Bruiaj astral

Un poem pe care îl percep format din mai multe erupții poetice, neordonate, însă împrumutând lectorului aerul revărsat de senzații.

fulgerul
tipărește iubirea pe degete
ploile omului nu au putința s-o spele


reședința lui dumnezeu deschide ambasadă
în inimă

Exprimări poetice neașteptate, flux și reflux al imaginației poetice, stilizate, sub semnul bruiajului din suflet, de-acolo de unde începe, de fapt, poezia.
Am citit cu plăcere acest lanț de viziuni!

într-un desen de cuvinte care pare abstract, dar care pune, în ordinea evenimentelor, pe hârtie, procesul devenirii
se pornește cu acea imagine sugestivă din tabloul lul Michelangelo, fulgerul dătător de viață,
și se propune întregul parcurs, până la noul sens al verbului “a fi”, ba chiar mai mult, până la primirea creatorului în inima proprie

frumos!

judicioasă a poeziei mele. Pentru că am tendința revărsărilor ample și explicite, caut din când în când să stilizez! Uneori îmi iese, alteori...
Mulțumesc pentru prezența ta în pagină!

Tego ține de ceealaltă identitate a noastră, cea de fii ai Tatălui ceresc sau ai Universului, care operează cu energii inpalpabile și inexplicabile. Și motorul care dă dimensiune vieții și valoare ține de ceea ce numim abstract, doar așa ca să denumim cumva ceea ce iese de sub controlul și limitativul nostru suflu pământean, prea mult atașat de materie și repudiind prea ușor atributele nașterii noastre în duh divin! Iisus a spus clar și în termeni simpli care ne este identitatea: cea de „fiu al tatălui pământesc și al Tatălui ceresc”! De ce omul își desfide apartenența n-am să înțeleg niciodată!
Mulțumesc de interpretare, Tego!