Niciodată nu spune unei zile că e ordinară

Mă grăbesc să las și eu un semn, înainte de-a posta atât de târziu încât nimeni nu mai citește. De ce să nu citesc poezii mai vechi și să las semn (așa cum am făcut neobservat de-atâtea ori) de trecere sau de observație.
"Lumea" "ca o ceremonie" așa cum (sadomasochiști cum suntem) nu reușim decât în clipe de grație să ne-nsumăm.Altfel, "păsări cu gâtul frânt" descoasem cum ne pricepem "perna lumii" să-i redăm aripile, zborurile să-i mântuiască împâclirile. Neașteptate volutele tale prin iarnă și forările în sinele de humă și de lumină, o cale a identificărilor cel puțin originală. "O funie cu sentimente" și "un clește de ghiață" ar putea forma deasupra patinoarului puntea spre o nouă cunoaștere care să ne-mbogățească! Asta până când ochii noștri vor "imortaliza" "ceremonia" întoarcerii Acasă cu o lume perfectă pe umăr și-n privire! Și întradevăr ai dreptate cu rugămintea "niciodată nu spune unei zile că e ordinară"- pentru că niciodată nu trăim în afara miracolului. Doar se-ntâmplă ca ochii noștri să nu-l vadă mereu!
Cu drag, Maria
P.S. Verifică și în urmă.

de ce nu la primul antrenament? sedinta de antrenament e si tehnic, si, din cauza acestui fapt, hilar, in context. mai exact precizia expresiei, plus haina ei de cliseu (pe care orice expresie de genul o mbraca).

te ai intrebat vreodata ce ar iesi dintr un text ca asta daca i ai da cateva palme? cum s ar rosi si ce privire clara ar capata?

pentru semne, doamnelor.

Maria, e bine că ai văzut și o parte pozitivă a lucrurilor. întotdeauna există bine și rău. în fiecare lucru, în fiecare om.

Mădălina, în text nu este nimic de râs. nici măcar acel clișeu de care spui ori din cauza lui.