mircea trifu

Cântă iarăși iubirea în mine, Clandestină și fără control, Chiar de-n carne e lipsă de tine, Chiar de patul miresei e gol. Am o dragoste veșnică-n mine, Ce o poartă un corp

Sunt dorul născut în formă de cruce, Crescută în lemnul purtat de-un sărman, O milă de-un veac timid să ridice, Un cântec în bradul sfârșitului an. Se aprinde un roșul din albul zăpezii,

Privesc la corpul tău și doare clipa, Când voi veni-n lumina unui fulger, Și-ți voi simți cu mâna mea aripa, Mi-e frică măi femeie, că ești înger! Când palma mea păgână te-o atinge, Te vei

Poruncă-n noapte voi trimite Cuvintelor ce port în mine, Închise-n carne eremite Cu negrăitul drag de tine. Să vă-nrolați în versuri calde Căci timpul a-nceput să doară, Să scriem

Pe ceru-albastru și senin, Un dor în noapte plânge. Și steaua ce arde gemând, În univers se stinge. Te-am înălțat pe steua mea, Punându-i al tău nume, Ți-am daruit din tot ce-ar vrea, Destinul

Nevrând să fiu un înger, De cer să fiu legat, Mi-au dat un dos de fulger, Și-un chip de renegat. De-atunci, în orice noapte Când cerul doarme stins, Îmi consolez in șoapte, Eternul meu

Se închide-o poartă-n fața mea, Și-n urmă-mi las un ieri pustiu, Pe-un țărm de mâine cineva, Barbate-mi spune,, nu te știu!" Pe urma pașilor ma-ntorc, Spre poarta cu miros de gol, Dar

Îți vin în brațe lună plină, Pe razele încă necoapte Când la apus a mea lumină, Îmi moare-n fiecare noapte. Și-n clipa veșniciei tale, Ne amintim de începuturi Eu ceru-albastrei

De ce mă simt așa sărac ? I-al meu pământu sub picioare, Și norii care-n zbor îi calc Și sfântul foc din lumânare! Ascultă timpu-a mea poruncă, Le-aprind vulcanilor văpaia, Bat valul

Eu îmi trimit iubirea-n lume, Pe calea plină de cuvinte, În gândul ei am scris un nume Pe un sărut, să-l țină minte. Coperțile trăsurii-i plină, De-atâtea nopți de poezie, Scăldate-n apa

În noaptea asta am compus, Ferestre ce vor da spre tine, Culori de întrebări blajine, Le-ndrept spre pragul nesupus. Tu, în alt colț neîmplinit, Răspunsului i-ascuți tăișul, Să cadă-n

Am să-mi împart dorințele în zile Și câte una-n vis îmi voi purta, Căci teama din călcâiul lui Ahile, Eu o ascund în somn, s-o pot uita. Iau de sub perna multă nerăbdare Și o întind atât cât

Eu am trimis în noaptea casei tale, O căzătoare stea, spune-ți dorința, Pe cerul meu icoanele sunt goale, Se vestejește-n rame iar credința. Și am găsit o stea gata să cadă, Fosta supusă

Tu, dorule, să te grăbești, E în curând apusul lumii! Ai fruntea grea și- mbătrânești... Se-afundă pașii-n carnea humii. Tu leagă-i mâna c-un cuvânt, Iubitei mele-n fuga-i

Pe cer într-o trecută vară, M-am rătăcit prin cele sfinte, Urmând o voce de fecioară Cu aripi palide și frânte. O urmăream din altă viață, M-a necajit prin multe visuri, Apoi, în

Sunt acela născut într-o carte, Am ca mamă cuvântul iubirea, Și crescut de tristețe departe, Între pagini să-nvăț nemurirea. Dar în calea-mi citirea greșită, A gustat și cuvintele

Îmi bate drumul pașii mei, Picioarele-s domoale, M-afund în pulberi de femei, Cu sufletele goale. În carne-mi intră voia lor, Și cântul lor de piatră, Nu mă opresc, îmi plânge-un

Parfumul plin de corpul tău, Îmi umple cerul de cuvinte, Dorința mea de fost ateu, Așteaptă foamea ta cuminte. Un pat din nori am asezat, L-am învelit in vocea caldă, Cu perne moi l-am

De-ai știi unde-i poarta uitării, Tu suflet plecat să îmi spui, Am să ies din tărâmul tăcerii Și în mine din nou am să sui. Și aici las cuvintele grele, Saturate de prea mult sărat.

Eu să te las încă nu știu, Sfârșită-i trecerea terenă, Ne lași pământul mai pustiu, Și marea mea fără sirenă. Eu încă-n noapte te-nvelesc, Cu un cuvânt de noapte bună, N-am învățat să

Din norii roșii de rugină, Se scurge toamna în cuvânt, Lacrimi de frunze și lumină, Sfințește-al versului pământ. Ultima pană am luat din mine, Să-mi scrie cuvincios balada, O-nmoi în

Prin toate viețile trecute In urma noastră,-mperecheate, Două cărări de răni iubite Lăsăm pe cer cicatrizate. Treceam etern mână în mână, Ne sărutam sfințiți pe gură, Tu-ndrăgostitul eu

Eternul tău se-ascunde acum în mine, E plin de teamă și tăcerea mi-o iubește, Mi-atinge amintirile spinilor din vine. Si dureroasa ranâ ce corpul îmi sfințește. Prin marea slovelor trec mâna

Se lasă din nou înserarea, O undă încet mă-mpresoară Pe buze te strig Niagara, Să vii într-o sete de vară. Te-mbrac în avare săruturi, De roșu păgână ți-e unda, Și palmele aripi de