mircea trifu

În noapte-un înger rătăcit Te căuta pe tine, Nu te găsea și năucit, A adormit în mine. L-am luat ușor în palma mea. Din așteptarea blândă, Când s-o trezi îmi va gusta Iubirea mea

Nu am destule mâini să te cuprind, Și nici priviri să te-ocrotească, Când rău-n poartă-ți stă cerșind, Cu masca sa nepământească. Þi-e fruntea-acoperită de păduri, Și buzele cu munți

Mă iau de mână și îmi port la soare, Tot trupul meu din carne și cuvinte, Să văd ce e greșit și de ce doare, Păcatul meu din suflet și din minte ? Mi-e sete fără tine și mi-e foame,

Văd clipele pe-obraz sărate, Cum se preling usor, virgine Și ochii tăi, strigând: Bărbate, E timpul supărat pe mine. Ajung în templul tău albastru, Privesc cupola grea rănită, Clepsidra,

Îmi mor ecourile-n drum, Ruine de-amintiri și iască, Născute din tăceri și scrum, Sortite să nu mă găsească. Îmi moare-n palmă mângâierea, Când te ascunzi în altă viață, Să nu-ți alin

Descătușat mă las la mâini, Din lanț să-mi scot privirea, Și pașii să mi-i fac stăpâni, Să-ti caute iubirea. Îmi cere noptea să mă jur Cu mâinile pe suflet, Ascuns în umbră să te

În jurul meu am scris patru coloane, Cuvintele sunt luate dintr-un vis, Ce-a stat în poala vremii nedeschis. Eu le-am sfintit și le-am făcut icoane. Le-am ridicat în noapte cu blândețe, În

Am să-ți dedic prima cădere, Pe coala unei stele stinse, La umbră, sub aceeași clipă, Punând cuvinte noi, ne-plânse, S-opreasc-a timpului risipă. Să le prefac în acuarele, Scăpând de

Mi-e corpu-nchis în labirint, Privirile-mi miros a frică, Pereți cu dinții ca de sticlă, Rănesc al palmelor instinct. De-aici, de sus, din necuvinte, Îmi văd cărarea într-un cerc, Mă

Eu încă sunt pe ultima terasă A templului,săpat în carnea stâncii, Aștept să se coboare-a mea mireasă, Arzând căderea pe blândețea crucii. Născută-i stea,femeie-n Carul mare, Și ochii ei

Se-aprinde-n mine depărtarea, Tăcerea poart-a ei povară. Armura versului de ceară, Își arde-n teamă, așteptarea. Mă spăl cu sânge din cuvinte, Pe-o rană caldă de noblețe Și legănat de-a

Este ceva ce stăpânește-n mine, Ceva sau cineva, de mult uitat, Nu înțeleg, mi-e sângele-ncruntat, Sunt un trecut sau doar un mâine? Nu-mi amintesc de unde-am învățat Să scriu pe vise

Mi-e frig de recele ce-l ai în tine, Adio-al tău cu părul argintat, A poruncit să nu mai fiu cruțat, Și-mpărăția și-a făcut-o-n mine. Îi port coroana lui, cristalizată, Apun în fiecare

Destinul mi-l poartă o barcă, din lemn Crescut și tăiat dintr-un os de măslin, Mă ține pe crestele nopții solemn, Departe, mai jos, e profundul declin. Și vâslele bat cu copitele grele

Surâsul mi l-am scos din mine, Cu palma buzele îi leg, De acum încolo îl reneg, Pe chipu-mi palid de rușine. Imi pun o mască de poet, Ca nimeni să nu mă cunoască, În altă viață să-mi

Prin lanurile norilor, Cu spicul greu de apă, Mi-e trecerea tăcută, Când bobul lor se crapă. Tresare norul fraged, Când polii-mi nasc în palme, În una-mi țipă albul, Și-n alta

De mult n-am mai sculptat o poezie, Și dalta de tăcere mi-e știrbită, Mi-e noaptea rătăcită-n amnezie, Și mana de nesomn mi-e ruginită. Cuvintele s-au răzvrătit în mine, Și curcubeul mi-a

Religiile sunt strânse toate-n mine, De când s-au născut zeii în Olimp, Am pus eu masa tainei lui IIsus, Le sunt discipol și stăpân în timp. Zeus, nemuritor în poala mea O clipă,și

Încoronează-mi fruntea aplecată, Și dragostea în slăvi o răspândește, Căci grea îți este lacrima de fată Și patul meu de piatră mi-l topește. Văd drumul ce-i acum la cotitură Și tot aici

E viitorul ce mă cheamă singur, Prezentul nu mă lasă să visez, Trecutu-mi bate somnul meu nesigur În noaptea lui, ascuns, mă furișez. Aici trăiește eul meu cu tine, Pe fiecare prag de zori

Pe-albastrul cerului de gheață, Eu mă aplec să-ți scriu ceva, Cerneală fur din deasa ceață. Să nu mă vadă cineva, Poemul tristelor pudori, Îl scriu pe-al albului sclipit, Să îl

Doar jumătate-i sufletul în mine, Atât mi-au dat la naștere părinții, Ei m-au lăsat sub bolta aspr-a minții, Să mă înalț,iubindu-te pe tine. Te-am căutat în mincinoase astre, Printre

Femeie, tu nu ești ce pare, Cascada nepăsarii minte, E doar o mască de cuvinte, Pe unda vieții trecătoare. Îți gust în lumea mea destinul, Dulci picături ,culori de-amor, Le beau la masa

Sahar eu sunt, din alta viată, Un prinț al arselor nisipuri, Puterea mea, pe mii de chipuri, E scrisa, încă, și se-nvață. Palate am până la nori, Nisipu-n plecăciune adâncă, Mi se