mariniuc viorica

De ce- ai plecat? Te-aş fi putut iubi Cum îşi iubeşte floarea clorofila, Te-aş fi cătat în nopți şi-n zori de zi Precum olarul caută argila; Şi-atât de tare ți-aş fi fost aproape, Cum ochiu-nchis

De când te-ai dus, măicuță, s-a înmulțit pelinul Iar pălămida crește atâta de frumos! Numai Grivei, sărmanul, e bleg și mofturos De când a prins o gâscă și l-a bătut vecinul. Și gardul la

Natura și-a schimbat veșmântul În ritmul acelor de ceas. Când primăvar-aduce stropii Ca să trezească-n vale snopii, Aștept să clatini iar pământul, În drama timpului rămas. S-au botezat în muguri

Veniți să ne-ntâlnim. E sărbătoare! Lăsați deoparte vestea de război; Să ne-adunăm în corturi de-apărare, Să ne luăm sabatele 'napoi. Egipt, Moab – să vină fiecare, Aduceți ramuri ca să-mpodobim Cu

„Nu-i drumul meu!” aș vrea să strig acum, Când mi-am privit mai la lumină pașii; M-aș tângui încet, ca nevoiașii, Dar mi-au rămas vocalele în drum. Ca să mă duc departe de chezașii Care-mi

M-am închinat când se zbătea lumina Și razele se-ncovoiau, greoaie, Când mă ardea în măruntaie vina, Și-acuzatorii-mi pomeneau pricina La judecata focului de paie. M-ai luat din scrum și mi-ai

Când m-am născut, olog şi lepădat, Străin de sân și brațe iubitoare, Cu mintea mea, de plâns încăpătoare, Am strâns genunchii şi Te-am întrebat: Sunt doar acestea, sunt mai multe oare? Cu mersu-ncet

În miezul unei veri frumoase, Ca toate verile la noi, Un mândru codru de foioase Stătea cu crengile vâlvoi. Că s-au gândit acești copaci La lucru mare, și anume, Să aibă codrul un cârmaci, Cum au

Întoarce-Te, Doamne, să-Ți spun ce-a mai fost, De când Te-am lăsat pentru-o ciorbă de linte Și-acuma mi-i greu, și pustiu, și fierbinte, Și-s fără veșminte, și făr-adăpost. Vin șerpi la picioare

De ce-aș mai sta să mă topesc în soare Și să m-adun din pulberea din drum, Când Tu îmi ești Speranță și Salvare, Să lâncezesc de dor aici și-acum? Când frunze cad și ploaia-i tot mai rece, De ce-aș

Adrian e fericit, Barbu are chef de joacă, Constantin iar a venit, Dinu nu mai vrea să tacă, Eugen mai vrea să stea, Florea vede-o macara, Dinu râde de ceva: Veselă-i echipa... Horia-i tare

Zboară-un stol de porumbei Pe sub zarea albăstruie, Sub o salcie cam șuie Zburdă-n sus doi brotăcei. Eu mă prind să sar ca ei, Că nu-i neam pe cărăruie, Doar un stol de porumbei Pe sub zarea

De-aș fi trecut atuncea prin Betleem-Efrata, Când fremătau luceferi cu scâncet de copil, Când ațipea Maria, iar noaptea era gata S-aducă vorbe bune, ca îngerul Gavril, Te-aș fi luat în brațe, iar