Marius Mitea

sexul lui mircea întors pe dos, multiplicat piramidal pe pereții tavernei, mădulare pe invers străluminate verzui de display-ul cuptorului cu microunde. ai să râzi, dar toate astea mă lasă

pe la colțuri ciobite, senzațiile, vasile, netezind cu palmele-i zgumțuroase visul dă goldeanu’ al omenirii, sânii fleșcăiți, terminați în coadă de pește, ai sirenei crescând din palma onanistă a

din indolență ne ratăm zilnic apocalipsa personală, alene zboară fâlfâie planează asupra-ne mândrețe de catastrofe aripile din colți sângerii de lupi peneturi heruvimice ne par a fi, ambrozie

împăratul tristeții mele își plimbă-n lesă privighetoarea oarbă pe bulevard. regele își tricotează-nfiorarea hlamidă verde-albastră prevestind liniștea. califul s-a travestit azi în lumânare

împăienjenirea umărului moale și alb și cald pietrificarea aurei și restanța la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îți decupez

dar dă-mi voie onorabilo să-ți surp jugulara cu buldozerul să-ți strâng pelvisul cioburi în pumnul însângerat și să-l depun la bancorex să-ți violez solemn intimitatea și bulbul rahidian să-mi

l-au înmormântat acolo sub treptele alea mohorâte pe care pelerini umezi își târșâiau pașii coborând din creierul ei. peste veacuri i-au încolțit omoplații sternul clavicula împungând carnea

oțelul lăncii ce mi-a străpuns odată coastele îmi bântuie astăzi arterele fremătându-mi vârfurile ascuțite ale nervilor, sticlind sălbatic în spatele retinei. cuvintele-mi miros metalic și umbra

ghemuit între coapsele ei vasile-și grava spaimele în pântecul vălurit de lilieci interiori trăsura galbenă a tristeții înfioară caldarâmul. ea tace violet. pe frica lui ancestrală se

drapelele naționale se sinucid prin lichefiere se insinuează tăcut prin crăpăturile din geamuri cioburile au muțit iar ficatul splina plămânii rinichii se retrag fără torțe zeii se-ascund

Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în

ți-am lăsat la poartă acum o mie de ani un buchet de leoparzi pudrați pomădați parfumați fiarele s-au străvezit sub rafalele de vânt ce-au împrăștiat în cele patru zări duhoarea indiferenței.

senzațiile s-au ascuns în codrii de la marginea inimii mele secetoase îngălbenite ca jivinele mărunte și gheroase . în catedrala părăginită într-o strană cariată copii străvezii și reci încropesc cu

uneori sintagmele prăbușite prin șanțuri se smulgeau cu zvâcnete apocaliptice dintre cotoare de verb substantive deshidratate adjective din care mușcau cu nesaț viermii cei

Plouă cu răzmerițe pe planetă Cu dumnezei mici și păroși Eternitatea mea secretă Am împărțit-o la strămoși Cad grindini poleite în iatacuri Cad crâșmele-n genunchi în catedrală E ceață în

ieri ți-am zărit surâsul aninat de genele blonde ale sectoristului. fâlfâia zdrențuit și mima nepăsarea. vodca a escaladat pereții paharului și s-a târât șchiopătând prin beznă până în pod unde

sfârtecarea ruperea zvârcolirea vinului pârjolit de soarele amiezii-ncarcă văzduhul cu vibrații. păianjenii-mi umplu tăcut gura. c-o așchie de vodcă aș despica ceața cafenie și tărăganată ce ne

apocalipsă duioasă trandafirie și ușor frenetică, dar cât de fastuos ți se-mpleticeau tentaculele-n șiroaiele de lacrimi cât de feroce ți se-nfigeau rădăcinile-n orbitele sângerânde ale

...deci băiatu\' sta așa pe marginea râpei, așteptând-o... cu o țigară-n colțu\' gurii, cu mustața lui de ciumeg sfidând entropia. îți dai seama ? era pur și simplu bestial,

patria se lățește în splina sfârtecată de duioșie a camaradului vasile. el și-ar jertfi pe altarul cânepii amicii atlas și axis, pentru mântuirea neamului , pentru biruință, dar indiferența-l

verde și albastru cu wotan motto: ...căci Tatăl a trei frenezii surori Wotan este: inspirația poetului, furia războinicului și delirul șamanului.. într-un târziu vom