Poezie
Londra, la 7 iulie 2005 - Omagiu
pacea este numai intelegerea poetica a lumii
2 min lectură·
Mediu
Londra, la 7 iulie 2005 – Omagiu
(pacea este numai înțelegerea poetică a lumii)
abia îl instalasem pe Bonzi Buddy, my friend, Bonzi
violet friend, citind ultimele știri din Daily Telegraph,
înghețată zi fierbinte, astăzi voi muri,
și Bonzi poate sporovăi cu mine mult și bine
despre pacea pierdută, despre orori, despre crime
dar și despre mierea de albine sau UV, în timp ce
Pink Floyd ne cheamă din nou,
I wish you were here,
I wish you were here,
unde ești acum, bucuria orașului meu?
unde te-ai ascuns, miez al sinelui expandat?
du-mă cu metroul prin Londra,
iubirea mea,
și arată-mi planurile lucidității,
ține-mă strîns în leagănul zilei
de 7 iulie 2005,
e ziua cînd ma simt două ființe
cind ma simt mii de ființe
cum cutreieră grăbite canalele visatoare ale Londrei
în căutarea mea
dar eu sînt aici, în Liverpool Street Station,
într-un cerc pe suprafața sîngelui
mîngîind degetele unei păpuși dezmembrate,
eu sînt aici, în Square and King’s Cross Stations,
plutind pe rămășițele trecutului
printre celelalte dimensiuni ale
femeilor decapitate de explozii,
sînt în Tavistock Place,
măsurînd deopotrivă orele soarelui
ce răsare din ecranul morții
și cultul ritualului supranatural,
sînt aici, în Edgware Road Station,
tinînd în brațe partea de dinapoi a craniului
unui profet, o, prunc al vulnerabilității
ascuns în calendarul de piatră al eșecurilor,
cînd umanitatea traversează pe partea cealaltă
a luminii, desangvinată bucurie a tenebrelor
am ajuns la arcurile de triumf ale Londrei
spălate de premonitoare lacrimi,
pietrele dansează și moartea dansează,
picioarele lungi ale umbrei se impletesc
cu picioarele groase ale mortii,
cînd din aschiile zilei de 7 iulie 2005
Măturătorul Paradisului adună
clopotele celor 37 de inimi sparte
Bonzi Buddy îmi citește Daily Telegraph:
la Londra este cald și florile se tîrăsc
prin gurile metroului, în căutarea
unei iluzii – în fiecare secol,
în Europa,
fragilul pămînt al păcii
se scufundă cu încă un deget în miezul barbariei.
du-mă cu metroul prin Londra,
iubirea mea,
I wish you were here,
aș vrea să fii aici, în această inimă goală
din Liverpool Street Station
din Square and King’s Cross Stations
din Tavistock Place
din Edgware Road Station.
În fiecare clipă,
fragilul pămînt al inimii unui necunoscut
se scufundă cu încă o lacrimă,
și cu încă o picătură de sînge.
Pacea este numai înțelegerea poetică a lumii,
fără nici o legătură cu setea de sînge a
omului invizibil, dragul meu Bonzi Buddy
025.378
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- angela furtuna
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 398
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 69
- Actualizat
Cum sa citezi
angela furtuna. “Londra, la 7 iulie 2005 - Omagiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/angela-furtuna/poezie/131023/londra-la-7-iulie-2005-omagiuComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AFDara,
In noua noastra civilizatie, moartea este inclusa in accize, in biletul de tren, in tichetul de metrou, in legitimatia de intrare la Opera, in abonamentul de la Ateneu, in meniul de la restaurantul unde luam prinzul cu familia sau prietenii...Un ego innoit, apt sa gestioneze incertitudinea si fragilitatea clipei, se imbraca zilnic in hainele frumoase ale modei fragile a disconfortului de a sti ca fiecare minut poate fi ultimul...
Cind pun piciorul pe scara avionului, ajung de fapt intr-un spatiu unde incep sa ma simt, din ce in ce mai des, cobaiul unui savant nebun. Mica si fara aparare imi este carcasa, privita cinic prin lupa ucigasa a Omului Invizibil...
Un sentiment nou, o forma noua de robie, ne da tircoale: claustrarea intr-o dictatura a noilor arme formate de oamenii-bomba. Privesc, linga mine, pe cel care isi bea cafeaua in acelasi bar: si stiu ca trupul lui ar putea deveni oricind \"vopseaua\" ce coloreaza squarul din jur. Acesta este noul peisaj urban, acestea sint noile ginduri cu care urcam pe scara rulanta la etajul patru al supermarketului. Sau la etajul 7. Sau la etajul 23. Sau la etajul 45. Sau in Paradis.
Angela Furtuna
In noua noastra civilizatie, moartea este inclusa in accize, in biletul de tren, in tichetul de metrou, in legitimatia de intrare la Opera, in abonamentul de la Ateneu, in meniul de la restaurantul unde luam prinzul cu familia sau prietenii...Un ego innoit, apt sa gestioneze incertitudinea si fragilitatea clipei, se imbraca zilnic in hainele frumoase ale modei fragile a disconfortului de a sti ca fiecare minut poate fi ultimul...
Cind pun piciorul pe scara avionului, ajung de fapt intr-un spatiu unde incep sa ma simt, din ce in ce mai des, cobaiul unui savant nebun. Mica si fara aparare imi este carcasa, privita cinic prin lupa ucigasa a Omului Invizibil...
Un sentiment nou, o forma noua de robie, ne da tircoale: claustrarea intr-o dictatura a noilor arme formate de oamenii-bomba. Privesc, linga mine, pe cel care isi bea cafeaua in acelasi bar: si stiu ca trupul lui ar putea deveni oricind \"vopseaua\" ce coloreaza squarul din jur. Acesta este noul peisaj urban, acestea sint noile ginduri cu care urcam pe scara rulanta la etajul patru al supermarketului. Sau la etajul 7. Sau la etajul 23. Sau la etajul 45. Sau in Paradis.
Angela Furtuna
0
Priveam, martor tertiar, si nu imi venea sa cred ca numerele prime devin simboluri ale mortii. Ce stiam eu despre ele era inalt, era magic, luminos, stiam ca sunt simbol al Iubirii: numere care se impart cu 1 (intreg) si cu ele insele...
Si, desi e cumplit de dureros si adevarat ca \"Pacea este numai intelegera poetica a lumii\", nu vreau sa admit asta; e un adevar pe care nu il accept, un adevar in care nu vreau sa cred, un adevar care trebuie, dar trebuie, invalidat.
Si asta depinde de fiecare om in parte si de toti impreuna!