Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

poem în patru părți, aparent fără nici o legătură între ele

2 min lectură·
Mediu
1.
boașele arhimandritului
umflate de nostalgii lascive
rămân la latitudinea instinctului primar
primarul neagă.
negul de pe boașele umflate
ale arhimandritului se
revoltă bălos, insignifianța lui borțoasă lățindu-se pe dreapta judecată a strungului
și totuși boașele se umflă iremediabil precum
umflatu-s-au în pene gheare și ghimpi
îndelungații menestrei de la curtea de fier
2.
a treia oară m-ai izbit muzo harule inspirație perorație
a treia oară de la a noastră revoluție ca bradu’
trei cucuie șuie ornează organu-mi poeticesc post-revoluționar
excrescențe moi și rozalii au tăbărât
intempestiv pe fața de masă din așa-zisa
bucătărie.
strungar nemernic, zise rabbi, elita nu-i mesianică
clasa nu e muncitoare, oculta nu e mondială, patul nu e conjugal.
s-a dus putinica cu brânză, s-a dus dracu’
borcanu’ cu murături.
au fost eludate, am fost eludați, ați fost eludați și
gurile vă miros a cenușă și a stuf
amară-i legea, coane, mândră corabia !
așa credeam atunci, că din sticle sparte, din mileuri,
din chiuvete ruginite, din contestații și cartofi prăjiți,
îți voi clădi podoabe, îți voi anina de gâtul fin
mândră salbă de hidrocentrale, neiertato !
profanabilo, arghirofilo,concreto,
mi-am vestejit cu bună știință candela
de sub propria-mi icoană, mi-am
dactilografiat decesul la două rânduri, mi-am renegat genunchii, mi-am lustruit părul de pe brațe, știi tu!?
3.
Dar ce să mai vorbim discuții, timpul s-a închegat, și
fiindcă toate trebuiau să poarte un nume,
li s-a spus !
nouă nu ne-a spus nimeni, nouă nu ne-a spus nicăieri,
nouă nu ne-a spus niciodată!
4.
poate n-am fi crezut, poate clădeam altă biserică pe această piatră
poate n-am fi crezut
poate n-am fi...
002.205
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
266
Citire
2 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Mitea. “poem în patru părți, aparent fără nici o legătură între ele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-mitea/poezie/134195/poem-in-patru-parti-aparent-fara-nici-o-legatura-intre-ele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.