ducem cu noi toate acestea

pietrele... și-am ști să le ascultăm, am fi (probabil) cu adevărat înțelepți!

Dnă Ottilia, expun textul dv așa cum l-aș prefera eu:


suntem umpluți ca sacii
pentru diguri
unul pe umărul celuilalt

întrebăm viața
încotro
cu acte în regulă

valului nu te poți opune
trece neomenos peste
tot tu ești vinovat

de-i stai în cale
din atâta efervescență
rămân uneori pietrele

Îmi veți răspunde dacă am fost pe aceeași "lungime de undă" cu mesajul pe care ați dorit să-l transmiteți, cred.
Citit cu plăcere!

s-a scris aproape de mare. Așa este, ne umplem cît să rezistăm vieții, doar că uneori valurile ne acoperă. Greutățile rămîn ca dovadă a trecerii, uneori nici măcar acestea. Un poem plin de înțelepciune.

onorată de prezența dumneavoastră aici.

Liviu, înțelept și comentariul tău.

Miclăuș, îmi place mai mult varianta originală :), dar mă bucur să aflu și altele.

Vă mulțumesc frumos,

Ottilia Ardeleanu

N-aș vrea să mă erijez în mare cunoscătoare a tehnicii de-a "spune" în poeme, dar cred că varianta propusă de dl. Miclăuș n-are nimic de-a face cu poeta Ottilia A. așa cum o cunosc eu. Tu ești o poetă a "sugerărilor", "crochiurilor delicate", "atingerilor" - nicidecum a "zicerilor" explicite, brutale, și vai, atât de comune! Cred că nici măcar în "cartierul" tău n-a fost cu acea propunere, m-așteptam la mai mult având în vedere că vă "cunoaște-ți de mult mai mult timp. Eu nu sunt aici decât de 3 luni și totuși...
Spui:" Ne umplem ca niște saci pentru un dig de rezistență" - interesantă, sugestivă și mare parte și adevărată vedere în infraroșu a "definiției" vieții. Și tocmai în asta constă "tragismul" parcurgerii pământene! Că noi vrem să opunem "rezistență" oceanului vieții în loc să-nvățăm să dansăm cu valurile vieții, în ritmul lor, să fim curgători! "Unul pe umerii celuilalt" - așa este din păcate, în loc să fim îmbrățișați în hora vieții bucurându-ne de miracolul ei, ne cățărăm unul peste celălalt-în consecință cei de dedesubpt sunt cei sacrificați, striviți, înnecați... "Trece peste tine neomenos" - este singurul lucru neadevărat: el nu este nici bun nici rău, este val și face doar ceea ce-i este hărăzit, nimic mai mult sau mai puțin! Noi oamenii, ca ființe infinite, trebuie să accedem la potențele noastre superioare! "Uneori pietrele", cred că semnificația "veșniciei pământene" și- densității (consistenței) bogățiilor pe care le acumulăm de-a lungul parcurgerii! O radiografie a vieții așa cum nu ar trebui să ne-o facem! Cu drag, Maria
P.S. Vezi și în urmă! Am lăsat semn cu întârziere...

Cu drag; maria

"ducem cu noi toate acestea"!

mulțumesc, din nou, pentru prezența ta constantă în această pagină.