Searbăd mi-ar fi drumul de n-ai fi cu mine,
Aș cânta de jale și n-aș ști să plâng,
M-aș topi de soare-n zilele senine –
Trestie uscată, gata să mă frâng.
Mi-ar fi noapte-ntr-una neștiindu-Ți
Motto:
„El mi-a zis: "Fiul omului,
hrănește-ți trupul și umple-ți măruntaiele
cu sulul acesta pe care ți-l dau!" -
L-am mâncat, și în gura mea a fost dulce ca mierea.”
M-am îmbarcat pe promisiunea scrisă:
Lovit de val, de soare, de cârcei,
Aveam ca jertfă turte și viței
Și-o inimă de piatră circumcisă.
Iar mâna mea uscată n-a putut
Vâslind, să-mi dăruiască
„Ucideți lira! a strigat Cain;
În arșiță ea cântă de răcoare,
Balsam de pace curge pe mioare,
Păstorul mulțumește de ce are;
Dar eu nu pot, că eu nu vreau puțin!
Când lira nu-i, dispare și
El vine și spune că trebuia să vină,
Altfel, propășirea nu ne va fi deplină,
Iar oamenii se bucură, toți își fac case,
Proiectează câte una și răsar câte șase.
Pe deal, Astarteele prăznuiesc
Tată, am vândut verigheta mamei
Din cauza foamei.
Că mama, biata de ea,
Atunci când trăia,
Îmi făcea mai mereu câte o ciorbă
Și mă ținea de vorbă:
-Hai, mai ia un polonic din oală,
Să n-ai
Motto:
"Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe,
El S-a ridicat în sus și le-a zis:
-Cine dintre voi este fără păcat
să arunce cel dintâi cu piatra în ea." Ioan8:7
La o casă
Zmeul, dac-ar mai trăi,
N-ar mai da cu buzduganul,
Fiindcă i-aș strica eu planul
Când l-aș lua și i-aș citi
Despre dragostea ce-nvinge
Fără răni și fără sânge.
Dacă Făt-Frumos ar ști
Ce
Am rămas pierdut pe gânduri,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă ninge cu amarul
Celor repetate rânduri
Când poverii i-am smuls harul
Și m-am poticnit în ea.
Stau în frig, la ușa strâmtă,
Nu că
Într-o zi va fi un soare cumplit
Sau ne vor îngheța gândurile și vorba,
Sau poate,
Poate că va fi la fel ca azi,
Când toate canalele de știri anunță vreme moderată.
Într-o zi inima fratelui
Motto:
De mine, mamă, nu te-o dezbina
Nici codul roșu-al fulgilor de nea.
De-atâția ani faci scorbură din mine,
Cu ochii-nchiși te pot vedea
Cum stai culcată în inima mea,
Iar visul meu s-a
Nu plânge, Ană, jalea-i inutilă
Și pentru noi un fapt mărunt, banal;
Nepăsători la modul infernal,
Vorbim emfatic și privim în silă.
Pământul roditor se-afundă-n stepe
Și ochiul nu citește
Parc-ai fi, parcă n-ai fi...
S-au întors toți pomii-acasă
Îmbrăcați in zori de zi;
Numai tu, mamă frumoasă,
Ai rămas in nemurire,
În neant sau în neștire.
Te privesc cu
Din cărucioru-n care zac
Și voi mai zace ani de zile,
Eu te privesc atent și... tac-
Tu mă privești și fugi, copile!
Nu, să nu plângi, că pot și eu
Să cânt sub soarele de mai,
Să stau în
Motto: Copilul și luna pot basme să-și spună
Sub clar și eclipsă de lună.
Lună, ești atât de mare!
Tu- în ceruri, eu sunt om,
De-aș urca pe-un vârf de pom,
Þi-aș
Am venit în lume, călători spre moarte...
Omul înțelege, știe- nu se teme!
"Judecata-i colo undeva, departe".
Doamne, pentru ce
Nu venim la Tine un ceas mai devreme?
Câtă suferință-i până nu
De ce plângi, femeie cu părul despletit
Și-ți prăvalești ființa
Pe drumul atât de îngust?
-Plâng eu? Credeam că zâmbesc,
Căci cântec îmi este înăuntrul meu.
Nu mi-ați văzut cumva
Las' să vină toți piticii,
Că le dau cafea cu lapte
Și-am să-i număr pân' la șapte,
Iar de stau aici la noapte,
Le dau camera bunicii-
Las' să vină toți piticii!
Las' să vină
Sal, Ilie!
Eu mă duc la Eforie,
Fără bani, fără mistrie,
Fără teascul de sub vie,
Fără nimeni ca să știe...
Și mai știu rime vreo mie,
Da\' m-așteaptă, mă, Ilie,
Trenul meu spre Eforie.
Eu nu mă joc cu stropii mici de ploaie,
Care mă cheamă dincolo de geam;
Și ei pricep că fata cea bălaie
Care-și dansa păpușile-n odaie,
Oricât ar bate, n-o să iasă neam.
Eu nu mămâmc zăpada
Sal, Ilie!
Am ajuns la Eforie
Și-ți trimit bezele-o mie!
C-am ajuns-de cap să-ți fie-
Pe la inimă dilie
Și cu dragostea zbanghie...
Și mă-nvârt sub pălărie:
Eu-pe plajă, ea-pustie
Și, sub
În lumea mea, microdimensionată,
Dorm pe un pat cât îmi cuprinde ceafa
Și cât un deget mic îmi e carafa,
Cât un bob mare, porția de salată.
Mă plimb agale pe un fir de ață,
Ce duce crescător
MV