Poezie

Nu-i lumea mea

1 min lectură·6 mai 2021

Mediu

Credeam că lumea e a mea;

Și primul braț de pălămidă

A fost covor de catifea

În mintea mea de crisalidă.

Să o urmez? m-am întrebat;

Cum să nu merg, când m-a chemat?

Sorbeam idei și-nvățătură

(Vorbea frumos, vorbea cu tâlc);

Și pentru orice lovitură

Am învățat tăcerea mâlc.

Ce glume bune mai spunea!

Cum să mai zici că-i lumea rea?

Ea rănile mi-a oblojit,

Ungându-le cu fiere-amară

Și-astfel, păcatu-a reușit

Să fie, fără ca să doară.

...Și-ntr-o pierdută fundătură

Zăceau și paloș, și armură.

Da, am slujit-o cu temei

În nopțile de misiune,

Tot savurând câte-un crâmpei

Din multa ei deșertăciune.

Am fost iubit, chemat, vrăjit,

Scuipat, bătut și părăsit.

Azi stau chircit pe la răscruci

Și-mi sprijin mâinile în gol,

Din mintea plină de năluci

Alung un cântecel frivol.

În piept am lacrimi și cârcei,

Sub tălpi am pietre și polei.

Dar mă ridic, c-am auzit

Într-o căsuță, într-o seară,

De un final preafericit

În altă lume cam... bizară,

C-un Dumnezeu care-a venit

Să ne iubească și să moară.

Și de n-o fi tot amăgire,

Am să vă dau la toți de știre.

00803

mariniuc viorica. “Nu-i lumea mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariniuc-viorica/poezie/14155278/nu-i-lumea-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.