mircea trifu

În nedreapta-nserată răscoală, Cineva s-a jerfit ne-mpăcat, A rămas doar un bob de cerneală, De un roșu etern ne-nchegat. Răzvrătită, o palmă plebeie L-a lăsat pe-al pleoapelor somn Am

Mă întreb uneori cine bate în mine, Câte răspunsuri pătate-s de sânge, Câte-ntrebări sunt în roșu ce plânge, E zbor dureros sau e doar o rușine. Dar timpul imi face din palme umbrelă,, În

Tot se plânge pământul La mine în cer Și cu lava de lacrimi Îmi bate în poartă, Iubirea-i de humă Nu vreau să-i mai cer, Căci pacea-albastră Între noi este moartă. Se răzbună și-și

Ne-atingem uneori între pagini veline Din priviri ,ne iubim in săruturi de pluș, Nesupuse dorinți în tăceri clandestine, Răzvrătite cedau în parfumul de tuș. Și așa s-au născut versuri

Eu nu mai vreau miros de lumânare, Las huma asta și pribegi destine Și crucea-ngenunchiată la picioare, Doar aripile-mi iau închise-n mine. Iubito ia-ți lumina ta în palmă Și îți voi da o

M-așez obosit pe-o căruntă răscruce, Aici între-albastru și-un colț de pământ, Cu o mână pe cer și cu una pe-o cruce, Un sihastru alungat din trecutul înfrânt. Un toiag tare greu e căzut

Îmi las pana să scrie pe un petec de cer, Și din inimă-mi fac resemnat calimară, Să-mi citească iubirea și să scape de ger, Căci plecată e-n albul zăpezii de vară. Când va fi să-mplinească

În brațe iubita nu vrea să-mi adoarmă, A-nșelat-o lumina-ntr-un zbor pângărit, Eu rămân santinelă-n a Lunii cazarmă Și la stingerea nopții-i devin răsărit. Îi șoptesc că iubirea, e o tainică

Sunt amintiri ce-n fiecare zi Devin din ce în ce mai scurte, Mai palide, întunecate, frânte, Străine și chemările-s târzi. Altele stau în adormita-mi poală, Tânjind după un vis nemuritor,

Eu recit pentru cei alungați, Ce-s aici, pe-abastrul de sus. Mai recit pentru cei blestemați Ce pe cruce ii poartă Isus. Si recit cum vibreză o stăncă , Cufundată-ntr-un plăns de izvor Si

Te-aștept pe malul mării, Îndrăgostit deplin, În tandra umbra serii, Pios Îți aparțin. Iți pângăresc nisipul, Călcând cu pasul greu, Pe mal nu bate timpul, Clepsidra lui sunt eu. În

Străbat trecutul descălțat, Mă pierd tăcut pe-abastre drumuri, Prin flăcări și prin vise-n fumuri, S-ajung de unde am plecat. Aici să caut un stăpân de seamă, Am să muncesc pe-ogorul lui de

Sărutul lui Iuda mi-l dă somul greu, Amintirile-asteaptă-n cămașă de noapte, Le simt nerăbdarea pe frunte mereu. Și visele pline de doruri necoapte, Se leagă pe crucea din sufletul

Aprind o lumânare și cuvântul "iartă" Căci eu nu am murit, încă trăiesc! Mi-am prins în timp ultima vie șoaptă Ș-am pus-o suspinand in: te iubesc ! Eu te ridic din marea-ntârziere În palma

Un înger a murit la asfintit. Fara sa stie,era prima oara, O lacrima de ceară m-a trezit Și o durere plânsă-n călimară.

Tăcută-n noaptea lunii pline, Șoptești cuvintelor ceva Și ca în stupul de albine, Supuse-s la porunca ta. Deschid poemul scris de mine Unde eternu-ți odihnești, Cu ochii-nlăcrimați de-un

Culoarea, pe-o hartie, sunt cuvinte Îndrăgostite de tăcerea ei. Când așternute pot doar să alinte, Sau pot ucide, numai din condei. O călimară am cu roșu-sânge, Din rana cald-acum s-a

Mă leg c-o palmă de pământ, Să-mi uite vântul, zborul, Să-ntrebe cerul, unde sunt, Că-mi duce-albastru dorul. Eu să rămân îmbrățișat, De huma cea geloasă, Căci stau aici înduioșat, De

Iau de pe gura ta fierbinte O rugăciune și-o sfărâm. Strâng milioane de cuvinte, Vărsate-acum pe caldarâm. Le scutur pulberea de sare, Căci gura ta le-a adăpat Și construiesc cu ele-n

Când demonul din mine poruncește Plătind, eu mă prefac c-ascult. Doar corpul în tăcere cheltuiește Vânzându-mă la cine dă mai mult. Un înger ce departe e de mine, Și totuși e aproape-n

Aștept durerea ta să-mi cadă-n palme, Voi aștepta aici, în poarta ta, Când ochii înecați în lacrimi calme, În șoaptă m-or trezi din poza mea. Voi șterge din durere al tău nume,

Privește bine-n ochii tăi dorito, Când sunt înlăcrimați de mine, Căci fiecare lacrimă din tine, Doar mie mi se plânge acum iubito! Să-ți odihnești încet, încet tăcerea Și pe genunchi să

Am să sculptez cu mâna ta, În norul ăsta alb, pufos, Cum fac de-o noapte și ceva, Să ias-un vers dulce, mustos. Cernut apoi să cadă-n huma Galbenă formă de ulcior. Iubire, de ai

Împart în părți egale cerul, Dar tot albastrul ți-l dau ție. Eu norii-i țin cu binișorul, Că-mi știu a mea vinovăție. Îmi cunosc teama grea, stăpână, Când stam ascuns în stropul lor,