apocalipsa lui vasile
fârtați, țineți aproape, nu mai e mult, nu vă cocliți că oricum nu se mai lucrează și se și fură-n draci și nu mai avem mai nimic sacru, și ne regulăm ca mămăruțele-n Cimitiru’ Eroilor,suntem
visul celuilalt
o ceață vâscoasă se lasă peste trup e coșmarul slab erotizat al leviathanului ce mă locuiește lupii au patimi subțiri din ele-mpletesc funii cu care mă sugrumă lent din dragoste ierburi
apocalipsa proletară.8 ore
pe la sfârșitul secolului nouășpe, proletarii din chicago s-au caftit zdravăn cu ocârmuirea. de 1 mai. pentrua lucra 8 ore-ntr-o zi. vasile era intr-una din zilele acelea... vasile era într-una
***
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez
zeul șarpe
răsuflarea lui poleită cu-argint vocea fremătătoare ochii îngenunchiați patetic- toate astea i-au trecut prin minte fără să lase urme. șarpele-ncremenise-ntr-o așteptare fluidă fără
acum când
acum când bezna cade-n genunchi asupra noastră rodind mugurii vulturilor ce ne-or ciuguli mai apoi ficații cirozați acum când răgazul dintre mine și imaginea ta se transformă-n lame ace și
umbra lui budha. la hașag
o, ce mai viață e în satu’ hașag, comuna loamneș, județul sibiu, românia, terra, ! aici nirvana și beatitudinea sunt la ele acasă precum eufemismele-n palatu’ cotroceni sătenii joacă yoga pe bani,
poemul din preajma
în preajma mea se gasesc multe chestii verzi dar și unele albastre în preajma mea se găsește, din când în când, preajma ta îmbucându-se una- -ntr-alta precum păpușile alea rusești în
sinuciderea zeilor
lebădă de oțel gonind prin zeama propriei tristeți mimând metalic moartea atât nimic mai mult și-apoi zăngănitul festiv al cenușii în cupe la petrecerile de adio când senzațiile puse în oțet
să zicem nirvana
tăcerea cu trup de zeiță bântuie înnegurată galeriile sanctuarului mireasma fulgerelor se împrăștie încolțind apoi în fiecare clipă ce ne desparte de tine departe de oraș, crucificat pe un
spovedania cataclismului
cataclism sfios și pudic cristalizez fiori de ebonită scriu poezii-bumerang ce se-ntorc, într-un târziu, la mine precum fiul risipitor precum porumbelul lui noe purtând agățate de pene bucăți
angel radios
prin conductele cetății mai curg azi doar îngerii vâscoși, bătrâni, radioactivi ideea de zid, doar, mai stă în picioare iar paingii și-au țesut pânza peste cromozomii cariați ai
prea târziu
senzațiile s-au ascuns în codrii de la marginea inimii mele secetoase, îngălbenite, ca jivinele mărunte și gheroase . în catedrala părăginită, într-o strană cariată copii străvezii și reci încropesc
(cei doi vorbesc despre apocalipticul răposat vasile)
dar - încerca el s-o convingă în timp ce ea-și deștepta, cu degete absente, sânii - apocalipsa-i o chestie intimă, așa, ceva, cum să-ți spun, ca o subsuoară ne-epilată pe care nu-ți vine s-o
acum nu
uneori sintagmele prăbușite prin șanțuri se smulgeau cu zvâcnete apocaliptice dintre cotoare de verb substantive deshidratate adjective din care mușcau cu nesaț viermii cei
doliu
comemorăm decuparea portretului tău din spatele sternului meu,vinul se zgribulește-n paharele albe de plastic, florile din coroane fumegă-n jurul panglicilor cernite :„pios
nacht und nebel
Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în
vine vine priiimăvaraa...
da,a sosit primăvara la colțurile străzilor încolțesc duios nebunii purtându-și stressul ostentativ împodobit cu pene de corb și brelocuri pe când cetățenii citavi ai Marelui Oraș își scot
prima întâlnire cu logofătul
ai spune că din păru-i curg biserici molatece și negre de n-ai ști că unul din străbunii ei purta o lamă de buldozer în cizmă și creștea în ogradă câteva cămine culturale ce-i ciuguleau din
întâlnire de taină
delirul n-a mai întârziat de data asta e frenetic și trupu-i aburește de spasme pe umărul drept și-a tatuat chipul meu chinuit de crize existențiale pe sân are-ncrustat un poem cam licențios
extemporal
i-am conspectat bulbul rahidian i-am trecut apoi meningele pe curat, ea mi-a dictat multele-i glande, cutiuțe, săculețe, unele bizare eu i-am deșirat metodic retina în factori primi, conuri și
poem în patru părți, aparent fără nici o legătură între ele
1. boașele arhimandritului umflate de nostalgii lascive rămân la latitudinea instinctului primar primarul neagă. negul de pe boașele umflate ale arhimandritului se revoltă bălos, insignifianța
XXX
câtă carne, doamne, câtă carne, abatoare-ntregi abia zăgăzuite-ntr-un petec de mătase pușcării moi ce ne bântuie, ce-și scurg vesel, gratiile roz-unsuroase printre norii cumulus, nimbus și
Apocalipsa lui Vasile 11
sexul lui mircea întors pe dos, multiplicat piramidal pe pereții tavernei, mădulare pe invers străluminate verzui de display-ul cuptorului cu microunde. ai să râzi, dar toate astea mă lasă
Apocalipsa lui Vasile 10
pe la colțuri ciobite, senzațiile, vasile, netezind cu palmele-i zgumțuroase visul dă goldeanu’ al omenirii, sânii fleșcăiți, terminați în coadă de pește, ai sirenei crescând din palma onanistă a
Apocalipsa lui Vasile 9
din indolență ne ratăm zilnic apocalipsa personală, alene zboară fâlfâie planează asupra-ne mândrețe de catastrofe aripile din colți sângerii de lupi peneturi heruvimice ne par a fi, ambrozie
noapte orientală
împăratul tristeții mele își plimbă-n lesă privighetoarea oarbă pe bulevard. regele își tricotează-nfiorarea hlamidă verde-albastră prevestind liniștea. califul s-a travestit azi în lumânare
Instrucțiuni de utilizare a disperării VIII
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez
dă-mi voie...
dar dă-mi voie onorabilo să-ți surp jugulara cu buldozerul să-ți strâng pelvisul cioburi în pumnul însângerat și să-l depun la bancorex să-ți violez solemn intimitatea și bulbul rahidian să-mi
Instrucțiuni de utilizare a disperării VII
l-au înmormântat acolo sub treptele alea mohorâte pe care pelerini umezi își târșâiau pașii coborând din creierul ei. peste veacuri i-au încolțit omoplații sternul clavicula împungând carnea
Metal
oțelul lăncii ce mi-a străpuns odată coastele îmi bântuie astăzi arterele fremătându-mi vârfurile ascuțite ale nervilor, sticlind sălbatic în spatele retinei. cuvintele-mi miros metalic și umbra
Apocalipsa lui Vasile. 8
ghemuit între coapsele ei vasile-și grava spaimele în pântecul vălurit de lilieci interiori trăsura galbenă a tristeții înfioară caldarâmul. ea tace violet. pe frica lui ancestrală se
Apocalipsa lui Vasile. 7
drapelele naționale se sinucid prin lichefiere se insinuează tăcut prin crăpăturile din geamuri cioburile au muțit iar ficatul splina plămânii rinichii se retrag fără torțe zeii se-ascund
Instrucțiuni de utilizare a disperării VI
Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în
Un buchet de leoparzi
ți-am lăsat la poartă acum o mie de ani un buchet de leoparzi pudrați pomădați parfumați fiarele s-au străvezit sub rafalele de vânt ce-au împrăștiat în cele patru zări duhoarea indiferenței.
Instrucțiuni de utilizare a disperării IV
uneori sintagmele prăbușite prin șanțuri se smulgeau cu zvâcnete apocaliptice dintre cotoare de verb substantive deshidratate adjective din care mușcau cu nesaț viermii cei
Instrucțiuni de utilizare a disperării III
Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în
Instrucțiuni de utilizare a disperării II
ieri ți-am zărit surâsul aninat de genele blonde ale sectoristului. fâlfâia zdrențuit și mima nepăsarea. vodca a escaladat pereții paharului și s-a târât șchiopătând prin beznă până în pod unde
Instrucțiuni de utilizare a disperării
sfârtecarea ruperea zvârcolirea vinului pârjolit de soarele amiezii-ncarcă văzduhul cu vibrații. păianjenii-mi umplu tăcut gura. c-o așchie de vodcă aș despica ceața cafenie și tărăganată ce ne
apocalipsa lui Vasile. 1
apocalipsă duioasă trandafirie și ușor frenetică, dar cât de fastuos ți se-mpleticeau tentaculele-n șiroaiele de lacrimi cât de feroce ți se-nfigeau rădăcinile-n orbitele sângerânde ale
apocalipsa lui Vasile. 5
...deci băiatu\' sta așa pe marginea râpei, așteptând-o... cu o țigară-n colțu\' gurii, cu mustața lui de ciumeg sfidând entropia. îți dai seama ? era pur și simplu bestial,
Apocalipsa lui Vasile. 6
patria se lățește în splina sfârtecată de duioșie a camaradului vasile. el și-ar jertfi pe altarul cânepii amicii atlas și axis, pentru mântuirea neamului , pentru biruință, dar indiferența-l
verde si albastru cu wotan
verde și albastru cu wotan motto: ...căci Tatăl a trei frenezii surori Wotan este: inspirația poetului, furia războinicului și delirul șamanului.. într-un târziu vom
