Ne-mbatraneste timpul

Mi-e frig de recele ce-l ai în tine, Adio-al tău cu părul argintat, A poruncit să nu mai fiu cruțat, Și-mpărăția și-a făcut-o-n mine. Îi port coroana lui, cristalizată, Apun în fiecare somn cu ea, Și dimineața simt ninsoarea sa, Cum fulg cu fulg mă lasă fără viață. Iau jar dintr-un aprins sărut trecut, Cu palma lui mi-acopăr corpul meu, În noaptea asta-l simt pe Dumnezeu, Ce-mi spune s-o luam de la-nceput. Văd stelele cum îți pictează chipul, În versul meu împovărat de scuze, Femeia mea regină între muze, Grăbește-te, ne-mbătrânește timpul.