Poezie
Nu plânge, Ană
1 min lectură·
Mediu
Nu plânge, Ană, jalea-i inutilă
Și pentru noi un fapt mărunt, banal;
Nepăsători la modul infernal,
Vorbim emfatic și privim în silă.
Pământul roditor se-afundă-n stepe
Și ochiul nu citește deslușit,
Urechea a uitat ce-a auzit,
Cel ce-ar putea să știe, nu pricepe.
Ne-năbușim și zâmbetul și teama,
Prinși de război sub steagul încordării,
Din când în când, în umbra înserării,
O voce-ntreabă cum arată mama.
Noi am uitat de tine și Manole,
De zâne bune și de feți-frumoși-
Trimitem doar pitici burduhănoși
La Jack, să taie vrejul de fasole.
Nu plânge, Ană, roagă-te cu noi
Sub cerul roș cu nori posomorâți,
Să ridicăm bărbații doborâți
Și rochii de mireasă din noroi.
Ne cheamă munții să ne dea salvare,
Noi din adâncuri facem ascunziș;
Cel ce lucrează sus, pe-acoperiș,
Și-a luat cu el bagajul de plecare.
Ne sprijinim pe zidul care-aruncă
Cu șerpi de foc pe mâna tremurând
Și ne-așezăm pe vine, așteptând
În ultim ceas, o ultimă poruncă.
Sterile clone-n ultimul tramvai,
Ne-am strâns tăcuți ca-ntr-o mulțime vidă.
Nu plânge, Ană, smulge-o cărămidă
Să ne primești în zidu-n care stai.
001.642
0