Umbra

"un om vertical gata să care poverile celor mulți" - generos program al respirației terestre. Dar dăunător legilor iubirii și-ale evoluției. Exemplul lui Iisus este concludent-El și-a purtat singur crucea! Cine ne dă nouă dreptul să împiedicăm (dintr-o iubire prost înțeleasă) oamenii să învețe să iubească desăvârșit, să fie desăvârșiți? Este ca și cum i-am face toate lecțiile la școală copilului nostru, fiind și mândri că l-am "ajutat". Cum? Să devină un handicapat! "Fug după fiecare și le răvășesc sufletul"! Asta e bine, foarte bine, ne ferește de împietrire. Dacă n-ar fi arta, care să ne mai "răvășească sufletul" am trăi într-o lume catatonică! Pentru că, din păcate, ai mare dreptate, suntem atât de răi și de suspicioși, încât trebuie să trăim în cazemate ca să nu ne distrugem unul pe celălalt! Un poem trist al căutărilor identitare, poate și al reflexiei perechii în sinele tău! Un poem transparent ca o lacrimă pe obrazul umanității!
Cu drag, Maria!

ce cuvinte frumoase, sper sa le si merit!
Pana la urma toti oamenii au drumul lor si, asa cum spuneai si tu, crucea lor.
Ma bucur ca poezia aceasta ti-a transmis toate aceste stari :)
Zi senina si un gand bun!