Opt milimetri

Luana! Deși sunt o hlizită ce-i enervez pe mulți cu starea mea optimistă (pe destui îi și virusez), nu sunt o optimistă de suprafață ci de curenți de mare adâncime! Cred că într-un fel zâmbește cel a cărui gleznă se-ngroapă în flori, altfel de coloratură are zâmbetul celui ce poartă iadul sub piele și-și zidește raiul. De altfel mi-am dezvăluit motto-ul viețuirii în „Garderoba pelerinului”!
Mulțumesc pentru empatie Luana și pentru prima înstelare!

Poate, și iadul de sub piele trebuie depășit, iar dacă bucuria este ocultată, este în schimb steluța prieteniei. Poate când doi necăjiți se întâlnesc *și eu sunt mai pesimistă, poetic*, azi, atunci steaua dăruită se face dublă și se întoarce înapoi.

Empatie, pentru empatie și dar, cu drag, din ambele părți. Asta am simțit... Și să domnească așadar numai zile dintre cele mai bune, cu prilejuri de împliniri.

Cu multă prietenie sinceră, cu drag,

E foarte pesimist, ce e mai sus, de fapt, dar e o stare amprentată. Este ca o urmă bine înfiptă. Poate de-asta se simte poemul, este ca urma unui bocanc trist, în zăpadă, sau cismă (în cazul acesta, feminină)... E ca mersul printr-un ținut rece, cu pasul foarte conștient și bine înfipt, iarna.

foarte probabil să fie nevoie de tot
eu cred că unele versuri ar fi să nu

“nu ai timp
să te sperii de oameni
când dimineața înfige plugul în tine
și-ntoarce brazda


neștiut păsești printre umbre
sângerezi abundent ca să-ți iasă filmul perfect
dai cep vieții ca lumina
în vene să curgă
te-mbată amăruiul alcool
umpli pocalul cu viață de 90 de grade
iar și iar
să vindeci rana gurii
aduni meticulos pietrele
să clădești închisori sau catedrale

tragi linie și constați
că la fel se ridică sufletul

îți cureți gândurile de imposibil
scanezi încă o dată credințele
până când ți se topesc ochii de împrumut
până când se
învârte nebunia din tine

cum să mai ții minte
unde-ai scuturat colbul
cui ai spălat picioarele
în iluzia obsesivă că trăiești
chiar și-n moarte
lumea se coace repetabil
sub pielea durerii

dacă nu te-ai împărtășit cu iubire
filmul se voalează
negreșit”

așa am înțeles, așa îmi place
nu este vreo ofensă

obscur e pulsul unei inimi de buzunar
la talciocul acesta
în care nu ai loc rezervat infinit

sunt tot din ce am ales
dar am pus comentariul, din greșeală, intercalat

din atributele vieții Luana, pentru mine pesimismul înseamnă abordarea destructivă a elementelor vieții! O incizie brutală, sălbatică, a ceea ce-ți definește implementarea luminii în ființa fragilă, ochiul ce te dezbracă de-armuri protectoare, câtă vreme te motivează să lupți, să te-aduni din cioburi și cangrene - înseamnă optimism de cea mai înaltă esență! Poate nu pare dar este zâmbetul cu care îmi traversez morțile și dau cu tifla celor ce-mi sapă mormântul anticipat voinței divine! E râsul ce-mi e emblemă a trecerii prin lume sfidând parametrii normali ai cărnii!Poate c-ar trebui depășite iadurile - sau poate c-ar trebui acceptate întru metamorfozare continuă! Lucrez asiduu la asta! Deocamdată cred că-s într-un concubinaj straniu! Primesc și transmut energiile - chiar de uneori mă copleșesc!
Mulțumesc de scanări și onorată de prietenie!

în pagina mea! Și o citire originală a poemului! Parțial ți-am dat dreptate cu surplusul de imagini care îngreuiau puțin poemul și nu erau neapărat necesare viziunii mele! Îți mulțumesc pentru sugestii și citirea în alt tempo!

în pustiu, Dragoș. Cine s-audă? Doar cei ce deja au mințile deschise spre o receptare mai altfel a lumii. Și „trufia” este păcatul care atrage după el surparea ființei, înecarea oricărei șanse de a-și atinge identitatea celestă, de-a-și suprapune suflul pământean peste cel divin. Asta nu înseamnă însă să tăcem - cei ce mai au glas și nu se tem!
Mulțumesc de rezonanță și înstelare!