Poezie
Sonetul pomului pierdut
1 min lectură·
Mediu
În nopții pustii, cu frunze tot mai reci,
Îngândurat ca lemnul crucii Tale,
Eu sunt copacul ce-a plecat în vale
Și-acum Te rog de tot să nu mă-neci.
Ca un catâr nebun, fără zăbale,
Am strâns la piept străinele poteci,
În locu-n care-aștept să mă petreci
Prin tot gunoiul care-mi stă în cale.
Jinduitor la mila Ta, să-mi sape
Un loc destul, ca să mă chemi la cină
Și-un loc mai sus, pe munte, să mă scape,
M-am strâns în mine-aici, la rădăcină;
Că, dintre toate ce mi-au fost aproape,
Mi-a mai rămas un rest de lună plină.
001.315
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mariniuc viorica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 98
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
mariniuc viorica. “Sonetul pomului pierdut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariniuc-viorica/poezie/14156993/sonetul-pomului-pierdutComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.