Rută deviată

Un poem cu aer filosofic, care îmi amintește de Borges. Se simte aici o preocupare minuțioasă pentru construirea imaginilor cât mai sofisticate, o nevoie de a se demonstra cultul paradoxal al gândirii filosofice, însă lipsesc două lucuri esențiale: continuitatea ideatică și fiorul liric. Iar pe acestea le-am remarcat în alte poeme ale poetei, deci se poate. Este foarte greu să rămâi la sfârșit cu o idee de ansamblu, chiar dacă aceasta este sugerată de titlu. Ce-i drept, se pot extrage câteva aforisme valoroase din text: Somnul e anestezicul timpului, Plutirea e necesară ca pâinea, Neînmulțită în rădăcina cuvântului, hrana doar amăgește etc. Ceea ce este îmbucurător!

până dincolo, dacă privim cu atenție, ne vedem chipul reflectat
ar fi un popas bun, înainte să fie deviată ruta

fiecare strofă se leagă de titlu, în particular
sunt ca inelele lui saturn, gravitează în jurul aceluiași punct de atracție, titlul

dacă ar fi să aleg una, aș prinde în ramă această zicere:

“nu vreau
să-mi donez suferința
ca pe-o catrință prea strâmtă”
că nici El nu și-a lăsat crucea
să i-o care altul…

prin comentariul dvs. îmi demonstrați că poemul și-a îndeplinit menirea! Exact asta am vrut să arăt, mersul ambiguu al omului prin viață, că nu suntem consecvenți, că jucăm la două capete, cum se spune! Terențiu spunea „că-i om și nimic din ce-i omenesc nu-i e străin”. Să fie dimensiunea de vină, nu știu. Dar niciunul nu ne manifestăm liniar, Nici unul nu este perfect bun sau rău, chiar de majoritatea manifestă o preponderență spre una sau cealaltă. Mă consider un om puternic, dar asta nu înseamnă că n-am momente de prăbușire, când nu vreau decât să evadez din tot ceea ce numesc generic „eul” meu, să uit cine sunt și ce manifest - să exist doar ca o masă amorfă care doar respiră, deconectată de la tot mecanismul uriaș și miraculos care se co-creează continuu, materia conștientă de ea însăși.
Dacă n-am reușit să dau certitudinea portretistică ca ceva deliberat, ci doar ca o stângăcie de compoziție, înseamnă că poemul este slăbuț. Că e loc de mai bine - asta-i sigur. Și e valabil pentru orice poet și poem scris vreodată. Suntem în continuă mișcare și transformare cu toții!
Mulțumesc mult pentru comentariu analiză și observații!
Dacă n-am reușit

Dacă n-am reușit să dau certitudinea portretistică ca ceva deliberat, ci doar ca o stângăcie de compoziție, înseamnă că poemul este slăbuț. Că e loc de mai bine - asta-i sigur. Și e valabil pentru orice poet și poem scris vreodată. Suntem în continuă mișcare și transformare cu toții!
Mulțumesc mult pentru comentariu analiză și observații!

Stimată doamnă, Einstein spunea foarte bine că menirea omului este de a servi, nu de a stăpâni. Dv. îmi serviţi un poem, dar nu îmi puteţi stăpâni emoţia, reacţiile. Părerea mea este că nu trebuie să vă explicaţi poemul, numai de el depinde dacă şi-a îndeplinit menirea esenţială, de a servi interesului emoţional al cititorului. Oricum, mi-a făcut plăcere şi vă felicit pentru sinceritate!

menirea pe acest pământ, chiar dacă unii n-o verbalizăm coerent Tego, dar sunt convinsă că (în funcție de personalitatea fiecăruia, ne-am revoltat de greutatea crucii și-am aruncat-o cât colo, ne-am jăluit și victimizat deși decodasem resorturile de culise ale suferințelor și testelor la care ne supune viața. Cred că de ni s-ar face o diagramă exactă a manifestărilor noastre numai în decursul unei zile - ne-am lua cu mâinile de cap privind rezultatul. Am vedea câte personalități schimbăm, de la erou până la cel din urmă laș, de la bunătate și generozitate celestă până la răutate pură - pe toate le experimentăm. Numai că nu toți avem curajul să ne privim în oglindă onest și să mai și recunoaștem că mai dăm și cu bâta în baltă, spectaculos! Fratele Iisus a avut un moment de slăbiciune în care a rugat să fie absolvit de paharul suferinței, noi, mai pieptoși, ne temem și de bucurie, de fericire, de parcă nu ni se cuvine ca fii ai luminii ce suntem. Am vedea ce maeștrii suntem la schimbat ruta, deși fiecare din noi ne vedem frumoși, buni, puternici. Că avem un fir (conștientizat sau nu) care ne ajută să nu ne pierdem de tot direcția, asta da - dar o și luăm prin bălării uneori cu mult entuziasm!:) Noroc cu îngerul protector că se mai țipurește la noi sau ne urechează să schimbăm bulevardul sau direcția că ne disipăm ființa de lumină!
Mă bucur că tu ai perceput ideea centrală, pe care dl. Caragea nu a văzut-o!
Mulțumesc de citire, analiză și empatie!

niște concepte stări, emoții, nu înseamnă a explica un poem, ci a împărtăși cu alți slujitori ai condeiului percepții, ideii, universuri ce iau naștere în bobul de rouă! Eu mărturisesc că citesc comentarii cu aceeași plăcere cu care las o poezie să mă impregneze!Poezia e un portal, fiecare cititor construiește ceva pornind de la o imagine sau idee a mea care i-a plăcut sau la enervat. Iar imaginea de ansamblu s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu ceea ce a intenționat poetul. E fascinant să urmărești meandrele unui cuvânt, care poate să-și schimbe semnificațiile în moduri nebănuite. Sunt câțiva comentatori pe care îi urmăresc pentru că-s senzaționali cum interpretează ei o metaforă, un concept. Pentru mine în asta constă forța unui saite, că putem să pătrundem în lumea conceptuală și imagistică a altora. Altfel, am posta poezii ca la gazeta de perete - și cred că nimeni n-ar avea nici un fel de satisfacție. Și cu rare excepții când poeții au profesii sau studii de specialitate în literatură, marea majoritate sunt amatori care pictează în metafore idei și concepte și-s dornici să împărtășească cu alții viziuni și revelații! Și de ce să n-o facă și prin comuri, nu numai prin poeme! Cuvântul este lumină indiferent prin ce ajunge la tine! Fratele nostru cred că n-a scris poezie și totuși cuvântul lui produce în continuare reverberații!...

Da, știu despre ce vorbiți, e fain feedback-ul, mai ales când vine din partea cuiva care încearcă să descopere mesajul textului și are și darul unei exprimări fascinante. Despre explicarea propriului text, am auzit și eu de la poeții mai bătrâni că nu e bine să o faci, fiindcă e de datoria cititorilor să descopere ceea ce vrea să zică autorul. Probabil că unor autori le lipsește răbdarea, voind să vadă cât mai repede dacă textul a fost înțeles, ceea ce este, oarecum, justificabil. Atelierele literare oferă un feedback mult mai rapid, chiar dacă nu e la nivelul unor cronici literare serioase. Dar este ok și atât. Numai de bine!