Poezie

Ultima noapte de poem

1 min lectură·29 mai 2015

Mediu

Se-aprinde-n mine depărtarea,

Tăcerea poart-a ei povară.

Armura versului de ceară,

Își arde-n teamă, așteptarea.

Mă spăl cu sânge din cuvinte,

Pe-o rană caldă de noblețe

Și legănat de-a sa blândețe

Adorm în palma mea fierbinte.

Din somn, tresare nerăbdarea.

În patul rece se trezește

Și casa goală-i amintește,

Că tu ești eu și eu sunt marea.

Din cer cobor la întâlnire.

Îmi las nemuritorul astrul

Și prefăcut în val albastru,

Ți-acopăr trupul cu iubire.

Privirea mea să îți descheie

Verdele algelor corsete,

Sub luna palidă de sete

Să facem dragoste, femeie.

Și nici o stâncă să nu-nceapă,

Să ne-nvrăjbească infinitul.

Eu sunt în tine nesfârșitul!

Iar tu, nemuritoarea apă...

001.065

mircea trifu. “Ultima noapte de poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14072285/ultima-noapte-de-poem

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.