pentru ca singurele amintiri care dureaza sunt cele pline de caldura, de patima, de insusi focul din noi, nascut din dragoste ori din ura.
Anna, iti doresc sa simti si sa traiesti din plin vremea atit de putin vremelnica :)

Multumesc tuturor pentru trecere, pentru gindurile bune asezate aici.
Multumesc pentru faptul ca existati si v-ati oprit un moment aici si nu numai.
E tare bine sa bei o cafea intre prieteni :)