Jurnalul florii de cireș

Remarc în poezie exprimări ce subliniază tensiunea lirică: porți pe tâmple oasele întrebărilor (in prima strofă), încercând să transmită ceva din delirul poetic. Scheletul întrebărilor din prima si ultima strofă surprind translația orizontului. Calci pe jumătate de vis, cealaltă jumătate supraviețuiește prin felul tainic și diafan în care este văzut, pe coordonatele altui tip de trăire, aspect pe care l-ai suprins deosebit: florile de cireș n-au consemnat eșecul nicăieri
În plus, în mesajul poeziei, visul la care te referi, conține și libertatea sinelui, acesta fiind esență divină. Iar în versul (citez): riscul să fi doar un turist rătăcit e prea mare (mai trebuie adăugat un i: să fii - mi se întâmplă și mie),cred că este o altă semnificație de descifrat.
În acest destin, redus la simboluri existențiale, cel care visează poate fi considerat un drumeț/ turist rătăcit..
Am citit cu plăcere.

și totuși fluiditatea lipsește. Textul vrei să-l înfășori, să-l dezvolți în jurul florii de cireș, dar la final vorbești de un eu masculin. Aș fi preferat să revii la flore, să concluzionezi din perspectiva ei. Mai multă armonie nu ar strica în astfel de texte.

analiza complexă și trasul de urechi, Elena. Nu-ș care din noi, eu sau verbul „a fi” are o problemă, dar ceva îi sigur!:) Îți mulțumesc de interpretarea dată poeziei. Nu prea știu să scriu o poezie ușoară, diafană, eu cu „arheologia” prin problemele existențiale ale omenirii!:)
Mulțumesc de empatie și atenționare!

Da, am realizat și eu că trebuia să închid cu floarea de cireș. M-am conformat. Și observația că vorbesc de un eu masculin, poate că se înțelege așa, pentru că eu scriu din postura spiritului uman, care e genul neutru dar în poezie poate părea masculin. Straiele pe care le îmbracă pot fi altele (în acest text ego-ul sau turistul) dar perspectiva e a spiritului. Rareori îmbrac în poezie identitatea bărbatului sau a femeii, poate și pentru că în viață privesc lucrurile din aceeași perspectivă, nu particularizez prin prisma femeii. Poate și de aceea poezia mea este un pic mai dură, așa cum ai observat și-n alte dăți... poate!
Mulțumesc mult de comentariu și sugestie!

mai bine!

S-a întâmplat să observ. Chiar am spus că mi se întâmplă și mie. De ceva timp nu mai am vederea bună; văd dublu literele. Nu știu de ce nu merg la doctor... Am vrut să știi că am intervenit cu prietenie și m-am gândit că trebuie spus lucrul acesta, pentru a fi corectat, în eventualitatea publicării poemului.
Am citit și ultima strofă adăugată. Creează o atmosferă mai îmbujorată (cum frumos ai scris), mai caldă. Mă bucură dacă interpretarea mea a atins cât de cât punctele cheie din poem. Nu sunt critic literar, dar îmi folosesc imaginația, și ceea ce am învățat, și voința, și ideea, și raționalul, iraționalul, și timpul, și... câteodată memorez și repet... și simt că nu exprim tot ceea ce am înțeles. În paranteză fie spus, fiecare e cu singurătatea lui și cu propria poezie. Nu trebuie neapărat să fie cu dificultate.
Cu respect și prețuire,
Elena

intervenit altfel, Elena. Eu de când mă știu am o problemă în viață cu verbul „a fi”. De ce ar fi altfel în poezie? Am renunțat să mă mai pun la colț când îi greșesc gramatica. Numai la acest verb mă-npiedic, e jocul meu de ping-pong cu viața, fac haz de necaz, sunt deschisă oricărei noi acumulări de cunoștințe, da aici nu-mi iese. Așa că aștept cuminte să mă urecheze careva de greșesc. Nu mă supăr că-mi știu bubica, când observi c-o dau în gard, te rog țâpă. Crez că un îngeraș se distrează copios pe seama mea.:) Și nu-s supărăcioasă din fire, n-am orgolii stupide, cred.
Mă bucur că-ți plăcu adăugirea! Cu-aceeași prețuire!

florile de cireș, nu-i așa Mărie! Mulțumesc că mi-ai fost parteneră în dialogul cu ele, Mărie, și că le-ai înstelat! Pe lângă că sunt superbe, au și o simbolistică variată și ofertantă și inimii și intelectului!.