fârtați, țineți aproape,
nu mai e mult, nu
vă cocliți că oricum nu se mai lucrează și
se și fură-n draci
și nu mai avem mai
nimic sacru, și ne
regulăm ca mămăruțele-n Cimitiru’ Eroilor,suntem
o ceață vâscoasă se
lasă peste trup e coșmarul slab erotizat al
leviathanului ce mă
locuiește
lupii au patimi subțiri din
ele-mpletesc funii cu care mă
sugrumă lent din dragoste
ierburi
pe la sfârșitul secolului nouășpe, proletarii din chicago s-au caftit zdravăn cu ocârmuirea. de 1 mai. pentrua lucra 8 ore-ntr-o zi. vasile era intr-una din zilele acelea...
vasile era într-una
împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea
aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea
nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez
răsuflarea lui poleită cu-argint vocea fremătătoare ochii
îngenunchiați patetic-
toate astea i-au trecut prin minte fără să lase
urme. șarpele-ncremenise-ntr-o așteptare fluidă fără
acum
când bezna cade-n genunchi asupra
noastră rodind mugurii vulturilor ce ne-or
ciuguli mai apoi ficații cirozați
acum
când răgazul dintre mine și
imaginea ta se transformă-n lame
ace și
o, ce mai viață e în satu’ hașag, comuna loamneș, județul sibiu, românia, terra, !
aici nirvana și beatitudinea sunt la ele acasă
precum eufemismele-n palatu’ cotroceni
sătenii joacă yoga pe bani,
în preajma mea se
gasesc multe chestii verzi dar și unele
albastre
în preajma mea se găsește, din
când în când, preajma ta îmbucându-se una-
-ntr-alta precum păpușile alea
rusești
în
lebădă de oțel gonind prin zeama propriei
tristeți
mimând metalic moartea
atât nimic mai mult
și-apoi zăngănitul festiv al cenușii în cupe
la petrecerile de adio
când senzațiile puse în oțet
tăcerea cu trup de zeiță
bântuie înnegurată galeriile sanctuarului
mireasma fulgerelor se împrăștie
încolțind apoi în fiecare clipă ce
ne desparte de tine
departe de oraș, crucificat pe un
cataclism sfios și pudic
cristalizez fiori de ebonită
scriu poezii-bumerang
ce se-ntorc, într-un târziu, la mine
precum fiul risipitor precum
porumbelul lui noe
purtând agățate de pene
bucăți
prin conductele cetății mai curg azi
doar îngerii
vâscoși, bătrâni, radioactivi
ideea de zid, doar, mai stă în picioare
iar paingii și-au țesut pânza
peste cromozomii cariați ai
senzațiile s-au ascuns în codrii de la marginea inimii mele secetoase, îngălbenite, ca jivinele mărunte și gheroase . în catedrala părăginită, într-o strană cariată copii străvezii și reci încropesc
dar
- încerca el s-o convingă în timp ce ea-și
deștepta, cu degete absente, sânii - apocalipsa-i
o chestie intimă, așa, ceva, cum să-ți
spun, ca o subsuoară ne-epilată pe
care nu-ți vine s-o
Bănuiam că e o defecțiune la centrala termică...
Ieri dimineața, când am voit a-mi răcori pleoapele, lincezinde după sinucigașa paranghelie de cu seara, pe țeava din baie s-a scurs un arhanghel
uneori sintagmele prăbușite prin șanțuri se smulgeau
cu zvâcnete apocaliptice dintre
cotoare de verb substantive
deshidratate adjective din care
mușcau cu nesaț viermii cei
comemorăm decuparea portretului tău din
spatele sternului meu,vinul se zgribulește-n
paharele albe de plastic, florile din coroane fumegă-n
jurul panglicilor cernite :„pios
Plouă cu răzmerițe pe planetă
Cu dumnezei mici și păroși
Eternitatea mea secretă
Am împărțit-o la strămoși
Cad grindini poleite în iatacuri
Cad crâșmele-n genunchi în catedrală
E ceață în
da,a sosit primăvara
la colțurile străzilor
încolțesc duios nebunii
purtându-și stressul ostentativ împodobit
cu pene de corb și brelocuri
pe când cetățenii citavi ai
Marelui Oraș își scot
ai spune că din păru-i curg
biserici molatece și negre
de n-ai ști că unul din străbunii ei
purta o lamă de buldozer în cizmă
și creștea în ogradă
câteva cămine culturale ce-i ciuguleau
din
delirul n-a mai întârziat de
data asta
e frenetic și trupu-i aburește
de spasme pe umărul drept și-a
tatuat chipul meu chinuit de crize existențiale pe
sân are-ncrustat un poem cam licențios
i-am conspectat bulbul rahidian
i-am trecut apoi meningele pe curat,
ea mi-a dictat multele-i glande, cutiuțe,
săculețe, unele bizare
eu i-am deșirat metodic retina în
factori primi, conuri și
1.
boașele arhimandritului
umflate de nostalgii lascive
rămân la latitudinea instinctului primar
primarul neagă.
negul de pe boașele umflate
ale arhimandritului se
revoltă bălos, insignifianța
câtă carne, doamne,
câtă carne, abatoare-ntregi abia zăgăzuite-ntr-un petec de mătase
pușcării moi ce ne bântuie, ce-și scurg vesel, gratiile roz-unsuroase
printre norii cumulus, nimbus și