Poezie
Stivuitorii de umbre
„Implozie de stele”
2 min lectură·
Mediu
ne sare timpul din picioare
prea largă e căputa
antecamera inimii înșiră pe sfoară pustiul
tranșeele prea dese ne strică festinul
între bordură și mlaștina privirii
luăm cu asalt cuptorul
perpelim zeloși pe toate părțile jivinele ascunse
sfârâie viziunea în noapte
dacă ne ia amprenta
ne ocolește firul de iarbă când privim siderați
golul genunii
nimic nu ne-ncape mândria
deși totu-i prea mare
esența mult prea măruntă țipă din toți rărunchii
„defrișați pădurile de hârci
care alungă somnul”
bizar ne hăcuim îngerii la grămadă
scormonim în gunoaie
ne dăm o palmă peste frunte iluminați de umbră
îndesăm tâmpla-n coroană mai bine
zdrobim sudalme în colțul buzei
prostimea asta hilară ne calcă pe bătătură
încrâncenați ordonăm universuri și galaxii fără număr
n-avem timp să gândim la ce suntem
să visăm
să iubim
doar gonim de-a lungul lat
al geniului mistuitor
strivim glezne gambe genunchi hăituiți tot ce trece
peste firul roșu deșirat de coastele noastre
războinici imberbi aruncăm anatema
profețind apocalipsa florii de păpădie și-a vântului de miază-zi
suntem setea aprig flambată în rotundul gurii
sângerează timpul din parcare
noi nicăieri
doar genunea respiră agonii de estradă
într-un târziu scăpat de secure ne găsește vremea orbilor
măcelărim cu sârg picioare de toate formele
zăvorâți în statui
ce vrajă să ne treacă drumul
oare cine știe
0162609
0
