Maria Elena Chindea

"un om vertical gata să care poverile celor mulți" - generos program al respirației terestre. Dar dăunător legilor iubirii și-ale evoluției. Exemplul lui Iisus este concludent-El și-a purtat singur crucea! Cine ne dă nouă dreptul să împiedicăm (dintr-o iubire prost înțeleasă) oamenii să învețe să iubească desăvârșit, să fie desăvârșiți? Este ca și cum i-am face toate lecțiile la școală copilului nostru, fiind și mândri că l-am "ajutat". Cum? Să devină un handicapat! "Fug după fiecare și le răvășesc sufletul"! Asta e bine, foarte bine, ne ferește de împietrire. Dacă n-ar fi arta, care să ne mai "răvășească sufletul" am trăi într-o lume catatonică! Pentru că, din păcate, ai mare dreptate, suntem atât de răi și de suspicioși, încât trebuie să trăim în cazemate ca să nu ne distrugem unul pe celălalt! Un poem trist al căutărilor identitare, poate și al reflexiei perechii în sinele tău! Un poem transparent ca o lacrimă pe obrazul umanității!
Cu drag, Maria!

Mă bucur că ți-a plăcut poema mea. Păcat este că nu reușim să ne-aninăm în plete doar "zi de sărbătoare" în parcurgerile noastre!

O poezie de înaltă spiritualitate, o urcare într-un "oraș mai înalt" pe treptele interioare ale "înțelegerilor" resorturilor lumii fără de "umbră"! Cu un singur lucru nu sunt de acord, pentru ca periplul tău spiritual să fie și adevărat: "uitare de sine efemer"! A îmbrăca "veșmintele învierilor" presupune a-ți trezi sinele divin - care înseamnă vederea rotundă și profundă a în tregii manifestări. Deci, în nici un caz "uitare de sine"! Numai "moartea" aduce uitarea! Titlul și finalul aruncă o umbră asupra acestui poem desăvârșit și-n formă și-n esență! Cu drag, Maria

Trecut,
văzut,
plăcut!
Nu cred că respectă strict regurile acestui gen importat, dar sunt nișite micropoeme cuceritoare! Am cochetat și cu genul, nu la fel de frumos ca dvs.
Ultimul vers al ultimei poezioare: "vai câtă treabă", sună atât de drăgălaș!
Cu drag, Maria!

N-aș vrea să mă erijez în mare cunoscătoare a tehnicii de-a "spune" în poeme, dar cred că varianta propusă de dl. Miclăuș n-are nimic de-a face cu poeta Ottilia A. așa cum o cunosc eu. Tu ești o poetă a "sugerărilor", "crochiurilor delicate", "atingerilor" - nicidecum a "zicerilor" explicite, brutale, și vai, atât de comune! Cred că nici măcar în "cartierul" tău n-a fost cu acea propunere, m-așteptam la mai mult având în vedere că vă "cunoaște-ți de mult mai mult timp. Eu nu sunt aici decât de 3 luni și totuși...
Spui:" Ne umplem ca niște saci pentru un dig de rezistență" - interesantă, sugestivă și mare parte și adevărată vedere în infraroșu a "definiției" vieții. Și tocmai în asta constă "tragismul" parcurgerii pământene! Că noi vrem să opunem "rezistență" oceanului vieții în loc să-nvățăm să dansăm cu valurile vieții, în ritmul lor, să fim curgători! "Unul pe umerii celuilalt" - așa este din păcate, în loc să fim îmbrățișați în hora vieții bucurându-ne de miracolul ei, ne cățărăm unul peste celălalt-în consecință cei de dedesubpt sunt cei sacrificați, striviți, înnecați... "Trece peste tine neomenos" - este singurul lucru neadevărat: el nu este nici bun nici rău, este val și face doar ceea ce-i este hărăzit, nimic mai mult sau mai puțin! Noi oamenii, ca ființe infinite, trebuie să accedem la potențele noastre superioare! "Uneori pietrele", cred că semnificația "veșniciei pământene" și- densității (consistenței) bogățiilor pe care le acumulăm de-a lungul parcurgerii! O radiografie a vieții așa cum nu ar trebui să ne-o facem! Cu drag, Maria
P.S. Vezi și în urmă! Am lăsat semn cu întârziere...

Cu drag; maria

Oricum, întreaga existență este o iluzie (ca tot ce este "finit")iar tot ce ni se întâmplă, așteptat sau nu - este ca să ne rafinăm modul de percepere a "realității" dincolo de coajă, de evident, de grosier. "Tot aștept să mi te întâmpli" - delicată și sugestivă exprimare a dorinții de-a trăi dincolo de concret. "Am vorbi despre dispariția singurătății" - nu știm, nu suntem conștienți că de fapt nu avem cum să fim cu adevărat "singuri" întreaga manifestare e un singur "trup" viu infinit; ca și cum am spune că vreuna din celulele trupului nostru e "singură"! Iarăși e "marea iluzie cosmică" - "Maya", "Jocurile Shivaice" ale Divinului ca formă a manifestării! Între singurătate și așteptare un joc delicat între trăire și iluzie! Și totul în maniera ta specifică - de-a atinge o problemă, o trăire, o idee - doar ici și colo, delicat, tandru! Aș putea spune că tu nu diseci o poveste în poezia ta - tu mângâi povestea. "Mă învârtesc în jurul ei cu nerăbdarea unui fus!" "Existența vine cu viteză de cometă spre mine" - da, timpul ne-aleargă
și n-avem ce face, trebuie să ținem pasul cu el, dacă nu vrem să fim expulzați.
Ca de fiecare dată poeziile tale îmi dau o senzație de proaspăt, curat, primă
vară. Cu drag, Maria

Bine ai revenit în mijlocul nostru. Și crede-mă că doar mă bucur, fără să te cert, s-ar putea în curând să n-am nici eu prea mult timp să mai postez așa des... Bine c-ai "dispărut" temporar doar din lipsă de timp, nu din alte motive... Mă bucur că ți-a plăcut poemul meu și cred că-ți dai seama că n-aș fi putut scrie despre acest subiect decât dacă l-aș fi cunoscut din "interior", prin experiență proprie! Îl consider doar o "schiță" (atât am putut pune în cuvânt) față de ceea ce înseamnă trăirea efectivă a trezirii și ascensionării lui kundalini! Simțirile au o plajă mult mai bogată decât are cuvântul; cam la fel e ca distanță grafia cuvântului "iubire" față de simțirea acestui sentiment! Mă bucur că o consideri o descrire destul de adevărată!
În ceea ce privește "portofoliul" - cred că e doar problemă de "cofrag". Mi-am dat seama (parțial și cu "ajutorul Ottiliei A.) de niște "cerințe" ale poeziei moderne (care îmi lipseau) plus niște vechi metehne (urecheate de-o prietenă care se mai ocupă parțial cu corectura la zicerile mele)în folosirea verbelor (la timpuri trecute), plus aglomerarea mai multor idei... Nu cred că m-am prins de toate "hibele" fostelor creeații, dar mare parte cred că le-am "bunghit". Am mai și retras multe titluri (n-aș vrea să depășesc 150 active), așa că numai "pare" că sunt în bloc cele reușite (ca formă cel puțin)! Încă o dată mulțumesc pentru prezența ta în pagina mea și crede-mă că n-ai putea niciodată să mă superi cu absolut nimic! Știu să fac diferența dintre spirit și oricare manifestare. Deci...
Cu aceeași reverență, Maria

Mii de mulțumiri pentru semnalarea greșelilor de gramatică și pentru ideile de simplficare. Am operat câteva mici schimbări pe text. N-am îndrăznit mai multe pentru a nu strica mai mult decât a corecta. Îmi place foarte mult stilul tău de a atinge doar ici-colo ideea - mi-o doresc și eu această "știință". Încă nu i-am descoperit resorturile. Dar urmăresc această idee, sunt foarte perseverentă. O să reușesc până la urmă să "spun" doar din câteva tușe! Mulțumesc pentru generozitatea aplecării asupra textelor mele (și nu numai-am văzut ce sfaturi bune dai tuturor "bobocilor")! Te aștept și altă dată cu același drag, Maria

"Unde o lume răsturnată-și sapă cu mâinile răni" - este o imagine de-o extraordinară plasticitate psiho-filozofică! Într-o lume prizonieră în turbionare prefaceri, nu am foarte multe certitudini, dar aceasta chiar are trăinicie: genul acesta de poem în miniatură te avantajează cel mai mult! "Înveninându-mă singură" - așa e, draga mea! NIMENI nu poate să ne distrugă mai perfect decât noi înșine! Deci atenție ce-ți dorești. "omul este ceea ce gândește"! În univers funcționează legea bumerangului. "Șipot necenzurat de otravă" - spui, interesant spus (gata să zic frumos), dar imaginea trimisă de tine universului se-ntoarce și mușcă din tine cu forță înzecită! Nu uita: omul este creator! Și nu creează doar poezie- creează lumi! În care trăiește, care-l pot elibera sau ucide! El, doar el decide! Și suportă consecințele tuturor acțiunilor lui! Deci...ai grijă!
Ca tehnică de costrucție a poemului - aceasta mi se pare cea mai bună. Un crochiu cu economie de trăsături axat pe-o idee și folosind doar 2-3 imagini. Te caracterizează cel mai bine, așa cum te simt eu subtil, la nivel de energie. Exersează curajul unor asociații de idei, imagini cât mai variate, sinonime ale limbajului uzual cât mai multe (eviți plafonarea)! Aruncă-te în apa înghețată a poeziei când te arde viața! Totul e un joc cosmic magic!
Cu drag, Maria

Mulțumesc petru trecere, apreciere și idee de potențare a cuprinsului prin titlu sugerat de tine ! Perfect de acurd cu tine - drept care mă și execut! Te mai aștept cu drag și altădată!
Maria

"Codrule eu vrea(U) să fug", verifică vocala lipsă! Penultima strofă (exceptând ultimele două versuri) mi-a plăcut cel mai mult ca muzicalitate. Nu sunt o scriitoare de vers clasic (deci nu sunt foarte stăpână pe tehnica ei) dar eu citesc versurile cu voce tare și tot ce nu curge melodios (fără hâcuri) înseamnă că există o problemă! Tu ai multe ruperi de ritm de la o strofă la alta, uneori și în cadrul aceleiași strofe. Cred că dacă ai merge pe un singur ritm în toată poezia totul ar fi perfect. Caută în lista de poezii recomandate pe cei care scriu vers clasic - citește-i și ai să-ți dai seama care sunt scăderile tale! Ca text, mi-a plăcut - și eu aș vrea o vară perpetuă. Iartă-mi observațiile, perseverează!
Cu drag, Maria

Chiar și sub troiene
hărnicuța gospodină
umple cămara de vise

Prea flămânde de soare, n-au mai avut răbdare!

Poate pentru că ne vedem prin ochiul mielului pregătit pentru sacrifiu! Plăcut acest licurici poematic! Mai trec.
Cu drag, Maria

"Sub pașii ei o lume se macină până la os" - dragostea să fie oare? Poate da, poate nu! Oricum, sub respirația humei doar dragostea există real. Restul sunt doar travestiuri ale ei, bântuindu-ne ca niște năluci. "Citind pe sub degetele dăltuitorului" ne-amintim: "când dragoste nu e, nimic nu e!"
Cu drag răsfoindu-ți simțirile, lumile ce le curgi în tine, în mine!
Maria

Plăcut: "în sân împăturit într-un petec de hârtie inima saltă ca un pui de cocostârc"! Parfum de fructe scoase de Crăciun din nisip în beciurile bunicii! Ca o succesiune de poze în sepia puse pe crucile din cimitirele memoriei! Aproape c-aș putea face un poem (cum am văzut c-ai făcut tu) despre ce viziuni și nostalgii a creat poemul tău în mine! Te cred din toate prăselele inimii mele când spui:"mă îndrăgostii a doua oară da nu-mi pare rău!" Copleșită de dulceața zicerii nu pot să zic decât atât: și eu!
Cu sfioșenie și drag, Maria

Cu tot respectul, nu ești totuși atât de curajoasă cum te-ai vrea, din moment ce te-ntorci "în spațiul de singuranță"! Evoluția spirituală,"pătrunderea" unui "dincolo"-presupune tocmai refuzul unui "spațiu de siguranță" care nu face decât să îndemne (corupă) la "adormire"! Remarcabil că nu te descurajezi (cunosc mersul pe briciul bolii) și te iei de la capăt perseverent! Cu mândria, fie chiar și "până la un punct" nu prea sunt de acord! Se poate ușor aluneca într-un sadomasochism umilitor! Singura de care ar trebui să fim mândri este "starea perfectă de sănătate" și asta chiar dacă n-o avem! Boala este un motiv de rușine - undeva am călcat legile divine ale iubirii! Deci...Poemul e bine structurat, până la finalul izbăvitor ("construcția"!Plăcut!
Cu drag, Maria

Mulțumesc pentru trecere cu semn. Dacă poemul meu ți-a adus o luminiță în suflet, înseamnă că și-a plinit menirea!
Cu drag, Maria............

"Pământul acelor poteci care duc întotdeauna sub cerul deschis" este costanța drumurilor noastre teriene, ieșirea din "pasivitate", repotențarea "curcubeelor" în privirea în care înghesuim viața trăită, nu legumită. Întradevăr, hățișurile în care rătăcim, umbrele și întunericul ce ne rănesc, se datorează fricii și uitării "că-n lumină ochiul își deschide vederea" interioară, făcând punte către sinele nostru divin! Conform enunțului lui E. că "întunericul este absența luminii" asta avem de făcut: să ieșim curajoși în luminiș. Oricum asta e calea pe care-o va urma manifestarea întreagă, mai devreme sau mai târziu.
Un poem al căutărilor identității solare, al jupuirilor din umbră, o altfel de ars-poetica din ciclul "niarne! Plăcut modul delicat în care ne dezvelești oglinzile de lumină, să ne vedem!
Cu drag, Maria
P.S. Citește te rog și OffTopicul la "Deznădejde"!

Mă grăbesc să las și eu un semn, înainte de-a posta atât de târziu încât nimeni nu mai citește. De ce să nu citesc poezii mai vechi și să las semn (așa cum am făcut neobservat de-atâtea ori) de trecere sau de observație.
"Lumea" "ca o ceremonie" așa cum (sadomasochiști cum suntem) nu reușim decât în clipe de grație să ne-nsumăm.Altfel, "păsări cu gâtul frânt" descoasem cum ne pricepem "perna lumii" să-i redăm aripile, zborurile să-i mântuiască împâclirile. Neașteptate volutele tale prin iarnă și forările în sinele de humă și de lumină, o cale a identificărilor cel puțin originală. "O funie cu sentimente" și "un clește de ghiață" ar putea forma deasupra patinoarului puntea spre o nouă cunoaștere care să ne-mbogățească! Asta până când ochii noștri vor "imortaliza" "ceremonia" întoarcerii Acasă cu o lume perfectă pe umăr și-n privire! Și întradevăr ai dreptate cu rugămintea "niciodată nu spune unei zile că e ordinară"- pentru că niciodată nu trăim în afara miracolului. Doar se-ntâmplă ca ochii noștri să nu-l vadă mereu!
Cu drag, Maria
P.S. Verifică și în urmă.

"I-a zis javră" - câinelui, omului din subsolul societății, vieții, maestrului
(câinele-simbol al "învățătorului"). "Sânge a curs aceeași culoare"-cruzimea cu care ne tratăm semenii deși același sânge ne curge în vene. O alegorie a vieții, cu valorile ei răsturnate, în care doar "gheata elegantă" are putere de decizie.Mi-a plăcut (vezi și OffTopic) m-ai ales forma foarte concentrată în care ai turnat-o! Cu drag, Maria