Maria Elena Chindea

față de niște manifestări care ies din sfera bunului simț și lezează libertatea omului, libertatea creatoare a spiritului său - este o chestiune de alegere. Cum vrei să mergi prin viață, în postură verticală sau în patru labe precum o primată! Eu am ales postura verticală - și cu orice risc tot în picioare voi muri! Ce aleg alții - îi privește doar pe ei!

în pustiu, Dragoș. Cine s-audă? Doar cei ce deja au mințile deschise spre o receptare mai altfel a lumii. Și „trufia” este păcatul care atrage după el surparea ființei, înecarea oricărei șanse de a-și atinge identitatea celestă, de-a-și suprapune suflul pământean peste cel divin. Asta nu înseamnă însă să tăcem - cei ce mai au glas și nu se tem!
Mulțumesc de rezonanță și înstelare!

florile de cireș, nu-i așa Mărie! Mulțumesc că mi-ai fost parteneră în dialogul cu ele, Mărie, și că le-ai înstelat! Pe lângă că sunt superbe, au și o simbolistică variată și ofertantă și inimii și intelectului!.

cu tine, cu semenul tău, cu întreaga viere, ale cărei amprente ocultate le purtăm cu și în noi până când conștientizăm ce suntem, ca parte și întreg concomitent! Prezentul continuu pe care-l eludăm de-atâtea ori, ne așează în centrul ființei noastre, unindu-ne devenirile!
Superbă viziune, turnată în minunate tablouri, chiar e de recomandat poema!

spui tu Luana, eu însă te-aș contrazice puțin în ceea ce privește „sărăcia”! Câtă vreme ai visul și curajul de-a experimenta stări, spații și forme energetice diverse, nici nu ai cum (și dacă-ai vrea) să fii săracă. Pentru că ai multiversuri de gustat, pipăit, locuit. Și mai ai plantația africană, Dunărea, castelele, podurile - astea doar la o trecere în revistă fugară a „proprietăților”! :) Așa că nu prea pricep io cum îi cu „sărăcia” asta - da pricep foarte bine cât ești de bogată!
Spor la strângerea comorilor - chiar de-s înfășurate în lacrimi duioase! o plusvaloare consistentă!

atenționarea ta Valeriu. De la micro-grupuri la macro-grupuri (familii, grupuri profesionale, țări, continente) există o frenezie a urii manifestate în diverse forme: de la exterminarea fizică, hăituire, suprimarea tuturor drepturilor sau ucidere spirituală. Pentru că toți cei ce au niște pârghii ale puterii, oricât de mici, vor să controleze totul, să supună, să bage pumnul în gură oricui nu se supune modului lui de a se raporta la viață, oricui îndrăznește să-și afirme dreptul „de a nu fi de acord” cu o opinie sau un adevăr promulgat ca ADEVĂR ABSOLUT! Toți se consideră Dumnezei dar eliberează doar fiara din ei. Toți uită că Dumnezeu e iubire, iertare, compasiune pentru cel mai puțin înzestrat. Toți uită că nu avem nimic în această dimensiune, totul ne este împrumutat, și dacă talanții ce ne sunt dați nu-i înmulțim și nu-i folosim ca lumină ci doar ca să distrugem - de fapt pe noi ne distrugem. Și, din păcate, nu mai există nici un mediu, nici măcar cel al Frumosului, în care fiara să nu umble liberă, gata să sară la jugulară. Pentru a ierta, trebuie să conștientizezi că ești pe un drum greșit, să ai măcar un ochi deschis. Trufia puterii orbește.
Dar mare e puterea divină, oricând poate avea loc un seism interior care să-ți reașeze straturile inteligenței și-ale afectelor. Sunt optimistă!

că tot ceea ce, chipurile, „închipuie” oamenii, de fapt sunt realități paralele în care am respirat sau respirăm concomitent. Cred că numai modalitățile diferite de percepție și locuirea într-un timp cu alte dimensiuni ne face să spunem: imaginație, închipuiri.... O profesoară a mea de Reiki, spunea că avem posibilitatea de-a experimenta de-a lungul unei vieți pământene 8 individualități (deci 8 lumi paralele) - și înclin s-o cred (cu tot mentalul meu analitic și critic) având în vedere că în adolescență mie mi s-a schimbat complet structura intelectului. De la o structură realistă - bazată pe matematică, chimie, fizică... am trecut la structura umanistă. Deci la opus! Cum pot să nu cred în această teorie - când am trăit această schimbare drastică a personalității... Și așa, de la o zi la alta. Poți să crezi că în clasa a-7-a o compunere a mea (elevă premiantă) despre toamnă de exemplu avea 3 rânduri??? :)
Deci da, cred că suntem (având în calcul timpul circular) tot ce vrem, sirenă, piatră, aer, supernovă... orice și-n orice formă energetică......
Și cum poți defini „REALUL” - doar ca materie palpabilă (care face parte din efemer) când avem și identitatea (spusă de fratele Iisus) de fii ai Tatălui Ceresc, adică ai infinitului? Cu „realitatea” Lui (și a noastră totodată) ce facem? O repudiem că suntem prea orbi și încăpățânați s-o acceptăm? Păi tocmai de aceea Iisus putea face atâtea și noi nimic nu putem. Avem în rucsac atâtea puteri - și le lăsăm să se mumifice! Suntem Lumină - dar vedem doar umbra!
Eu sunt curioasă și-mi pun ochi de Argus. Cine vrea să-și bage ochii în buzunar, n-are decât. Are Liberul Arbitru de la Tătuca. Eu știu că Energia merge acolo unde merge intenția.
Spor la scris, Luana!

femeia ce tocește opinci de fier în pelerinajele ei spirituale. Indiferent de unde pleacă în periplul ei trebuie să facă investiția de energie și afecte pentru a evolua! Și o face cu determinarea femeii care are în genă creația!
Mulțumesc de scanare, Dragoș!

nu lua în seamă. Chestia cu inversiunile și acel zis „contorsionism”ți-am semnalat și eu, până am înțeles că face parte cumva din stilul tău. Și, fără să vreau să fac vreo comparație, Arghezi are niște fracționări de limbă și contorsionisme cum n-am mai întâlnit la nimeni altcineva din poeții lumii. Și Arghezi se învață la școală. Se fac chiar analize sintactico-morfologice pe astfel de contorsionisme ale lui, și fără să fie urecheat de elita literară. Poate să ne placă sau nu astfel de curgeri literare, e irelevant pentru proba timpului la care este supusă opera oricui. Totul este să fim onești față de spiritul propriu. Scrie așa cum simți tu, cum îți dictează Dumnezeul din tine! Nu cred că Arghezi sau alți mari poeți de pretutindeni au cerut voie cuiva cum să-și exprime emoțiile și viziunile.
Restul, zise fratele Eminu, „ce e val ca valul trece”...
Spor!

respiră esența lui cea pură la altitudine. Acolo unde plămânii își dilată atomii de oxigen până te duc pe granița dintre dimensiuni! La arderea cea mai puternică - frigul cosmic schimbă jaloanele raportării la existență. Sunt fațetele aceleiași monede ale cunoașterii - neperisabile, supuse altor legi decât cele ale limitativei dimensiuni efemere - a cărei vibrație suntem chemați să o ridicăm, fiecare după putințe...
Orice naștere vine la pachet cu dureri, suferințe și mizerii de tot felul - dar miracolul nașterii acoperă cu strălucire totul! Taina ce nu poate fi distrusă nicicând! Și revolta, fie că e un fluviu de suprafață sau în curenți de mare adâncime, este motorul evoluției. Câtă vreme va exista omul, indiferent de societatea căreia se subjugă - va exista și revolta! Eu votez pentru revoltă!

această imagine: „genunchii au a rugăciunii formă”. Și dacă restul nu ar avea nici o valoare, ceea ce nu e cazul, măcar pentru această imagine e de luat în seamă sonetul! Spor la scris, Ștefan!

imaginea „Peșterile își deschid ochii cărnii/ Spre a privi prin lucarne”, între destul de multe tușe stângace sau uzate, este foarte bună. Pieptănată puțin nu ar fi chiar rea poezia.
Spor la lucru.

Ștefan! Nici tu nu prea îmbraci cămășile convenționalului și de vrei și de nu vrei. Fiecare suntem ce suntem, indiferent de acceptul sau nu al celorlalți!
Misterul și frumusețea vieții stă în diversitate - nu în asemănarea până la suprapunere!

dintre două locuiri, a efemerului și-a infinitului, cumva probate concomitent, pardesiile noastre de lumină brodate cu muzică celestă!
Bun și adevărat poem, Irina!

am simțit revoltele și zavistiile mamei, bunicii, ale tale, ale mele... care suntem pești (simbolul credinței) dar înotăm printre viermi în ape aer ziduri......

„pardoxal” nu PARADOXAL?

Anișoara! E atât de ușor să lăsăm să ne-acopere umori fără importanță și să uităm ce contează cu adevărat pentru noi ca spirite evoluate „crescute oleacă de la călcâiul broaștei”!
Mulțumesc de semnul lăsat!

Ștefan de empatie. Pentru mine metafora trăirii este foarte importantă, să luminezi locul respirării tale atât cât poți, de te aprobă sau nu alții, are alte resorturi în spate!
Mulțumesc!

toți cei ce privesc fie și o secundă după perdeaua iluziei: că Dumnezeu nu a făcut doi fulgi de nea la fel în univers, necum doi oameni care au o structură energetică de-un milion de ori mai complexă decât fulgul de nea. Mi se pare (e doar o părere personală) că e mai mult decât hazardată pornirea unora de-a îndesa în niște tipare modul de revărsare al spiritului creator al cuiva. Observ că „Patul lui Procust” e la mare cinste în aceste vremuri - nu contează învățătura antichității care a taxat dur conceptul. Deci poetul A copie poetul Z pentru că a abordat aproximativ același subiect. Stupid! Marile universități ale planetei care se ocupă cu fel de fel de statistici au concluzionat că nu există decât vreo 14 subiecte diferite pe marginile cărora se pot broda opere literare și nu numai. Că fiecare operă e o mixtură în proporții sensibil diferite, în care se amestecă personalitatea și experiența fiecăruia, e altă poveste. De-aceea se scrie „original” de mii de ani. Că un cititor sau altul, de bună credință sau nu, poate asemui opera ta cu ceva ce a mai citit el, se prea poate, dar doar în măsura în care gesturile unui om se aseamănă cu gesturile altor semeni; încărcătura energetică din spate dă valoare originală fiecăruia. Și aceea nu poate fi copiată. Și cum creația umană are și o componentă celestă - pe cine copiem? Pe Dumnezeu? Din păcate, observ o scădere a capacității de-a ne bucura de frumosul din ceea ce vine spre noi în forme ce ne sunt sau nu cunoscute, dar ne scăldăm voluptos în a distruge tot ce nu corespunde perceptelor noastre.
Florentin, fiecare din noi avem gările noastre, despărțirile și plecările noastre, în ce fel ne traversează „iubirile de fum” și impactul pe care-l au asupra noastră, e taina existenței noastre, pe care o înfășurăm în cuvinte după pricepere și inspirație divină! Singura datorie e față de cel ce ne-a dat picul de har - restul ce se pretind a fi nu-ș ce somități, păreri, păreri și fum.
Deci scrie așa cum simți, cum ești tu, fii loial spiritului și sufletului tău.

poate fi clipa sau eternitatea în care învelim respirația și ochiul. Orice poate împietri sau lumina taina ce ne răsfoiește suflul!
Când mai apare și dragonul telefon, poveștile pot lua o turnură surprinzătoare!
Plaja-i infinită. Îmi place deschiderea poemului, Simion!