Maria Elena Chindea

ai adus-o în casa ta goală ca pe-un trofeu omnipotent un singur lucru n-ai putut învăța că poți pune pasărea în colivie niciodată zborul

nu întreba inutil de ce nu-s aprinse felinarele secolul se stinge încet zdrumicat în tumori obscene venele sunt aruncătoare de cuțite titrate de orizonturi cutremurul înghețat al

de când deschidea dimineața mama mea privea doar pământul nu cred că știa că există și cerul îi spăla în roua inimii anotimpurile aride mărșăluia prin liniștea lui rănită să dea binețe la

mâinile tale mamă s-au transformat în ploaie până la uitarea ochilor au săpat grăuntele de nisip pe diagonala așteptării în toate nuanțele gândul de a avea aderență perfectă la axa trăirii a

zarurile nu ți-au fost favorabile mamă poate întâmplarea ți-a fracturat spațiul sau zeii n-am s-o știu niciodată alfabetul a putrezit în gurile noastre înainte de-a se-nchega în cuvinte în

aștept și azi să cobori dintre stele învelită în ploaie până la umerii credinței ți-ai purtat setea ca o pedeapsă în brazda palmei secată de robia bărbatului cămășii de borangic a timpului

ochii tăi sunt un pântec mamă rana nu are culoare străduind mereu să mă nască fără pleoapă cresc precum o buruiană sub ceruri înghețate așteptarea și-a creat propria marcă-nstelată lutul

nu fi trist doctore azi iarăși fac transplant de retină pupila destinului schimbă filtrul oglindește anii candorii sub licență stelară irevocabilă semnez cartea științei de-a fi mă

arcadia vibrează ca o ispită uzată la încheietura credinței inima salahorul de serviciu își dă rezidențiatul în păcat

dincolo de sticlă mă trăiesc prea dură este raționalizarea privirii în rana prezentului mâinilor le este beznă când mă-nalță tristețea nu bănuiam cât de tare poate să ardă speranța goniți

n-am să spun „un munte al măslinilor caut” pentru că nu caut doar floarea ce-și trage-n petală hipnoza perfectă încă n-a reușit să-mi ocupe jumătatea cea bună de ochi și nară fecundă nava

în praf de inimi gogoașa sorții tăvălesc romantic incurabil de un corn de lună ascut dinte să nu mă-nghețe timpul zurlie iadu-n piele vărs stuchesc un pui de muscă trag munții de urechi

orașul fierbe în oase golgota mă lasă între etaje mâini spânzurate de lucruri scapă destinul prin stigmate răstignirea intră în insolvență printre gratii un fluierat sfidător lasă dâră

giratoriu mă respiră ziua îi fac rondul rănii de-a fi până adoarme prinde coajă de imunitate cer de zăpadă inima se poartă pe sens interzis înfășurată până la frunte în

pe raft de genune îmi așez timpul fără identitate am încetat să mai număr viețile în care nu te-am găsit ochiul focului a cules mesajul din rana zilei multiplicate frate „dacă nu poți

s-atingi acordul grav al focului prea orb ți-e spiritul mi-ai reproșat cu întârziere de-o viață în timp ce-ți schimbai calm lentila de-ntuneric și-ncercai să uiți cât de ușor ghilotinai

iată un om trece prin cordul tău e grăbit nu se oprește să cerceteze minunea că ești încrâncenat vrea să ia prizonier orizontul sângele îl decantează timpul nu rămâne spășit în

voi fi intactă iubite în glaciațiune țurțurii îmi vor înțepa timpul din venele tale înghețate în calota polară flăcări pulsează aritmii angelice soarelui vom dezgropa inima

coaste de ger voluptate diurnă în coapsa magiei ispită și mântuire cu ochi de clepsidră în pântec o lună în creștere mareele vieții i se supun și-o lacrimă soarbe deșertul fără preaviz

esența nu poate fi atinsă cu palmă gloduroasă „ai grijă la ispita mersului prin valea umbrei” blajin spunea bunica privind la focul din vatră molcom fierbea mămăliga și-n aburii copilăriei