Marius Mitea

fârtați, țineți aproape, nu mai e mult, nu vă cocliți că oricum nu se mai lucrează și se și fură-n draci și nu mai avem mai nimic sacru, și ne regulăm ca mămăruțele-n Cimitiru’ Eroilor,suntem

o ceață vâscoasă se lasă peste trup e coșmarul slab erotizat al leviathanului ce mă locuiește lupii au patimi subțiri din ele-mpletesc funii cu care mă sugrumă lent din dragoste ierburi

pe la sfârșitul secolului nouășpe, proletarii din chicago s-au caftit zdravăn cu ocârmuirea. de 1 mai. pentrua lucra 8 ore-ntr-o zi. vasile era intr-una din zilele acelea... vasile era într-una

împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez

răsuflarea lui poleită cu-argint vocea fremătătoare ochii îngenunchiați patetic- toate astea i-au trecut prin minte fără să lase urme. șarpele-ncremenise-ntr-o așteptare fluidă fără

acum când bezna cade-n genunchi asupra noastră rodind mugurii vulturilor ce ne-or ciuguli mai apoi ficații cirozați acum când răgazul dintre mine și imaginea ta se transformă-n lame ace și

o, ce mai viață e în satu’ hașag, comuna loamneș, județul sibiu, românia, terra, ! aici nirvana și beatitudinea sunt la ele acasă precum eufemismele-n palatu’ cotroceni sătenii joacă yoga pe bani,

în preajma mea se gasesc multe chestii verzi dar și unele albastre în preajma mea se găsește, din când în când, preajma ta îmbucându-se una- -ntr-alta precum păpușile alea rusești în

lebădă de oțel gonind prin zeama propriei tristeți mimând metalic moartea atât nimic mai mult și-apoi zăngănitul festiv al cenușii în cupe la petrecerile de adio când senzațiile puse în oțet

tăcerea cu trup de zeiță bântuie înnegurată galeriile sanctuarului mireasma fulgerelor se împrăștie încolțind apoi în fiecare clipă ce ne desparte de tine departe de oraș, crucificat pe un

cataclism sfios și pudic cristalizez fiori de ebonită scriu poezii-bumerang ce se-ntorc, într-un târziu, la mine precum fiul risipitor precum porumbelul lui noe purtând agățate de pene bucăți

prin conductele cetății mai curg azi doar îngerii vâscoși, bătrâni, radioactivi ideea de zid, doar, mai stă în picioare iar paingii și-au țesut pânza peste cromozomii cariați ai

senzațiile s-au ascuns în codrii de la marginea inimii mele secetoase, îngălbenite, ca jivinele mărunte și gheroase . în catedrala părăginită, într-o strană cariată copii străvezii și reci încropesc

dar - încerca el s-o convingă în timp ce ea-și deștepta, cu degete absente, sânii - apocalipsa-i o chestie intimă, așa, ceva, cum să-ți spun, ca o subsuoară ne-epilată pe care nu-ți vine s-o

Bănuiam că e o defecțiune la centrala termică... Ieri dimineața, când am voit a-mi răcori pleoapele, lincezinde după sinucigașa paranghelie de cu seara, pe țeava din baie s-a scurs un arhanghel

uneori sintagmele prăbușite prin șanțuri se smulgeau cu zvâcnete apocaliptice dintre cotoare de verb substantive deshidratate adjective din care mușcau cu nesaț viermii cei

comemorăm decuparea portretului tău din spatele sternului meu,vinul se zgribulește-n paharele albe de plastic, florile din coroane fumegă-n jurul panglicilor cernite :„pios

Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în

da,a sosit primăvara la colțurile străzilor încolțesc duios nebunii purtându-și stressul ostentativ împodobit cu pene de corb și brelocuri pe când cetățenii citavi ai Marelui Oraș își scot

ai spune că din păru-i curg biserici molatece și negre de n-ai ști că unul din străbunii ei purta o lamă de buldozer în cizmă și creștea în ogradă câteva cămine culturale ce-i ciuguleau din

delirul n-a mai întârziat de data asta e frenetic și trupu-i aburește de spasme pe umărul drept și-a tatuat chipul meu chinuit de crize existențiale pe sân are-ncrustat un poem cam licențios

i-am conspectat bulbul rahidian i-am trecut apoi meningele pe curat, ea mi-a dictat multele-i glande, cutiuțe, săculețe, unele bizare eu i-am deșirat metodic retina în factori primi, conuri și

1. boașele arhimandritului umflate de nostalgii lascive rămân la latitudinea instinctului primar primarul neagă. negul de pe boașele umflate ale arhimandritului se revoltă bălos, insignifianța

câtă carne, doamne, câtă carne, abatoare-ntregi abia zăgăzuite-ntr-un petec de mătase pușcării moi ce ne bântuie, ce-și scurg vesel, gratiile roz-unsuroase printre norii cumulus, nimbus și