Eseuri
Dara Blu neDefinită între două pământuri ale dorinței
poate că am fost ori sunt o clipă aninată pe marginile a două secunde
8 min lectură·
Mediu
Nancy Popa
![\"Image](\"http://i3.photobucket.com/albums/y54/Bertinalui/MAMACUCOPILINBRATE.jpg\")
Dara..
Nu știu cum să-ți arăt că îmi ești dragă. Sincer , cred că știi lucrul acesta.Ești printre puținele persoane cu suflet mare și de aur pe care le-am întîlnit ( și cît mă bucur că le-am întîlnit).
Nu îmi dau seama , poate îmi este mie greu acum să arăt cît țin la oameni..poate.
Dar dacă nu mă înșel, cel mai bine se simte aprecierea , nu se descrie , nu ?
Ce-aș putea să-ți doresc decît multă sănătate , fericirea să izvorească din tot ceea ce atingi , clipe frumoase și fără de sfîrșit alături de cei dragi și să ai parte numai de realizări.
La mulți ani Dara dragă !!!! Îți doresc să ai parte de tot ce-mi doresc și îți dorești.
Și da , ai talent în a face poze-bune I may add J
Maria Tirenescu
![\"Image]()
Dara Blu mi-a amintit de spiritul soarelui răsare. Poezia ei mă provoacă. Ne deosebim mult, dar ne apropie modul în care „fotografiem” natura, modul în care ne considerăm parte a naturii. Încerc să reiau teme pe care le-am găsit în haiku-urile Darei Blu. E o nouă provocare. Pentru toți cei care citesc aceste rânduri.
Sub tei înflorit
gustând din ceașca cu ceai -
singură-n noapte
*
Singură-n noapte –
cana cu ceai fierbinte
sub tei înflorit
*
Parcul invadat
cu flori de nu-mă-uita -
și vine vara…
*
Singur sub un tei -
atinse de brumă cad
galbene frunze
Codrina Verdeș
![\"Image](\"http://img.photobucket.com/albums/v259/aprilia/buchet_denori.jpg\")
în cercul poeților anonimi
singurătatea arde în mii de fărâme
condiția e să fii călător prin cuvinte
să oprești timpul în cuvânt
să-ți răstignești sufletul în metafore
și să tai pleoapele în imponderabilitatea unui gând
până se chircesc încheieturile de vis
![\"Image]()
eu
îmi aleg să fiu femeie în iarna unui cântec uitat
să înot în ochi verzi de pădure
iar cerul să mă prindă de umeri
când stau de vorbă cu îngeri în zbor
de sunt cuvânt blestemat să învie
întotdeauna cu fiecare citire tresărindă
fii tu poezia în care mă mistui
înfruntând veșnicia
pe care secundă să o aleg
Daniela Luca
![\"Image](\"http://i3.photobucket.com/albums/y54/Bertinalui/Dscf3194.jpg\")
mă întreb dacă atunci când am zburat
doar cu mâinile deschis larg în fuga spre nedefinit
și mi-am văzut degetele
cum înhamă pegasul la carul mare
învățându-l să savureze mersul la pas
pe calea lactee
am fost eu sau lumina
pe când zburai îți era albastră întinderea
nedefinită între două pământuri ale dorinței
niciodată Calea Lactee nu a avut albul atins
mai înalt dinspre mâinile tale căutătoare
între mustangul cel negru al visului
și murgul cel alb dinspre zori
vei rămâne tu lumina timpului
poate că am fost ori sunt o clipă
aninată pe marginile a două secunde
întrebându-se debusolată
pe care secundă să o aleagă
să îi fie undă
secundele întretăiate se miră
pe marginile palmelor tale rotunde
cât să îți rămână undă a dragostei
cât să îți lase din infinit
ochilor tăi arbori
nu știu, de fapt cred că nu am știut decât
să înot în ochi verzi de pădure
tăind pleoapele în imponderabilitatea unui gând
fericit în propria solitudine
într-un dans al solitudinii
apele cerului se fac horă
jucând viața pe câmpurile pleoapelor
înseninate astăzi
de cea mai simplă fericire
a nașterilor
Maria
![\"Image]()
Te chem prin neguri de gânduri
De-a lungul furtunilor pustiite
De seceta arderii în rânduri
De idei răstignite.
Începutul acestui poem te face să crezi că undeva în interiorul celei care a postat acest prim text în luna lui octombrie șaisprezece totul se sfârșește, dar nu e așa, e acea stare în care fiecare din noi credem că nimic nu mai poate fi auzit de nimeni, e o stare de sfârșeală. Așa cum aflasem mai demult chiar de la Dara, ea este minion, am sesizat că și poemele ei poartă înălțimea ei, dar concentrează în ele întreaga esență, reușește în cuvinte puține să concentreze adevăruri esențiale.
***
Nimeni nu va cunoaște
tristețea rănită fără drept de apel
de nimicnicia clipei umane.
Nimeni, vreodată, nu va ghici
singurătatea în delir
camuflată în nebunia fericirii.
niciodată să nu spui că e prea târziu
că frigul nopții îți cuprinde inima
că pădurea crește frunze pe sufletul
udat de lacrimile norilor
niciodată să nu te mire amurgul clipelor
mereu în zori se vor strecura altele
născocește mereu pe pereții sufletului
femeia din tine
iubire
Nu vreau să te văd pășind
Să destrami arșița zilei și singurătatea nopții.
Nu-mi ieși în drum să îmi prinzi
Mâinile în cătușele sărutului focului
Și să îmi afunzi ochii în vârtejul patimii interzise…
dar nu mă lasa pradă necuvintelor
nu îți voi vorbi despre fericirile pierdute
nici despre ostateca mea tăcere
cuprinde cu privirea noaptea
izvorâtoare de vise
apasă singurătatea în ruinele deșertului
Pașii mei peste cioburi de vise,
Peste speranțe în țăndări;
Sufletul meu biciuit
De așchiile luminilor interzise;
Miraje de gânduri
Date de otrava închipuirii dulce-amară;
cuprinde poemul acesta aspru
cu mâini de mireasă
așterne-l nupțial peste prima dragoste
cu iz de iasomie îmbracă frumusețea zilei de azi
pe ascuns hălăduiește pe tărâmurile nepermise ale ființei
te voi căuta în adâncul
gândului
să-ți descopăr chipul
care zămislește izvoare
în pântecul nemuririi
![\"Image]()
***
Suflet pierdut în noapte,
Fără stele, fără lumini,
Îți strigi singurătatea în disperarea clipei,
Înfiorând doar tăceri neștiute,
Prea multa încremenire din oameni
Dezintegrând sentimentele...
Unitatea poemelor este distinctă, conservând aproape obsesiv o formulă poetică scurtă dar cu diverse spații. Dacă parcurgem textele autoarei Dara Blu ne dăm seama că sentimentul predominant este cel de tristețe sufletească, e poate doar o stare care vine din interior și care încearcă să ascundă alte stări pe care Dara nu ar reuși atât de bine să le expună. Versurile sale sunt melodice, cu modulații metaforice , unele din ele merg mai mult spre elegie, dar stilul său liric este delicat.
![\"Image]()
***
Dacă o clipă, numai o clipă,
Sufletul meu de-al tău concret s-ar fi prins,
Adevărurile din mine
N-ar fi fost să rămână un vis.
doar dacă o clipă din tine ar începe să ardă
cuvintele ar rătăci prin țări aiurea
să caute nume
așezate deasupra deșerturilor roșiatice
dar
nu uita
când cuvintele îmbătrânesc
plânsul e tototdeauna apropae
lasă-ți părul răvășit de visele nopții
să te pot așeza femeie
în veșnicia sufletului pereche
Lumini și umbre alternând strident
Ucid priviri și gânduri obosite.
Sic dixit: Adio, clipe fericite!
Timpu-ntre noi a devenit absent.
aruncă sămânța și nu te îndoi de chipul ei
anotimp peste anotim
ia seama și la numele altora
ce uneori se risipesc din tine
adună cioburile de amfore
cu înfiorări sălbatice
ale ierburilor așezate de ursitoare
la căpătâiul vremurilor
\"...{...[...(...?)...?]...?}...\"
Democratie?
Demagogie?
Dara a dat inchisoare/ Semnelor de intrebare
dara vrea sa ne sfideze,
cand pe semne de-ntrebare
despre reaua-i comportare
ea le-nchide-n paranteze
*dumitru cioaca-genuneanu
Gindul meu
intre stinci de cuvinte.
Floare de colt.
gândul meu pribeag
între stînci de cuvinte
o floare de colț
*Horia Ivascan
***
Alunec
Sub fumul
Ce îmi destăinuie
Drumul
Cercuri albe sunt minipoemele Darei,unele chiar foarte bune, desigur ca fiecare dintre noi avem și zile bune și zile mai puțin bune. Rezultatul final este al unei maturități lirice indubitabile. O maturitate extrem de proaspătă ca sensibilitate, conturând în cuvinte puține o personalitate lirică. Pentru Dara, poezia înseamnă mărturisire, care reprezintă mai mult decât a comunica ceea ce sufletul ei simte.
![\"Image]()
***
Păcătuind prin idei
Sufletul ne este răstignit
în metafore.
vinovate de atâta tristețe
poemele stau răstignite
la răscruce de drumuri
orfani de ramuri
plutind din viață în neant
fulgii plopilor.
plutind în neant
așează-mă icoană peste vremuri
în explozia de brațe a unui copil
poate că am fost ori sunt o clipă
aninată pe marginile a două secunde
întrebându-se debusolată
pe care secundă să o aleagă
să îi fie undă
alege-mă așteptare verde
mac înflori la margina lanului de aur
gând legănat de pletele sălciilor
căutând lumina
fie-ți milă de cuvinte
întoarce-te și locuiește în poeme
***
îmi târăsc clipele pustiite printre copaci cu aromă de verde dulceag torturați de picături chinezești în ispășirea nebuniei drumului spre infinitul unei primăveri înfrigurat așteptată ca un fuior alb de fum îmbrățișând destinele fericiților cu duhul nesuferind durerea existențialei angoase în care se zbat vinovații de gânduri cu muguri rugându-se să nu fie uciși de tăceri culese de pe buzele vinului în care se binecuvântă inimi înainte de vreme
te aștept cu binecuvântarea primăverii în picurul acela de vin cules sub arșița lapoviței cu aromă de brumă târzie octombriană simt mirosul flămând al firii și ca un cerșitor îți întind mâna la colț de stradă pentru o felie de zâmbet poate din el se va naște chipul femeii mai flâmând decât întunericul să cumpănești bătăile inimii în ritmul dorului ce cu o mână nevăzută ne mângâie clipele…
![\"Image]()
***
Din cuvinte puține am încercat să creionez profilul Darei Blu să-l așez deasupra inimii așa cum ghiocelul își apleca capul în semn de smerenie spre întunericul pământului din care a ieșit imaculat. Așa o văd eu pe Dara!!
Dara..
Nu știu cum să-ți arăt că îmi ești dragă. Sincer , cred că știi lucrul acesta.Ești printre puținele persoane cu suflet mare și de aur pe care le-am întîlnit ( și cît mă bucur că le-am întîlnit).
Nu îmi dau seama , poate îmi este mie greu acum să arăt cît țin la oameni..poate.
Dar dacă nu mă înșel, cel mai bine se simte aprecierea , nu se descrie , nu ?
Ce-aș putea să-ți doresc decît multă sănătate , fericirea să izvorească din tot ceea ce atingi , clipe frumoase și fără de sfîrșit alături de cei dragi și să ai parte numai de realizări.
La mulți ani Dara dragă !!!! Îți doresc să ai parte de tot ce-mi doresc și îți dorești.
Și da , ai talent în a face poze-bune I may add J
Maria Tirenescu
Dara Blu mi-a amintit de spiritul soarelui răsare. Poezia ei mă provoacă. Ne deosebim mult, dar ne apropie modul în care „fotografiem” natura, modul în care ne considerăm parte a naturii. Încerc să reiau teme pe care le-am găsit în haiku-urile Darei Blu. E o nouă provocare. Pentru toți cei care citesc aceste rânduri.
Sub tei înflorit
gustând din ceașca cu ceai -
singură-n noapte
*
Singură-n noapte –
cana cu ceai fierbinte
sub tei înflorit
*
Parcul invadat
cu flori de nu-mă-uita -
și vine vara…
*
Singur sub un tei -
atinse de brumă cad
galbene frunze
Codrina Verdeș
în cercul poeților anonimi
singurătatea arde în mii de fărâme
condiția e să fii călător prin cuvinte
să oprești timpul în cuvânt
să-ți răstignești sufletul în metafore
și să tai pleoapele în imponderabilitatea unui gând
până se chircesc încheieturile de vis
eu
îmi aleg să fiu femeie în iarna unui cântec uitat
să înot în ochi verzi de pădure
iar cerul să mă prindă de umeri
când stau de vorbă cu îngeri în zbor
de sunt cuvânt blestemat să învie
întotdeauna cu fiecare citire tresărindă
fii tu poezia în care mă mistui
înfruntând veșnicia
pe care secundă să o aleg
Daniela Luca
mă întreb dacă atunci când am zburat
doar cu mâinile deschis larg în fuga spre nedefinit
și mi-am văzut degetele
cum înhamă pegasul la carul mare
învățându-l să savureze mersul la pas
pe calea lactee
am fost eu sau lumina
pe când zburai îți era albastră întinderea
nedefinită între două pământuri ale dorinței
niciodată Calea Lactee nu a avut albul atins
mai înalt dinspre mâinile tale căutătoare
între mustangul cel negru al visului
și murgul cel alb dinspre zori
vei rămâne tu lumina timpului
poate că am fost ori sunt o clipă
aninată pe marginile a două secunde
întrebându-se debusolată
pe care secundă să o aleagă
să îi fie undă
secundele întretăiate se miră
pe marginile palmelor tale rotunde
cât să îți rămână undă a dragostei
cât să îți lase din infinit
ochilor tăi arbori
nu știu, de fapt cred că nu am știut decât
să înot în ochi verzi de pădure
tăind pleoapele în imponderabilitatea unui gând
fericit în propria solitudine
într-un dans al solitudinii
apele cerului se fac horă
jucând viața pe câmpurile pleoapelor
înseninate astăzi
de cea mai simplă fericire
a nașterilor
Maria
Te chem prin neguri de gânduri
De-a lungul furtunilor pustiite
De seceta arderii în rânduri
De idei răstignite.
Începutul acestui poem te face să crezi că undeva în interiorul celei care a postat acest prim text în luna lui octombrie șaisprezece totul se sfârșește, dar nu e așa, e acea stare în care fiecare din noi credem că nimic nu mai poate fi auzit de nimeni, e o stare de sfârșeală. Așa cum aflasem mai demult chiar de la Dara, ea este minion, am sesizat că și poemele ei poartă înălțimea ei, dar concentrează în ele întreaga esență, reușește în cuvinte puține să concentreze adevăruri esențiale.
***
Nimeni nu va cunoaște
tristețea rănită fără drept de apel
de nimicnicia clipei umane.
Nimeni, vreodată, nu va ghici
singurătatea în delir
camuflată în nebunia fericirii.
niciodată să nu spui că e prea târziu
că frigul nopții îți cuprinde inima
că pădurea crește frunze pe sufletul
udat de lacrimile norilor
niciodată să nu te mire amurgul clipelor
mereu în zori se vor strecura altele
născocește mereu pe pereții sufletului
femeia din tine
iubire
Nu vreau să te văd pășind
Să destrami arșița zilei și singurătatea nopții.
Nu-mi ieși în drum să îmi prinzi
Mâinile în cătușele sărutului focului
Și să îmi afunzi ochii în vârtejul patimii interzise…
dar nu mă lasa pradă necuvintelor
nu îți voi vorbi despre fericirile pierdute
nici despre ostateca mea tăcere
cuprinde cu privirea noaptea
izvorâtoare de vise
apasă singurătatea în ruinele deșertului
Pașii mei peste cioburi de vise,
Peste speranțe în țăndări;
Sufletul meu biciuit
De așchiile luminilor interzise;
Miraje de gânduri
Date de otrava închipuirii dulce-amară;
cuprinde poemul acesta aspru
cu mâini de mireasă
așterne-l nupțial peste prima dragoste
cu iz de iasomie îmbracă frumusețea zilei de azi
pe ascuns hălăduiește pe tărâmurile nepermise ale ființei
te voi căuta în adâncul
gândului
să-ți descopăr chipul
care zămislește izvoare
în pântecul nemuririi
***
Suflet pierdut în noapte,
Fără stele, fără lumini,
Îți strigi singurătatea în disperarea clipei,
Înfiorând doar tăceri neștiute,
Prea multa încremenire din oameni
Dezintegrând sentimentele...
Unitatea poemelor este distinctă, conservând aproape obsesiv o formulă poetică scurtă dar cu diverse spații. Dacă parcurgem textele autoarei Dara Blu ne dăm seama că sentimentul predominant este cel de tristețe sufletească, e poate doar o stare care vine din interior și care încearcă să ascundă alte stări pe care Dara nu ar reuși atât de bine să le expună. Versurile sale sunt melodice, cu modulații metaforice , unele din ele merg mai mult spre elegie, dar stilul său liric este delicat.
***
Dacă o clipă, numai o clipă,
Sufletul meu de-al tău concret s-ar fi prins,
Adevărurile din mine
N-ar fi fost să rămână un vis.
doar dacă o clipă din tine ar începe să ardă
cuvintele ar rătăci prin țări aiurea
să caute nume
așezate deasupra deșerturilor roșiatice
dar
nu uita
când cuvintele îmbătrânesc
plânsul e tototdeauna apropae
lasă-ți părul răvășit de visele nopții
să te pot așeza femeie
în veșnicia sufletului pereche
Lumini și umbre alternând strident
Ucid priviri și gânduri obosite.
Sic dixit: Adio, clipe fericite!
Timpu-ntre noi a devenit absent.
aruncă sămânța și nu te îndoi de chipul ei
anotimp peste anotim
ia seama și la numele altora
ce uneori se risipesc din tine
adună cioburile de amfore
cu înfiorări sălbatice
ale ierburilor așezate de ursitoare
la căpătâiul vremurilor
\"...{...[...(...?)...?]...?}...\"
Democratie?
Demagogie?
Dara a dat inchisoare/ Semnelor de intrebare
dara vrea sa ne sfideze,
cand pe semne de-ntrebare
despre reaua-i comportare
ea le-nchide-n paranteze
*dumitru cioaca-genuneanu
Gindul meu
intre stinci de cuvinte.
Floare de colt.
gândul meu pribeag
între stînci de cuvinte
o floare de colț
*Horia Ivascan
***
Alunec
Sub fumul
Ce îmi destăinuie
Drumul
Cercuri albe sunt minipoemele Darei,unele chiar foarte bune, desigur ca fiecare dintre noi avem și zile bune și zile mai puțin bune. Rezultatul final este al unei maturități lirice indubitabile. O maturitate extrem de proaspătă ca sensibilitate, conturând în cuvinte puține o personalitate lirică. Pentru Dara, poezia înseamnă mărturisire, care reprezintă mai mult decât a comunica ceea ce sufletul ei simte.
***
Păcătuind prin idei
Sufletul ne este răstignit
în metafore.
vinovate de atâta tristețe
poemele stau răstignite
la răscruce de drumuri
orfani de ramuri
plutind din viață în neant
fulgii plopilor.
plutind în neant
așează-mă icoană peste vremuri
în explozia de brațe a unui copil
poate că am fost ori sunt o clipă
aninată pe marginile a două secunde
întrebându-se debusolată
pe care secundă să o aleagă
să îi fie undă
alege-mă așteptare verde
mac înflori la margina lanului de aur
gând legănat de pletele sălciilor
căutând lumina
fie-ți milă de cuvinte
întoarce-te și locuiește în poeme
***
îmi târăsc clipele pustiite printre copaci cu aromă de verde dulceag torturați de picături chinezești în ispășirea nebuniei drumului spre infinitul unei primăveri înfrigurat așteptată ca un fuior alb de fum îmbrățișând destinele fericiților cu duhul nesuferind durerea existențialei angoase în care se zbat vinovații de gânduri cu muguri rugându-se să nu fie uciși de tăceri culese de pe buzele vinului în care se binecuvântă inimi înainte de vreme
te aștept cu binecuvântarea primăverii în picurul acela de vin cules sub arșița lapoviței cu aromă de brumă târzie octombriană simt mirosul flămând al firii și ca un cerșitor îți întind mâna la colț de stradă pentru o felie de zâmbet poate din el se va naște chipul femeii mai flâmând decât întunericul să cumpănești bătăile inimii în ritmul dorului ce cu o mână nevăzută ne mângâie clipele…
***
Din cuvinte puține am încercat să creionez profilul Darei Blu să-l așez deasupra inimii așa cum ghiocelul își apleca capul în semn de smerenie spre întunericul pământului din care a ieșit imaculat. Așa o văd eu pe Dara!!
0169.839
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Prochipiuc
- Tip
- Eseuri
- Cuvinte
- 1.477
- Citire
- 8 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Prochipiuc. “Dara Blu neDefinită între două pământuri ale dorinței.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/eseu/135045/dara-blu-nedefinita-intre-doua-pamanturi-ale-dorinteiComentarii (16)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MPCu mare drag și din tot sufletul, la mulți ani, frumoși și plini-plini de bucurii!
Te îmbrățișez!
La fel Mariei, felicitări pentru răbdarea și eforturile depuse în a-i bucura pe cei din jur!
Cu drag!
0
IDFelicitari, Leoaico!
Si vezi, nu topi cu caldura inimii tale chiar toate secundele, mai lasa-i si Mariei vreo doua, sa stea o clipa aninata de ele, pana vine decembrie cu canicula lui provocata de becurile revelionului si ninsorile de secunde fierbinti... :)
Cu drag,
Si vezi, nu topi cu caldura inimii tale chiar toate secundele, mai lasa-i si Mariei vreo doua, sa stea o clipa aninata de ele, pana vine decembrie cu canicula lui provocata de becurile revelionului si ninsorile de secunde fierbinti... :)
Cu drag,
0
CVZilele astea au fost atatia sarbatoriti, ca am epuizat toate formulele de urari din desaga. Sper ca nu te superi daca iti spun \'la multi ani frumosi\', mai ales ca e din inima, da?:)
0
STDara
As fi dorit mult sa contribui si eu cu un text micut, acolo sus, in eseul Mariei. N-am putut. Maria m-a anuntat, dar... Iti urez tot ce-i mai frumos in lume, Dara. LMA.
st
As fi dorit mult sa contribui si eu cu un text micut, acolo sus, in eseul Mariei. N-am putut. Maria m-a anuntat, dar... Iti urez tot ce-i mai frumos in lume, Dara. LMA.
st
0
MVDin cuvinte puține am încercat să creionez profilul Darei Blu să-l așez deasupra inimii așa cum ghiocelul își apleca capul în semn de smerenie spre întunericul pământului din care a ieșit imaculat. Așa o văd eu pe Dara!!
frumoasa te-am gasit in cuvintele Mariei
frumoasa te-am gasit in cuvintele Mariei
0
DScu un sentiment foarte asemanator cu albastrul cu care m-ai obisnuit, alatur gandul bun si sufletul strans in prag de aniversare, urandu-ti \"La multi ani!\" Dara, iar tie mariuco, cele mai alese sentimente.
Linea
Linea
0
DBDistincție acordată
Nancy, sensibilă urare, de suflet, Maria (Tirenescu), definind suplu versurile Darei si reinventandu-le, Codrina, mistuind veșnicia in coaja unei secunde, Daniela (Dora), imaginand zboruri cu taieturi verzi de pleoape-aripi, Maria (decembrie), cu oglinzi suprapuse pe care versurile Darei lasa urme pana dincolo de luciu, de reflexie, nea Genu, sclipind hatru, cu punctii de haz, Horia cule-gand flori de colt, din profil,
colaj de ganduri, versuri mulaj, cu tonuri distincte, un dar frumos,
asa cum si sarbatorita, pentru cei care ii citesc versurile este,
un dar de dara
darului acesta adaug si eu
o picatura de “chat-neala”:)
“Dar alt loc nu gasisi, mai baiete?”-
Avea glas de-auriu minereu,
Rasarea din tabele concrete,
Apunand intre ingeri, mereu.
“Bine-ti sta, lasasi versuri in cete…”
La secunda-mi scria … puncte, iar eu,
Un vers alb, “La multi ani!”,
pe-un perete.
Zile si ani fericiti in poezie si viata, Dara!,(.- test)
drag
colaj de ganduri, versuri mulaj, cu tonuri distincte, un dar frumos,
asa cum si sarbatorita, pentru cei care ii citesc versurile este,
un dar de dara
darului acesta adaug si eu
o picatura de “chat-neala”:)
“Dar alt loc nu gasisi, mai baiete?”-
Avea glas de-auriu minereu,
Rasarea din tabele concrete,
Apunand intre ingeri, mereu.
“Bine-ti sta, lasasi versuri in cete…”
La secunda-mi scria … puncte, iar eu,
Un vers alb, “La multi ani!”,
pe-un perete.
Zile si ani fericiti in poezie si viata, Dara!,(.- test)
drag
0
AMLa mulți ani! Tot ce îți dorești tu să fie în poezie și în viața ta!
0
NVLa Multi Ani frumosi si cat mai mult senin.
0
AO
la multi ani (cu intarziere!)frumoase cadouri ai primit:)
0
DBNu știu, nu știu cum să spun, cum să încep a vorbi despre darul vostru….spuneam cândva, demult, într-un comentariu la un text personal, că îmi este greu să găsesc cuvinte spre a mulțumi cuiva pentru un dar, așa cum este acesta, „cuvintele de mulțumire de multe ori pot suna a complezență, că așa trebuie; când trebuie să mulțumesc cuiva nu știu să o fac, nu știu decât să privesc și tot ceea ce simt este scris în ochi”…
După ce am citit darul, pur și simplu m-am tras puțin la o parte, să beau o cafea cu lămâie pentru luciditate și am căutat în tăcere să mă adun… Și cât de mult am reușit să mă adun, se vede în cele ce urmează.
Nancy, mesajul tău spontan și…și atât de…a fost cel care a dat primii picuri pe lacul albastru…și am început să zâmbesc citind finalul, știam că fac poze bune, deși rar am ocazia să mă desfășor așa cum doresc (digitalmente).
Maria (Tirenescu), ai reușit să redai prin haiku-urile tale (pentru că sunt ale tale, chiar dacă sunt, hmm, inspirate de ale mele), o notă aparte de profunzime și senzație de dincolo de timp, de margine, pe care fiecare dintre noi alegem să o trecem ori să ne întoarcem, și ca exemplu ar fi „parcul invadat
cu flori de nu-mă-uita
și vine vara…” ca margine prea mult pârjolitoare ori ploioasă, extremă a anotimpurilor, căutându-și un echilibru fragil odată cu venirea toamnei, poate cel mai echilibrat anotimp din calendar.
Citind darul Codrinei Verdeș, am avut o senzație ciudată: îmi păreau atât de cunoscute imaginile din versuri, încât în primul moment nu am știut de unde să iau cuvintele respective; parcă erau ale mele, dar nu erau în forma în care le știam. Și pe măsură ce deslușeam misterul, zâmbeam de reacția mea mirată, asemănătoare aceleia a unui copil care știe ceva, dar nu știe de unde știe și e tare contrariat din pricina asta.
Îți mulțumesc, Codrina, atât pentru faptul că mi-am adus aminte din nou cum e să fii copil minunat în fața oricărei noi descoperiri, cât și pentru acest poem atât de frumos alcătuit de tine de sine-stătător.
Mi-aduc aminte, Daniela (Luca), când ne-am întâlnit prima dată la Eliad, că mi-ai dăruit o carte poștală înflorită, înflorită la fel cum e sufletul tău, deși mă întâlneai pentru prima dată. Gestul tău m-a contrariat puțin, poate din cauza unui prea mult și concret realism, care mă face să fiu oarecum circumspectă la primul contact cu altcineva. Am simțit amărăciune în ce mă privește văzându-te pe tine cum îți deschizi inima către toți oamenii, pe care tu îi vezi buni și frumoși, dăruindu-le din suflet din sufletul tău. Știi, ai un aer ușor stingher când ți se mulțumește pentru ceva, parcă nu știi ce să faci, pentru că tu faci, pur și simplu faci și vrei să fie viața tuturora mai frumoasă. Însă în acele momente ochii îți devin luminoși. Citind darul tău în dialog cu mine, mi-a trecut prin minte că într-o zi, poate vom face un dialog real la Eliad, pentru că, într-adevăr
„apele cerului se fac horă
jucând viața pe câmpurilor pleoapelor
înseninate astăzi
de cea mai simplă fericire
a nașterilor”.
De asemenea, mulțumesc celor care au trecut, celor care au lăsat semn, deși, cu avalanșa din ultimele zile de aniversări de Lei grei, mă simt ca o pisică mititică, rătăcită la o sindrofie a marilor feline.
Horia, tare dragi îmi sunt micropoemele tale și ce frumos ne-am jucat de-a haiku-urile de echinocțiu. Iar tu, Trandafiraș (Monica Mihaela Pop), mă faci să zâmbesc de fiecare dată când te citesc, ca și tu de altfel, Ion Diviza, cu spiritul tău mucalit.
Sache, să știi că nu contează că nu ai scris nimic, deși ai fost anunțat, contează că ai avut un gând bun de ziua asta.
Pentru gândul asta bun vă mulțumesc și vouă, Linea, Alma, Elia, Luv, Arhonte (aka Chiron, mai nou), Ana Maria Ozarcevici, Victor Marinescu, vouă celor ce ați lăsat un semn.
Iar tu, Dedal, împreună cu alți oameni dragi de aici, mi-ai dăruit o dimineață frumoasă, cu tort și înghețată, și versuri, și castele, și umbrele în ritm de ploaie-bolero (asta a fost Tay Tay)….
Cât despre tine, Maria (Decembrie), ce aș putea spune? În urmă cu un an când au început primele portrete, mă bucuram pentru fiecare sărbătorit în parte pentru darul făcut de către tine. Și îmi doream ca odată, cândva, să am și eu parte de un astfel de dar. De fapt, nu eseul în sine era ceea ce mă fascina, ci ideea, ideea de a face cuiva o bucurie (deși într-o vreme au fost discuții pro și contra pe tema asta), și cu fiecare portret nu încetez să mă minunez de munca depusă în realizarea acestuia, pentru că este o muncă migăloasă, care presupune multă răbdare, mult timp, multă disponibilitate, multă energie, nu numai sufletească.
Portretele lui Decembrie sunt însă nu numai eseuri, așa cum este cunoscut acest gen, ci reprezintă o altă dimensiune a prieteniei care poate exista într-o comunitate, așa cum este în cazul de față agonia.
Dacă Maria nu ar avea un suflet atât de mare încât să cuprindă fiecare autor de aici, mai mic sau mai mare (ca vârstă sau nivel), portretele sale așa cum le știm, făcute de sine-stătător, ori în colaborare cu alte suflete mari și generoase, nu ar fi existat, și nu ar fi existat astfel o parte importantă a elementelor care unesc comunitatea agonia.
Și personal, mă bucur că fac parte din această comunitate, deși în ultima vreme numai motive de mândrie nu prea au fost; aș aminti doar disputa artificială amplificată de intoleranța și încăpățânarea părților, uneori chiar reavoință, de a-și menține cu orice preț punctul de vedere, ajustat pe ici pe acolo, în esență însă rămânând același, ceea ce a dus la interzicerea pe site a oricăror texte cu caracter ori potențial antisemit ori comunist (a se vedea http://www.agonia.ro/index.php/personals/133477/index.html, ultimul comentariu), ceea ce este o măsură drastică, mușcând din conceptul de libertate de expresie al agoniei, însă necesară, măsură care sper să nu dureze decât atâta vreme cât este nevoie ca celor care le trec prin minte astfel de texte ori acțiuni să se lumineze și să gândească fără ură, fără părtinire, doar cu puțină bună-credință și bunăvoință.
Este păcat să distrugem din inconștiență, indiferență și orgolii acest loc unde fluturii zboară liberi, fără să se simtă constrânși și fără să îi încătușeze cineva pentru că sunt mai mult sau mai puțin acoperiți cu praf stelar mai mult sau mai puțin colorat, armonios ori mai puțin armonios, zgâriind retina.
Pentru a încheia, nu mi se pare nimic mai potrivit decât o replică dată de dimineață lui Dedal, Trandafiraș, Tay tay et co.:
e ziua mea, zi de vară,
a treisprezecea zi a unei zodii solare,
și o petrec printre prieteni,
cu tort de înghețață și șampanie virtuale,
dacă mi-aș fi dorit un dar
uitând că eu însămi sunt o dară
aș închide această clipă
și aș păstra-o ca antidot
pentru o alta amară.
După ce am citit darul, pur și simplu m-am tras puțin la o parte, să beau o cafea cu lămâie pentru luciditate și am căutat în tăcere să mă adun… Și cât de mult am reușit să mă adun, se vede în cele ce urmează.
Nancy, mesajul tău spontan și…și atât de…a fost cel care a dat primii picuri pe lacul albastru…și am început să zâmbesc citind finalul, știam că fac poze bune, deși rar am ocazia să mă desfășor așa cum doresc (digitalmente).
Maria (Tirenescu), ai reușit să redai prin haiku-urile tale (pentru că sunt ale tale, chiar dacă sunt, hmm, inspirate de ale mele), o notă aparte de profunzime și senzație de dincolo de timp, de margine, pe care fiecare dintre noi alegem să o trecem ori să ne întoarcem, și ca exemplu ar fi „parcul invadat
cu flori de nu-mă-uita
și vine vara…” ca margine prea mult pârjolitoare ori ploioasă, extremă a anotimpurilor, căutându-și un echilibru fragil odată cu venirea toamnei, poate cel mai echilibrat anotimp din calendar.
Citind darul Codrinei Verdeș, am avut o senzație ciudată: îmi păreau atât de cunoscute imaginile din versuri, încât în primul moment nu am știut de unde să iau cuvintele respective; parcă erau ale mele, dar nu erau în forma în care le știam. Și pe măsură ce deslușeam misterul, zâmbeam de reacția mea mirată, asemănătoare aceleia a unui copil care știe ceva, dar nu știe de unde știe și e tare contrariat din pricina asta.
Îți mulțumesc, Codrina, atât pentru faptul că mi-am adus aminte din nou cum e să fii copil minunat în fața oricărei noi descoperiri, cât și pentru acest poem atât de frumos alcătuit de tine de sine-stătător.
Mi-aduc aminte, Daniela (Luca), când ne-am întâlnit prima dată la Eliad, că mi-ai dăruit o carte poștală înflorită, înflorită la fel cum e sufletul tău, deși mă întâlneai pentru prima dată. Gestul tău m-a contrariat puțin, poate din cauza unui prea mult și concret realism, care mă face să fiu oarecum circumspectă la primul contact cu altcineva. Am simțit amărăciune în ce mă privește văzându-te pe tine cum îți deschizi inima către toți oamenii, pe care tu îi vezi buni și frumoși, dăruindu-le din suflet din sufletul tău. Știi, ai un aer ușor stingher când ți se mulțumește pentru ceva, parcă nu știi ce să faci, pentru că tu faci, pur și simplu faci și vrei să fie viața tuturora mai frumoasă. Însă în acele momente ochii îți devin luminoși. Citind darul tău în dialog cu mine, mi-a trecut prin minte că într-o zi, poate vom face un dialog real la Eliad, pentru că, într-adevăr
„apele cerului se fac horă
jucând viața pe câmpurilor pleoapelor
înseninate astăzi
de cea mai simplă fericire
a nașterilor”.
De asemenea, mulțumesc celor care au trecut, celor care au lăsat semn, deși, cu avalanșa din ultimele zile de aniversări de Lei grei, mă simt ca o pisică mititică, rătăcită la o sindrofie a marilor feline.
Horia, tare dragi îmi sunt micropoemele tale și ce frumos ne-am jucat de-a haiku-urile de echinocțiu. Iar tu, Trandafiraș (Monica Mihaela Pop), mă faci să zâmbesc de fiecare dată când te citesc, ca și tu de altfel, Ion Diviza, cu spiritul tău mucalit.
Sache, să știi că nu contează că nu ai scris nimic, deși ai fost anunțat, contează că ai avut un gând bun de ziua asta.
Pentru gândul asta bun vă mulțumesc și vouă, Linea, Alma, Elia, Luv, Arhonte (aka Chiron, mai nou), Ana Maria Ozarcevici, Victor Marinescu, vouă celor ce ați lăsat un semn.
Iar tu, Dedal, împreună cu alți oameni dragi de aici, mi-ai dăruit o dimineață frumoasă, cu tort și înghețată, și versuri, și castele, și umbrele în ritm de ploaie-bolero (asta a fost Tay Tay)….
Cât despre tine, Maria (Decembrie), ce aș putea spune? În urmă cu un an când au început primele portrete, mă bucuram pentru fiecare sărbătorit în parte pentru darul făcut de către tine. Și îmi doream ca odată, cândva, să am și eu parte de un astfel de dar. De fapt, nu eseul în sine era ceea ce mă fascina, ci ideea, ideea de a face cuiva o bucurie (deși într-o vreme au fost discuții pro și contra pe tema asta), și cu fiecare portret nu încetez să mă minunez de munca depusă în realizarea acestuia, pentru că este o muncă migăloasă, care presupune multă răbdare, mult timp, multă disponibilitate, multă energie, nu numai sufletească.
Portretele lui Decembrie sunt însă nu numai eseuri, așa cum este cunoscut acest gen, ci reprezintă o altă dimensiune a prieteniei care poate exista într-o comunitate, așa cum este în cazul de față agonia.
Dacă Maria nu ar avea un suflet atât de mare încât să cuprindă fiecare autor de aici, mai mic sau mai mare (ca vârstă sau nivel), portretele sale așa cum le știm, făcute de sine-stătător, ori în colaborare cu alte suflete mari și generoase, nu ar fi existat, și nu ar fi existat astfel o parte importantă a elementelor care unesc comunitatea agonia.
Și personal, mă bucur că fac parte din această comunitate, deși în ultima vreme numai motive de mândrie nu prea au fost; aș aminti doar disputa artificială amplificată de intoleranța și încăpățânarea părților, uneori chiar reavoință, de a-și menține cu orice preț punctul de vedere, ajustat pe ici pe acolo, în esență însă rămânând același, ceea ce a dus la interzicerea pe site a oricăror texte cu caracter ori potențial antisemit ori comunist (a se vedea http://www.agonia.ro/index.php/personals/133477/index.html, ultimul comentariu), ceea ce este o măsură drastică, mușcând din conceptul de libertate de expresie al agoniei, însă necesară, măsură care sper să nu dureze decât atâta vreme cât este nevoie ca celor care le trec prin minte astfel de texte ori acțiuni să se lumineze și să gândească fără ură, fără părtinire, doar cu puțină bună-credință și bunăvoință.
Este păcat să distrugem din inconștiență, indiferență și orgolii acest loc unde fluturii zboară liberi, fără să se simtă constrânși și fără să îi încătușeze cineva pentru că sunt mai mult sau mai puțin acoperiți cu praf stelar mai mult sau mai puțin colorat, armonios ori mai puțin armonios, zgâriind retina.
Pentru a încheia, nu mi se pare nimic mai potrivit decât o replică dată de dimineață lui Dedal, Trandafiraș, Tay tay et co.:
e ziua mea, zi de vară,
a treisprezecea zi a unei zodii solare,
și o petrec printre prieteni,
cu tort de înghețață și șampanie virtuale,
dacă mi-aș fi dorit un dar
uitând că eu însămi sunt o dară
aș închide această clipă
și aș păstra-o ca antidot
pentru o alta amară.
0
DC
cei ce pe leoaica Dara
poftesc ca sa-si puna ghiara
sangera cand vine seara
ca ea e mai rea ca fiara
poftesc ca sa-si puna ghiara
sangera cand vine seara
ca ea e mai rea ca fiara
0
MTLa multi ani!
De la o vreme, printre numerosii LEI din familie (care m-au tinut departe de Internet), am mai castigat cativa. Dar tu esti o leoaica ce ma provoci sa scriu. Iti multumesc!
Tot ce iti doresti!
Cu drag, Maria
De la o vreme, printre numerosii LEI din familie (care m-au tinut departe de Internet), am mai castigat cativa. Dar tu esti o leoaica ce ma provoci sa scriu. Iti multumesc!
Tot ce iti doresti!
Cu drag, Maria
0
Cu simpatie,
Horia