Luna crește pe cerul străin
umbrele morții mă pasc alintate
în universul alb
abia tresar un zgomot de fulg,
haite de lupi aleargă flămânde
urmele pașilor sunt încă vizibile,
străbat cărările
Curg râuri de cascade
pe fața munților de argint
de atâta strălucire
se țin rocile de mâini,
lumina cu aripile desfăcute
din flaut cântă fermecată,
perdelele naturii
în pumnul meu se
Răsare noiembrie tăcută cu ramurile brumei desfăcute
pământul jilav toarce-n așteptare
zăpada fermecată ce curge din poveste
acoperind culoarea frunzei plină de speranțe.
Împrăștie o ceață
Cărările străbat prin viscolul
care acoperă strălucirea anotimpului
hilar de vreme mâncată de un timp
nervos făr\' de milă,
curioasă prind aripi astrale
să curgă poveste,
visele le împletesc cu
îmi tremură mâna când vreau să-ți scriu,
cuvintele îngheață gândurile
ce-mi apasă liniștea amară,
insist să mă auzi
când vocea mi-i tăcută ca o toamnă,
se duc cuvintele aiurea
nu înțelegi
Îmi șterg lacrimile printre nori
mă încurc de-a mea poveste
fără vise ar fi ușor.
Þinutul toamnei străbat flămând
rătăcesc calea tremurând
fără tine ar fi cumplit.
Frunzele ard
Răsar gânduri ca visele nopții
ce-mi strâng culoarea din obraji
unde mă îndeamnă să fiu falsă
prin câmpul golit de povesti.
Întind, ramnific trena toamnei
cu foșnetul frunzelor reci,
culeg
Îmi tremură aripile prin noapte
deasupra întunericului greu mă zbat,
umbrele sunt găuri de durere,
cerul mă strânge în al său ceas.
Văd chipul morții ce-mi zâmbește
într-un apus de mult
Te țin de mână speriată
cu gândul rătăcit în stele,
te port șăgalnic după ele,
dar tu le șlefuiești tăcere.
Întunecime de ocean mă cheamă,
mă risipesc de nori, alunec în tăcere,
sărut
Se întunecă zarea,
marea aruncă cu valuri
răsar stânci de zăpadă
formează o insulă albă.
Se prind nori cu stele,
dansează îngeri cu ele,
marea albastră vibrează
de cântecul dulcii
E curcubeul strâns,
de lacrimile tale
lumina dulce a apus.
Mă ascund,
cuvinte grele infrunt,
trupul adoarme,
plutește într-un cerc de lux,
sufletul aleargă
prin valul mării negre
nisipul îl
Îmi scald privirea în poveștile cu flori
iar mușețelul mi-l apropii
să-mi țină trena de culori.
Culeg din rouă frumusețea verii
mă îmbăt zâmbind sorbind din ea
cu picăturile de soare
îmi
Pentru atunci când lacrimile nu vor mai curge,
pentru atunci când inima nu va mai bate
voi fi un zbor cutremurat de stele,
voi fi pământ amestecat și ninge
pe fruntea mea albită de
Sărut cerul, mă iartă iubirea
că umblu desculță prin iarbă,
sărut lumina din stele
lacrimile tale ce curg din ele.
Dar lacrimile mele, izvor de furtună
mă apasă, greul mă ceartă
că nu sunt
Te iubesc ca pe o narcisă sfântă
tremurul mânii prin rouă
caută căldură prin frunze
rătăcite de atâta furtună.
Te iubesc cum iubește natura
curcubeul luminii divine
curge pictată de
O lună sclipitoare cu plete albe vrăjitoare,
drumuri zăvorâte adânci purtătoare de lacrimi
mă poartă spre castele de foc, de culoare,
amenințată de întuneric sunt plină de patimi.
Pe lacul
Sunt aici, rătăcesc
imagini de rouă iubesc,
cald, senin mă scurg,
alunec prin raze, mă înfrupt
tăria luminii o sărut.
Adânc mă strecor
cu aripile care dor,
sunt munții pictați în
Valuri argintii mă poartă
în disperare adâncă mă scufund,
prind cercuri dulci de apă
încă mai vreau să respir.
Mă undui în neștire
sunt călător de stea,
delfinii îmi poartă dorul
sunt o
Plânge timpul după tine,
lumina care nu mai vine,
prin atmosferă alunecă steluțe,
pe străzi aglomerate nevazute
caut cu privirea care-mi rătăcește
dincolo de mine se oprește.
Plânge timpul
Azi e întuneric și frig,
secundele ard, se sting,
pădurea răsare, emoțiile plâng
izvoarele pure ce ning
amarnic trupuri de pelin,
priveliștea verde un punct de venin
ce-mi plânge pe umar
ca o
Te caut gol prin umbre gânduri,
copacii-s despletiți de întunecare,
crengi bătute de vânt cu soare
zac la pământ printre țurțuri.
Furtuna se abate pe câmpuri
disperată de atâta
Floare uitată într-o glastră
ce stai departe de fereastră,
te-ai ofilit, lacrimi s-au scurs
dar, nici pe departe nu ai apus.
Un grădinar, puțin hoinar
cu iubire de flori înlăcrimate,
te
Visare, dulce amăruie, tristețe uitată la fereastră
cu adieri de șoapte răsărite dintr-o noapte,
mă strigă, îmi mângâie vocea somnoroasă.
Pe o ramură albastră, o pasăre măiastră
îmi cântă, mă
O lume neagră se desprinde
cu rădăcini adânc înfipte
pe malul apei speriate
cu lacrima ce-ninge-noapte
pe trupul stins, deschide o lumină.
E liniștea atât rece
pe strada mea portocalie,
doar