Monica Mihaela Pop

să fii pregătită oricând așa spunea tata în serile în care îmi arunca pe cer stelele din ochi și le orânduia cu grijă în constelații lucitoare desigur eu eram gata să fac orice nebunie îmi trecea

azi sunt eu îngerul îngerului meu, indiferent de mersul bursei în rai nu trag după mine întrebări dar nici nu răscolesc după răspunsuri pe te miri unde, nu mă iau la trântă cu viața și nu vreau să

molipsiți de incertitudini numărăm invers zilele fără soț ca într-un delir al amintirilor subcutanat imposibile nu mai știu când am murit prima oară mi-a rămas în palmă doar răscrucea unde

sub cumpăna fântânii drumul își cântă molcom neodihna nani na nani na mai e mult până departe mai e mult până acolo unde zarea îl așteaptă în umbra întinsă a copacului vieții

de dimineață oala sub presiune fluiera lung ca un tren expres trecând impetuos printr-o haltă fără nume făcându-mă să vărs cafeaua pe covorul nou nouț a plouat temeinic o zi și o

te privesc pe ascuns fața ta iluminată pare un abajur ciudat, o prelungire a telefonului caraghioasă și cu ochi albastru-verzui în ochelari ți se reflectă într-o succesiune delirantă de

la mine în cartier soarele răsare cu întârziere, mai ales duminica, spun unii că ar umbla desculț prin rai și că-n urma lui se hârjonesc amorași dolofani și rozalii alții spun că urlă la

ne furișăm mereu printre aceleași întâmplări, aceiași pași ne caută, gri separat, umbra pipăim din când în când amintiri cu dublă identitate ale tale în dreapta, sfidător de

uneori mă gândesc să revin dar acum se poartă poemele lungi, mai lungi decât spirala desfășurată Yang pe colinele de la Herculane și mai întinse decât erau lanurile de grâu în Câmpia

frunze ca niște fluturi ruginiți cad măsurând resemnarea. se-ntoarce noiembrie îndată trebuie să mă nasc în altă lume unde lebedele cântă de dragoste și moarte sufletul mi-e captiv încă într-o viață

E-n somn de sălcii vis de răstignire Și plâns de miei pe plaiuri cu verdeață. Pășind pe moarte-n drumul către viață S-aveți în suflet liniște, iubire!

umbre ale lumii trecute tac. sugrumat cerul bâiguie fără noimă prevestind furtuni un alt anotimp se derulează fast forward spre niciunde. e o altă lume acum, nebună, Babilon reloaded în culisele

noaptea moare de grija dimineții ploaia îi calcă pe urme cazon ca și cum picăturile ar defila de nebune între marginile unei zile pierdută deja e o liniște vulgară între noi așteptăm

din zăpezi a rămas numai amintirea și ridul adânc de la colțul ochiului meu stâng când îmi răsar din inimă gânduri violete și plâng pe marginea drumului cântece