Poezie
adágio
1 min lectură·
Mediu
era o toamnă mustind de poeme
n-aveam de gând să mă nasc dar trebuia
clipele prinseseră deja promoroacă,
diminețile se albeau mereu la față de spaima nopților
prea lungi pentru visele mele
învățasem pe de rost drumul prin pântecul mamei
făcusem preventiv exerciții de respirație
gură la gura lumii ce se întrezărea dincolo de placentă,
ba chiar îmi pregătisem și țipătul
un uoaaaaa prelung cu inflexiuni arămii
îmi știam până și numele îl îngânam seara să-mi adorm fluturii roșii
din piept
n-aveam de gând să mă nasc dar trebuia
mă așteptau ursitoarele urmau să-mi promită marea
cu sarea și zestre o duzină de pești zburători,
probabil delfini
desigur undeva mă aștepta cândva un Făt-Frumos călare
pe singurul cal alb disponibil și deghizat
într-o mârțoagă băloasă
toamna aceea mustea de poeme recunosc nu voiam să o pierd
cum luna nu vrea să piardă nici o eclipsă
04775
0
La multe si frumoase toamne, rodnice,bogate in poezii!