Poezie
(cei doi vorbesc despre apocalipticul răposat vasile)
2 min lectură·
Mediu
dar
- încerca el s-o convingă în timp ce ea-și
deștepta, cu degete absente, sânii - apocalipsa-i
o chestie intimă, așa, ceva, cum să-ți
spun, ca o subsuoară ne-epilată pe
care nu-ți vine s-o expui în public, la v’un
colocviu, la v’un simpozion, vernisaj, mă rog, undeva
unde e lume bună...
ce vorbești...!?- (rânjind superior,
agale) -da’ camaradu’ vasile care a dat la ziar că se-omoară și și-a
ținut respirația până a dat în primire,
păi cum dracu’ să-l taxezi pe ăsta de
nesimțit, regulile, convențiile sociale-s
niște nimicuri pe lângă obrazul lui superb, albăstrui,
pe lângă limba lui uscată, strecurată șăgalnic ‘ntre
buze cianotice, e de-a dreptul
erotic,
ce mai...!
(terminațiile nervoase i se ițesc
fioros în spatele genunchiului
iar el se înfioară)
și spune: vasile ?! inadaptat,
exhibiționist (se masturba în preajma
Monumentelor Eroilor Neamului) nici
nu știa pe ce lume trăiește,
(nici dacă trăiește, nici dacă lume)
îndrăgea proștii, uneori era smerit,
mai era și agresiv, uneori se prosterna,
plângea ca bou’ când
se uita la telejurnal, boteza
vodca cu sânge, cineva
(om de încredere!) mi-a spus că
avea acasă, pe noptieră, chip cioplit !
-Ce vrei să-ți mai spun...!
era sărit rău, mă fată, pe bune !
ăsta e, pardon, ăsta a fost
vasile-al tău!!! (se uită
triumfal-violent-conclusiv la ea. femeia,
chircită-ntr-un fotoliu de lacrimi)
ea(dar nu către el): O , Vasile
Cât Îmi Lipsești ! Cât Îmi
Apocalipsești...!
el(către nimeni, dubitativ, ușor
ironic, truistic, conștient de penibilul situației, livresc):
„BASIL, C’EST...!“
și pleacă
ea...
002286
0