Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Instrucțiuni de utilizare a disperării VI

1 min lectură·
Mediu
Plouă cu răzmerițe pe planetă
Cu dumnezei mici și păroși
Eternitatea mea secretă
Am împărțit-o la strămoși
Cad grindini poleite în iatacuri
Cad crâșmele-n genunchi în catedrală
E ceață în otrăvuri și în leacuri
E vijelie-n temnița finală
Și cad artere secționate
Din norii sângerii, cărnoși, bastarzi
Prin venele-mi vitrificate
Curg îngeri, șoimi și leoparzi
Și-acum când sânge plâng din pix
Pe placa albă de pirită
Și mă îndrept alene către Styx
Mă mai lovește-o așchie de ispită
Dar nu! văzduhul nu mai doare
În mlaștini mi se-neacă teama
Și zac pe funduri de pahare
Otrava, glonțul, ștreangul, lama
002243
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
99
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Mitea. “Instrucțiuni de utilizare a disperării VI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-mitea/poezie/133556/instructiuni-de-utilizare-a-disperarii-vi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.