Poezie
Respir
1 min lectură·
Mediu
în cercul meu constanta pi a devenit instabilă
emoțional
odată cu trecerea la ora de iarnă,
mi-a lăsat niște semne ciudate în palme
ideograme într-o limbă pe care n-am înțeles-o niciodată
îndeajuns
acum podul inimii mi-e tapetat cu vânătăi,
în tandem cu murmurul care tot revine
invariabil bântuindu-mă ca un vis urât din copilărie,
le pipăi încet conturul
ca și cum aș încerca să le adorm cu povești despre tine
sau despre cine mai știe ce
nimicuri
apoi le întorc pe partea cealaltă a jumătății înstrăinate
de acolo corăbiile mele vor pleca departe,
una câte una,
spre ape încă netulburate de îndoieli
de acolo cântecul lebedei se aude doar vag,
ca o respirație
07627
0
Tot textul îmi pare e o calatorie iar finalul: respirația – esența rezilienței, modul cuvântului tău de a alina, de a continua, de a exista în pofida rănilor.