Chiar de-a pătruns tăcerea-n așternuturi

Frumusețea femeii oranj este trasată cu linii fine, întipărind pe chipul ei blândețea, înveșmântată în haine pogorâte din cer. Ea, femeia acestei zile, știe a descoperi în culori frumuseți în care își clădește fiecare anotimp.

Femeia oranj adorme uneori cu dragostea adunată din vise, cu gândul dus peste apele unei lumi departe de lumea aceasta.

E femeia ce știe a iubi spiralat, înnodând firele pe mărgeanul fiecărui an, desenând discretă interioare de suflete, dându-le chipuri de sfinți.

Oranjul acestei femei o face uneori să creadă că vine din altă lume, că lumea aceasta e pentru ea doar o amestecare de culori în care uneori protestează, desenând bărbatul pe care îl răsfață, povestindu-i lucruri fascinante despre dragoste.

Femeia aceasta nu așteaptă nimic de la destin, ci și-l proiecteaza în lucrurile fiecărei zile. Iși așterne destinul pe pânza mângâiată cu multă dragoste. Pentru ca pensula să lase dâre din nopțile și zilele ei, e suficientă doar o pată de culoare modelată frenetic.

Cine o fi femeia aceasta care azi poartă o culoare, mâine o preschimbă cu altă nuanță în cuvinte, pictând literă cu literă? E femeia poet sau femeia ce pictează?

Ea e femeia oranj! Știe mereu să găsească o cale spre inima mea, a ta, a lui…și, mai ales, a noastră!