Credendo vides

Maria, un poem care-ți intră-n oase pe măsură ce citești:

” nu întreba inutil
de ce nu-s aprinse felinarele
secolul se stinge încet” Mi-a plăcut mult, poate că-mi aduce aminte de Andrei Tarkovski, rămânea o prezență pură în fața faptelor, nu întreba/analiza/nu dădea răspunsuri, lăsa totul crud, exact cum se desfășura ...


”abandonul privirii cântec de clopot albastru
extazul ascunde
memoria sinucigașă
ieșea agale din valuri regurgitată
de lună prea nouă
pentru dinții de lapte ai sorții”

Felicitări!
:)

Maria Elena Chindea este o poetă care scrie o poezie confesivă cu subtext protestatar de o mare valoare, deoarece în imaginarul poetic și diversitatea trăirilor disforice, conform "categoriilor negative" depistate de către criticul și teoreticianul literar Hugo Friedrich într-o lirică modernistă veritabilă, avansată se strecoară subtil în permanență și un subtext protestatar stenic.

Încă din incipitul poemului constatăm regretarea neaprinderii felinarelor, în condițiile camuflajului nocturn din România prin 1916-1918, dar și a absorbirii întregii forțe economice românești pentru mașina de război a lui Adolf Hitler, încă de la abdicarea lui Carol al II-lea, prin ocupație nedreaptă a întregului regat (septembrie 1940 - 23 august 1944). În acest apare o idee remarcabilă, anume că atât secolul XX, trecut, cât și actualul veac XXI se sting încet cuprins de "tumori obscene" ideologice, de forțe suprastatale și interese obscure. "Venele" unor națiuni se cred "aruncătoare de cuțite" înspre altele, considerate mai slabe, ori rebele.

"Viforul" este amintit în intertextualitate cu piesa "Viforul" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, despre domnia rea a lui Ștefăniță Vodă, penultimul din dinastia Mușatinilor. Tot în strofa a doua, în care se amintește despre o revelație a vieții, este demitizat "ultimul zeu pe care l-am locuit", secvență prea lungă "de până" putând fi înlocuită de "până".

Finalul este cu adevărat o autocritică pentru toți cetățenii din țările agresoare ale veacului XXI, care în loc să vegheze la pacea lumii o subminează mereu:

"ochii noștri nu-și pot privi în față
privirea de fiară".

Un reper liric indiscutabil pentru poezia protestatară din prezent este volumul de versuri "Manifest pentru mileniul trei", editura Eminescu, 1984.