cea mai grea parte

un adevar din zona psihanalizei transpus in poezie. imbratisarea din contextul poeziei de aici (cu tot cu greutatea subliniata bine) m-a dus cu gandul la imbratisarea in piatra din sarutul. imbratisarea ca un sarut vazut ca o vindecare. placute versuri. merita, zic, reco.

cu tine, cu semenul tău, cu întreaga viere, ale cărei amprente ocultate le purtăm cu și în noi până când conștientizăm ce suntem, ca parte și întreg concomitent! Prezentul continuu pe care-l eludăm de-atâtea ori, ne așează în centrul ființei noastre, unindu-ne devenirile!
Superbă viziune, turnată în minunate tablouri, chiar e de recomandat poema!

mulțumesc pentru descifrarea mesajului în spiritul psihanalizei, aici și ca tehnică terapeutică exersată cu bune rezultate de autoare. :)
Să ne citim cu bine, mă bucură mult semnul de empatie!

Mulțumesc, draga mea. Da, atingerea, îmbrățișarea sunt nevoi universale, instrumente vindecătoare ale trupului și sufletului. Când ești singur însă, te descurci cum poți, îți împletești mâna stângă cu cea dreaptă și încerci să îi amintești corpului și creierului tău că este iubit și în siguranță... și odată învățată ”această parte”, nimic nu te mai poate doborî.
Te îmbrățișez, Maria, mulțumesc încă o dată pentru semnul tău, recomandată sau nu, bucuria mea e să am aproape oameni ca voi!