Cristalele apei...

„pardoxal” nu PARADOXAL?

am simțit revoltele și zavistiile mamei, bunicii, ale tale, ale mele... care suntem pești (simbolul credinței) dar înotăm printre viermi în ape aer ziduri......

Am modificat... Mulțumesc Maria, chiar m-am gândit un pic după ce am scris poezia, că e ca după stilul tău (și al meu, dacă cumva scriu foarte complex).

Așa e, omul câteodată este în apă, unde sunt tot felul de lighioane invidioase, pe binele omului, și atunci desigur suntem pești și înotăm și ieșim din margine, până unde se întinde Castelul de Cristal al Peștelui cu trident...

Mă gândesc că sirenele sunt reale, pe undeva, pe un string. Poate, sufletele noastre sunt pești cu coadă, în vreo lume, și asta face reale și castelele de topaz sau de cristal, de mărgean... Lumea poate fi, în mod real, foarte complexă, numai nu știm noi. Poate, de aceea se fac acele fotografii, publicizate câteodată, cu sirenele... Ele POT fi reale, cred.

că tot ceea ce, chipurile, „închipuie” oamenii, de fapt sunt realități paralele în care am respirat sau respirăm concomitent. Cred că numai modalitățile diferite de percepție și locuirea într-un timp cu alte dimensiuni ne face să spunem: imaginație, închipuiri.... O profesoară a mea de Reiki, spunea că avem posibilitatea de-a experimenta de-a lungul unei vieți pământene 8 individualități (deci 8 lumi paralele) - și înclin s-o cred (cu tot mentalul meu analitic și critic) având în vedere că în adolescență mie mi s-a schimbat complet structura intelectului. De la o structură realistă - bazată pe matematică, chimie, fizică... am trecut la structura umanistă. Deci la opus! Cum pot să nu cred în această teorie - când am trăit această schimbare drastică a personalității... Și așa, de la o zi la alta. Poți să crezi că în clasa a-7-a o compunere a mea (elevă premiantă) despre toamnă de exemplu avea 3 rânduri??? :)
Deci da, cred că suntem (având în calcul timpul circular) tot ce vrem, sirenă, piatră, aer, supernovă... orice și-n orice formă energetică......
Și cum poți defini „REALUL” - doar ca materie palpabilă (care face parte din efemer) când avem și identitatea (spusă de fratele Iisus) de fii ai Tatălui Ceresc, adică ai infinitului? Cu „realitatea” Lui (și a noastră totodată) ce facem? O repudiem că suntem prea orbi și încăpățânați s-o acceptăm? Păi tocmai de aceea Iisus putea face atâtea și noi nimic nu putem. Avem în rucsac atâtea puteri - și le lăsăm să se mumifice! Suntem Lumină - dar vedem doar umbra!
Eu sunt curioasă și-mi pun ochi de Argus. Cine vrea să-și bage ochii în buzunar, n-are decât. Are Liberul Arbitru de la Tătuca. Eu știu că Energia merge acolo unde merge intenția.
Spor la scris, Luana!

Mulțumesc, Maria!!!!