Poezie
Incandescență
Corăbierii de lumină
1 min lectură·
Mediu
s-atingi acordul grav al focului
prea orb ți-e spiritul
mi-ai reproșat cu întârziere de-o viață
în timp ce-ți schimbai calm lentila de-ntuneric
și-ncercai să uiți cât de ușor ghilotinai
visele din oameni
tată
privirea fără centru de greutate mâna plină de pietre
priveam siderată cum defrișai lacom
puieții arborilor vieții
plecată din mine săpam în carne trotuare pe care
doar picioarele statuilor făceau
aderență perfectă
prea treaz să țip în beznă revolte incolore
în fiecare zi smulgeam ancore morții
infuzia cu poduri din mine
cruzimea necesară
toate atingerile tale căpătau miros de legendă
și-mi recuperau vederea din rană
cad ziduri peste ziduri răsar izvoare din ruine
plătesc acum tribut cinstit durerii
când mi-l cere
tată
puterea de-a înroși deșertul din oase
n-o primește oricine
ca pe cuminecătură înghit fructele focului
văd prea bine
acum
țesătura magiei
constant m-ai scos din cuptoare cu imunitatea crescută
pâine răscoaptă pentru toate gurile
incandescența sângelui
este darul de taină de la tine tată
stelele noastre își vor uni cândva tăcerile
mâini deghizate în păsări
fac mudra iertării
042035
0
subtitlul e foarte frumos.
legătura cu tatăl este ca o pecete!