mariniuc viorica

Să nu-i prinzi capătul vreodată, Ia-o mai bine la vâslit! S-o chemi în clipa încercată, S-o rumenești când ești falit. (rabdarea)

Las' să vină toți piticii, Că le dau cafea cu lapte Și-am să-i număr pân' la șapte, Iar de stau aici la noapte, Le dau camera bunicii- Las' să vină toți piticii! Las' să vină

Eu nu mă joc cu stropii mici de ploaie, Care mă cheamă dincolo de geam; Și ei pricep că fata cea bălaie Care-și dansa păpușile-n odaie, Oricât ar bate, n-o să iasă neam. Eu nu mămâmc zăpada

Parc-ai fi, parcă n-ai fi... S-au întors toți pomii-acasă Îmbrăcați in zori de zi; Numai tu, mamă frumoasă, Ai rămas in nemurire, În neant sau în neștire. Te privesc cu

Doamne, de mi-ai dat copii, N-ai putut ca să mi-i ții?! Să mă-nveți cum să-i păzesc, Legănați, să-i țin de mână Până zorii se îngână, Iar apoi, când se ivesc Nori de smoală-n asfințit, Să-i

Am venit în lume, călători spre moarte... Omul înțelege, știe- nu se teme! "Judecata-i colo undeva, departe". Doamne, pentru ce Nu venim la Tine un ceas mai devreme? Câtă suferință-i până nu

În miez de iarnă, primăvara Vrea să mă-mpace cu alin, Strecoară-n vene gând senin, Dar vine seara. Iar drumul meu spre asfințit E scurt și cere isprăvit- Mai e puțin. Adeseori, pe

Dormi, copilul meu pribeag! Câte ceasuri sunt la tine? Aici soarele-i în prag Și, cuprins de-al zilei drag, Umflând creasta de rubine, A cântat cocoșul iară. Cântă și la tine-n țară? Dormi,

Nu mă condamnă gândul c-am ajuns În toamna vieții căutând răspuns, Cât nepăsarea dusă până-n toamnă Și întristarea duhului ascuns – Tăcerea despre Tine mă condamnă. M-am ofilit la

Motto: "Atunci, Petru i-a zis: „Cum de v-ați înțeles între voi să ispitiți pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor lua și pe tine.” Faptele

În noaptea cu stele și-albastre veșminte Să-mi cumperi, iubite, în dar contrabas, Să cânt, iar vecinii să-mi dea peste nas, În noaptea cu stele și-albastre veșminte Să-mi cumperi, să-mi cumperi,

Doctore, visez urât Și sunt mic, iar noaptea-i mare Și-s atât de amărât! Nu aveți vreo vindecare? M-au adus aici părinții, Cic-aveți un tratament, Ca atunci când te dor dinții Și ți-i curăță

Nu plânge, Ană, jalea-i inutilă Și pentru noi un fapt mărunt, banal; Nepăsători la modul infernal, Vorbim emfatic și privim în silă. Pământul roditor se-afundă-n stepe Și ochiul nu citește

Din teamă de Tine, iubesc pe oricine, Iubindu-Ți lucrarea, pe Tine Te-ador, Sărut raza care se-ndreaptă spre mine, Iau patul și umblu, spre Cer călător! Cuvântu-mi primește, vorbește

Când bătrânețea își uita povara Prin rodu-ntârziat al rugăciunii, Se minuna de-așa lucrare Sara, Avraam privea-nceputul promisiunii. Iar când pe munte-n depărtări sihastre Scâncea Isaac sub

„Ucideți lira! a strigat Cain; În arșiță ea cântă de răcoare, Balsam de pace curge pe mioare, Păstorul mulțumește de ce are; Dar eu nu pot, că eu nu vreau puțin! Când lira nu-i, dispare și

Credeam că lumea e a mea; Și primul braț de pălămidă A fost covor de catifea În mintea mea de crisalidă. Să o urmez? m-am întrebat; Cum să nu merg, când m-a chemat? Sorbeam idei

Motto: "Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă (…), dacă aţi zice muntelui acestuia: «Ridică-te de aici şi aruncă-te în

I A fost odată, ca niciodată, Pe-un drum de țară, lâng-un copac Și o fântână abandonată, A fost odată un om sărac. Avea o casă ca vai de lume, O barbă rară și-un trup