bolnavă de flori de câmp

și dacă anotimpurile s-au ascuns
în numere nicicând raționale
și dacă fluturi astăzi nu mai sunt
e prea târziu
de dragoste ți-e foame...

Cu drag,

La urma urmei, de ce \" personale \" ?

Draga Nichita, m-ai emotionat, repede m-au ajuns cateva lacrimi. E multa tristete printre florile de camp, in aceasta palma deschisa a pamantului - mereu catre cer...
Si eu vad o stea.

La urma urmei, de ce \" personale \" ?

... pentru că este o chestiune personală: în ceea ce privește numărul anotimpurilor făcute cadou.
Spune Nichita: \"nici nu știu câte ...\"
Celelalte nu sunt personale, cum ar fi, de-o pildă:
\"trupul meu copilărindu-se lângă un înger
ți-a învățat pe de rost mirosul
ca un păcat\"

Pentru mine e limpede ...

Parerea mea e ca boala nu e ceva cu care sa te joci, nici macar in versuri. A fi bolnav este un lucru cat se poate de grav si de uracios pe care eu unul nu l-as dori nimanui. Cat despre florile de camp, n-as vrea sa fiu rautacios, dar si macii sunt flori de camp, si dupa cum bine stim, din maci se produc droguri si drogurile cauzeaza boli foarte apasatoare.

fiind la personale se cuvine sa multumesc? daca da, o fac si multumesc tuturor. astazi chiar a fost o zi deosebita si ma bucur, sincer, c-am putut sa va impartasesc cota parte din gandurile mele.
Ionut-Mihai, nu stiu despre ce fel de boala vorbesti iar daca ti-a facut impresia ca m-am jucat te-ai inselat. profit iar ca este la personale sa-ti spun ca \"boala\" asta de care zici este de fapt un deces iar florile de camp i-au fost duse azi la mormant.
Silvia, o las aici, e mai bine asa.
cu drag

De aceea
nu il vei uita!

Si nu ii vom uita!

Inteleg surasul tarziu al unei lacrimi ca prinos al inimii tale. O bataie de inima transpusa intr-o zbatere de aripa a unui fluture indragostit de \"copacii altui timp\"... In fiecare zi de de sase... sau de doisprezece... ca in fiecare zi, de fapt.

Minunat poem, minunat prinos.

Cu respect,
Mihai

nichita victoria ce pot spune eu mai mult decat ai spus tu in toate poeziile tale-durere, durere, durere...e o perioada (cam lunga ce-i drept, din pacate) care te-a facut sa simti nenorocirea mai mult decat ti-a dorit si isi doreste cineva!!! incearca sa vezi si partea pozitiva (sper sa existe si o astfel de parte),pt ca viatza e frumoasa si merita traita. carpe diem!!! nu te indoi de tine si continua sa TRAIESTI printre flori bucurandu-te de frumusetea lor!!!

De ce mă faci să fiu un oaspete în propria ființă, să caut încă așezarea luminii pe piept și pântec, să vreau în ziua de șapte a fiecărei luni morfina degetelor lui, picurată pe îndelete, de ce croiești în mine un plâns necunoscut? Eu spun mai departe: azi ar fi fost ziua noastră, știi?

draga nichita,

nu stiu ce mi-a venit sa scriu ce am scris mai sus, imi pare rau ca m-am grabit sa public randurile acelea. probabil e de la \"minciunofobie\", care da reactii deplasate uneori.
promit ca am sa ma gandesc de trei ori inainte sa mai scriu un comentariu.

\"hai hai hai sa zambim neinchipuit de sus\"
imi place atitudinea optimista

E usor sa zici \'hai sa zambim\'...
Sa zambim si sa alergam de noi prin desertul de umbre...
Printre umbre sa cautam...
Sa cautam sa punem nisipul in forme de stanca...
De stanca pentru ca timpul e doar un zambet al vesniciei...
Hai sa fim vesnici!

Plecaciune din durerea bucuriei zilei de maine,
Daniel

nici eu nu-ti sunt indiferenta, te-am citit si te mai citesc o data, si inca o data, si inca o data...:)

Atit de frumoasa poezia ta, incit n-am cutezat pina acum sa adaug nici un comentariu de teama sa nu distrug vraja. Dar iata, a sosit clipa si un fluture bate ratacit toaca in cutia mea craniana zbatindu-se sa-si croiasca drum inspre lumina caci acolo e locul lui, impresie rasarit de soare in anotimpurile tale cu pecete insingerata de mac intre viata si moarte, intre deznadejde si speranta, efemerida in lacrimi de roua fluidizind culori pret de o clepsidra pe pamint, mai sugestiv si mai impresionant decit impresionismul lui Monet pe care il iubesc atit de mult intre bucurie si tristete. De aceea voi invata de la tine sa zimbesc sus neinchipuit de sus, pina la stele si inapoi.

Cu recunostinta,
Amadriada

...si totusi timpul zboara,ranile se vindeca iar in final doar cicatrici mai raman....nu regreta trecutul ci ia aminte

Iau si eu, tarziu, intre mesaje...alaturi de tine...sa-ti cuvante si sa te mangaie puiul in graiul vostru, sa fiti fericiti si sanatosi...si sa ne aducem aminte de cei mai presus de timpul nostru, \"la ceasul cand zboara fluturii\" \"in luna lebedelor albe\" zâmbind \" neînchipuit de sus\"...

tarziu, dar din tot sufletul, multumesc celor care-au trecut pe aici

Pana acum nu am stiut! Acum, ca stiu, lucrurile nu sunt altfel, ochii tai cauta in departari...Florile si apele sunt privite doar in zbor...O vreme a cantecului a trecut...Zborul sa nu te nelinisteasca...e doar o schimbare a formei...iubirea ramane neinchipuit de sus!

... sa cântãm ce avem mai nemãsurat în noi: iubirea ...
am gasit un astfel de om... victoria mea ... si a iubirii victoria ta ...

Cu drag,
Anda

Nichita...
nu stiu de ce acum am citit. poate pentru ca trebuia.
de ce, de ce?