Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea
aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea
nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez un
zâmbet târziu în folia ce-ți acoperă ochiul drept (cel îndeobște mai mare).
îmi odihnesc ceafa pe tăișul catifelat și timid al securii și
plâng. alcoolul își continuă bântuirea bolborosindu-mi
meningele mototolit murdar și obosit. n-aș vrea să știi că
irisu-mi duhnește a șanț. că pupila-mi exhală sulf și metan. că
nu mai dorm nopțile-acasă și cu proletarii-mping vodca în ființa mea-
ndoielnică prin taverne mohorâte - carii-n măselele cetății. n-aș vrea
să vezi cum craniul mi se-nroșește iar lumina toporului îmi desface
scârțâind oasele țestei. s-auzi răcnetele rănilor înfigându-se-n
carnea ulceroasă a clopotului. să târăști după tine năpraznica
mlaștină
ventriculul stâng mi-e-mprejmuit cu sârmă ghimpată nici
sângele nu intră fără să știe parola. clanța ventriculului
drept am conectat-o la curent iar înăuntru câinii
cărunți ai disperării își rânjesc colții.
002521
0