Poezie
risipitoarea
1 min lectură·
Mediu
aruncă cu dărnicie în jur priviri luminoase tapetate cu soare ori cu praf de stele
logostele
se desparte în silabe se compune se descompune se aruncă
cu capul înainte în cuvinte miezoase
ori tăceri transparente
împrăștie spre lume fărâme de viață
precum un caleidoscop împarte în stânga și-n dreapta surâsuri colorate
un confetti magic de micropoeme cu răsărituri
și îngeri păzitori
se risipește cu mărinimie în respirații rotunde
până când din ea rămâne doar un ciot pe care îl seamănă adânc
adânc în piept
doar-doar o să-i răsară de acolo o altă inimă mai mare mai plină să-i ajungă pentru toți
și mai măiastră
06488
0
Monica, ai vrut să scrii pulsații?
mi-au plăcut în mod deosebit cuvintele: ”o altă inimă mai mare mai plină să-i ajungă pentru toți”. Sublim spus, o sforțare din resemnare care aduce speranță și versuri plăcute. Te mai citesc de aproape-aproape!