De ce- ai plecat? Te-aş fi putut iubi
Cum îşi iubeşte floarea clorofila,
Te-aş fi cătat în nopți şi-n zori de zi
Precum olarul caută argila;
Şi-atât de tare ți-aş fi fost aproape,
Cum ochiu-nchis
De când te-ai dus, măicuță, s-a înmulțit pelinul
Iar pălămida crește atâta de frumos!
Numai Grivei, sărmanul, e bleg și mofturos
De când a prins o gâscă și l-a bătut vecinul.
Și gardul la
Natura și-a schimbat veșmântul
În ritmul acelor de ceas.
Când primăvar-aduce stropii
Ca să trezească-n vale snopii,
Aștept să clatini iar pământul,
În drama timpului rămas.
S-au botezat în muguri
Veniți să ne-ntâlnim. E sărbătoare!
Lăsați deoparte vestea de război;
Să ne-adunăm în corturi de-apărare,
Să ne luăm sabatele 'napoi.
Egipt, Moab – să vină fiecare,
Aduceți ramuri ca să-mpodobim
Cu
„Nu-i drumul meu!” aș vrea să strig acum,
Când mi-am privit mai la lumină pașii;
M-aș tângui încet, ca nevoiașii,
Dar mi-au rămas vocalele în drum.
Ca să mă duc departe de chezașii
Care-mi
M-am închinat când se zbătea lumina
Și razele se-ncovoiau, greoaie,
Când mă ardea în măruntaie vina,
Și-acuzatorii-mi pomeneau pricina
La judecata focului de paie.
M-ai luat din scrum și mi-ai
Când m-am născut, olog şi lepădat,
Străin de sân și brațe iubitoare,
Cu mintea mea, de plâns încăpătoare,
Am strâns genunchii şi Te-am întrebat:
Sunt doar acestea, sunt mai multe oare?
Cu mersu-ncet
În miezul unei veri frumoase,
Ca toate verile la noi,
Un mândru codru de foioase
Stătea cu crengile vâlvoi.
Că s-au gândit acești copaci
La lucru mare, și anume,
Să aibă codrul un cârmaci,
Cum au
Întoarce-Te, Doamne, să-Ți spun ce-a mai fost,
De când Te-am lăsat pentru-o ciorbă de linte
Și-acuma mi-i greu, și pustiu, și fierbinte,
Și-s fără veșminte, și făr-adăpost.
Vin șerpi la picioare
De ce-aș mai sta să mă topesc în soare
Și să m-adun din pulberea din drum,
Când Tu îmi ești Speranță și Salvare,
Să lâncezesc de dor aici și-acum?
Când frunze cad și ploaia-i tot mai rece,
De ce-aș
Adrian e fericit,
Barbu are chef de joacă,
Constantin iar a venit,
Dinu nu mai vrea să tacă,
Eugen mai vrea să stea,
Florea vede-o macara,
Dinu râde de ceva:
Veselă-i echipa...
Horia-i tare
Zboară-un stol de porumbei
Pe sub zarea albăstruie,
Sub o salcie cam șuie
Zburdă-n sus doi brotăcei.
Eu mă prind să sar ca ei,
Că nu-i neam pe cărăruie,
Doar un stol de porumbei
Pe sub zarea
De-aș fi trecut atuncea prin Betleem-Efrata,
Când fremătau luceferi cu scâncet de copil,
Când ațipea Maria, iar noaptea era gata
S-aducă vorbe bune, ca îngerul Gavril,
Te-aș fi luat în brațe, iar
Ești. Și nu se cade să am altă vrere
Decât vrerea Celui care-mi dă putere,
Care mă iubește, care m-a-ntocmit.
Nu știu altă cale decât cea pe care
Dragostea îmi stoarce picuri de cântare:
Tu
În miez de iarnă, primăvara
Vrea să mă-mpace cu alin,
Strecoară-n vene gând senin,
Dar vine seara.
Iar drumul meu spre asfințit
E scurt și cere isprăvit-
Mai e puțin.
Adeseori, pe
Când bătrânețea își uita povara
Prin rodu-ntârziat al rugăciunii,
Se minuna de-așa lucrare Sara,
Avraam privea-nceputul promisiunii.
Iar când pe munte-n depărtări sihastre
Scâncea Isaac sub
Când mi se răsfiră snopii şi îmi tremură culesul,
S-ar putea să fie vântul, depăşindu-mă cu firea,
Ca să-nchid spre cer urechea, să-mi întorc 'napoi privirea,
Şi, cu ochii-n vale-adâncă, să mă
În nopții pustii, cu frunze tot mai reci,
Îngândurat ca lemnul crucii Tale,
Eu sunt copacul ce-a plecat în vale
Și-acum Te rog de tot să nu mă-neci.
Ca un catâr nebun, fără zăbale,
Am strâns
Nu-ntreba privighetoarea
De ce cântă-așa duios,
Fiindcă va străpunge zarea
Și își va urma chemarea
Trilului melodios.
Stai și nu-ntreba izvorul
De ce-i limpede și bun;
Îți va mângâia
Nu-mi întrerupeți cântul! Îmi scârțâie arcușul,
Se clatină cărarea și vântul s-a-ntețit;
Dar am în minte taina și am găsit urcușul,
Și spicu-n lan se-ndoaie, și e spre asfințit.
Nu plec
Dorința mea e un sărut pe frunte
Din bicele lovind pe pielea Ta
Și-nfiorat de ce s-ar mai putea,
Să Îți prefac sărutul în grăunte.
Dorința mea e cântecul ce plânge
Pe lemnul de pedeapsă
Motto: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile?
Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină?
Ai cui sunt ochii roșii?” Prov. 23:29
Mi
Nu voi lăsa pe nimeni să mă-nşele
Și-acelor sfaturi nu mă voi supune,
Când vor trimite cele zise „bune”
Să-mbolnăvească gândurile mele.
Eliberat de falsă-nțelepciune.
Voi ocoli savantele
Credeam că lumea e a mea;
Și primul braț de pălămidă
A fost covor de catifea
În mintea mea de crisalidă.
Să o urmez? m-am întrebat;
Cum să nu merg, când m-a chemat?
Sorbeam idei