Ca să numim într-un fel misterul șoptim iubire
locuiesc provizoriu în șoapta materiei cobilița trupului mi-a făcut flotant doar ca să mut axa puterii un grad spre miezul incandescent al luminii aștept cât o bătaie de aripă pe cel ce mă
Hoț de lumină
între doi și unu e un hău și-o speranță frenetică de umplere și ancorare trăim cu picioare de lut adevărul ne rănește brațele și vibrația nu găsește axul de aur aprind meticulos focurile
Daltonism
în biserica ierbii se pot purta doar nuanțe de verde afirmi răspicat și te cred și dacă nu se potrivește cu nuanța ochilor nici cât o clipire de-o viață cum să cuceresc podiumul adevărului să
Iubire desculță
„o arcă magică înghite deopotrivă distanța și clipa rebelă încă din pântec” în travaliu sacru mama tuturor ființelor ne sculptează sub piele arderea și adierea ușoară a visului să
Evadare din spectru
ascult cântecul pământului după furtună văd cum înfrunzesc universuri pretutindeni ies din jobenul omenirii mistere nu am ochi avizat legal în conformitate cu cerințe stringente de potentații
Ca un râs zeic
nu mai îmbrac straie din hârtie cerată în cartea vieții evadez spectaculos din armură scot cu grijă neantul tatuat pe oase în carafa de vise înmoi carnea lui macră îl țin sub limbă câteva
Orizontul din palmele unui copil
pentru a avea o patrie am ținut post de lumină în fiecare sărbătoare ochii s-au furișat din cotloane prea mirosea a bejenii și lacrimi întunericul să cearnă cu inima pâinea neagră a zilei
Ecou de curcubeie
nu mă mai tem de oameni în fiecare os simt vibrația tuturor răstignirilor chiar și pe cele de paradă unele scot sunet de flaut altele ridică tăcerii talazuri asurzitoare stridențe de
Povara unui intermezzo
să nu alunec sub mine am dat nume unui copil decapitat în abatorul păcatului cu entuziasmul orbului cum se destramă pașii lumii am privit în rană cum se apleacă pământul aproape am orbit
Puterea inocenței
și-au uitat frumusețea palmele mele scotocind în tomberoanele veacului nu pot vorbi despre nimic fără ca cineva să țipe neașteptat să se deschidă o rană în posesie nu am decât atingerea
Jurnalul florii de cireș
hai să vorbim despre cum porți pe tâmple oasele întrebărilor calci pe o jumătate de vis cealaltă e rezerva ce te lipește de carne împrumutul din banca astrală năuc se-aleargă pe sine
Un măr comestibil caut și-o grădină probabilă
s-au înmulțit asediile sub ziduri combatanții moțăie senini pe scuturi s-au specializat în alchimia înfrângerii câțiva mai rotofei refugiați pe un lotus contrafăcut își numără
Bruiaj astral
fulgerul tipărește iubirea pe degete ploile omului nu au putința s-o spele cordul își activează mareele ca strategie a lutului concertează văzduhuri și umbre în artere pentru orice
Respir păsări
mersul pe bisturiul vieții e dincolo de acrobație un mod de-a săpa o fântână în palme și-a planta un copac între sinapse tâmpla înserează pe nesimțite în cuvinte adoarme cu un ochi deschis în
În templu păgân
să știi mamă că n-am uitat că m-ai învățat să fiu cochetă surorile mele sunt martore mi-ai croit rochie nouă din cicatrici din lacrimi i-ai pus bretele sarea lor amară mi-a capsat cu
Invocație cu gust de fragă și de pelin
„îmblânzește-mă” spuse vulpea sau poate copilul îmbrăcat peste candoare cu o cămășuță de ochi smulge-mi mamă din artere săruturile care m-au sărit îmbrățișările stafidite în sâmbur toate
Cântec de lebădă neagră
orașul injectează cu râvnă toxine în case peste fantome ghemuite în spaime trotuarele scot cu forcepsul din borduri disperări fără anestezii locale timpul nu mai semnează fișa de pontaj
Nu întrebi nu aștepți să cadă luna
ridici perdeaua cărnii nu șovăi nu întrebi pe nimeni cum e drumul unde se afundă zborul când începe să scuture văzduhul gândul cine îl va prinde și îl va face pită pășești pe forme ce nu-ți
Stivuitorii de umbre
ne sare timpul din picioare prea largă e căputa antecamera inimii înșiră pe sfoară pustiul tranșeele prea dese ne strică festinul între bordură și mlaștina privirii luăm cu asalt cuptorul
Pacifist
dacă pielea ta scoate sunet de apocalipsă fii aproapele tău ne învață fratele ce înoată prin sânge și trezește sorii din cripte distanțările dau reflux candorii căzute în
Opt milimetri
nu ai timp să te sperii de oameni când dimineața înfige plugul în tine și-ntoarce brazda peste piciorul nopții neștiut pășești printre umbre sângerezi abundent ca să-ți iasă filmul
Decor de mucava
ai adus-o în casa ta goală ca pe-un trofeu omnipotent un singur lucru n-ai putut învăța că poți pune pasărea în colivie niciodată zborul
Credendo vides
nu întreba inutil de ce nu-s aprinse felinarele secolul se stinge încet zdrumicat în tumori obscene venele sunt aruncătoare de cuțite titrate de orizonturi cutremurul înghețat al
Oarbă locuire
de când deschidea dimineața mama mea privea doar pământul nu cred că știa că există și cerul îi spăla în roua inimii anotimpurile aride mărșăluia prin liniștea lui rănită să dea binețe la
